Janoş Cifra, de 23 de ani, din Piteşti, student în anul III la Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică Craiova, a decedat ieri-dimineaţă, la ora 10.10, la Spitalul de Urgenţă. Tânărul fusese adus la unitatea medicală la ora 8.25, cu multiple leziuni, şi, în ciuda eforturilor medicilor, a intrat în stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi resuscitat.
A sărit de la etajul şase
Poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au precizat că, ieri-dimineaţă, în jurul orei 7.30, o persoană a anunţat prin 112 că lângă Căminul studenţesc nr. 10 din cartierul craiovean Lăpuş-Argeş se află un tânăr rănit, care, cel mai probabil, a căzut de la unul din etajele clădirii. La adresa indicată au fost trimise un echipaj de prim-ajutor şi unul SMURD, dar și poliţişti din cadrul Biroului Centrului Universitar din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova.
La sosirea medicilor, tânărul era conştient, deşi suferise multiple fracturi. I-au fost acordate primele îngrijiri medicale, după care a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova. Poliţiştii au stabilit că tânărul rănit este Janoş Cifra, de 23 de ani, din Piteşti, student în anul III la Facultatea de Automatică şi locuia într-o cameră de la etajul şase al Căminului nr. 10. Oamenii legii au reuşit să afle chiar de la acesta ce s-a întâmplat. Janoş Cifra le-a mărturisit poliţiştilor că s-a aruncat de la fereastra camerei în care locuia în timp ce colegii săi dormeau. Nu le-a spus însă şi motivul pentru care a făcut acest gest şi nici nu a lăsat un bilet înainte de a sări pe fereastră.
„Era un student normal“
Nici colegii lui Janoş Cifra şi nici administratorul căminului nu îşi explică gestul acestuia. Toţi au declarat că era un băiat liniştit, care nu a creat nici un fel de problemă în cei aproape trei ani cât a locuit în Căminul nr. 10.
„Azi-dimineaţă (ieri-dimineaţă – n.r.), în timp ce veneam către serviciu, am fost sunat de un poliţist care m-a întrebat dacă un student de la noi din cămin a sărit pe geam. Când am ajuns, am găsit ambulanţele şi am aflat că, într-adevăr, un student se aruncase de la etajul şase. Era un student normal, care nu a ieşit în evidenţă cu nimic până acum“, a precizat administratorul Căminului nr. 10, Constantin Bîrlea.
Şeful Căminului nr. 10 din partea studenţilor, Radu Antohi, student în anul VI al Facultăţii de Automatică, a precizat şi el că nu se aştepta la un astfel de gest din partea colegului său din anul III. „Îl ştiam din vedere, pentru că eram colegi de facultate. Avea o fire mai retrasă şi nu a creat probleme până acum. Nu ştim de ce a făcut acest gest“, a spus Radu Antohi.
După ce au audiat colegii de cameră ai tânărului, poliţiştii au stabilit că, probabil, acesta a decis să-şi pună capăt zilelor după ce s-a certat cu prietena sa. Poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au mai precizat că nu există suspiciuni cu privire la împrejurările în care şi-a pierdut viaţa studentul şi că trupul acestuia a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii.
Opinia specialistului
Gina Chiriac, psihoterapeut în cadrul Centrului de Psihoterapie Deisis, a explicat pentru GdS că, cel mai probabil, în acest caz ar putea fi vorba de incapacitatea tânărului student de a gestiona un conflict pe fondul unei situaţii de stres. „Pe fondul unei situaţii de stres din viaţa sa nu a ştiut să gestioneze un conflict şi, din contră, l-a amplificat şi a recurs la acest gest“, a precizat Gina Chiriac.
În ceea ce priveşte posibilitatea prevenirii sinuciderii tânărului, Gina Chiriac a explicat că acesta avea nevoie de ajutor de specialitate, însă primul pas putea fi comunicarea cu familia sau prietenii.