Hobiţa, localitatea natală a lui Constantin Brâncuşi, părintele sculpturii moderne, este doar o umbră a ceea ce a fost şi ar trebui să fie. Edilul-şef Florin Pavel nu mai are timp de gospodărirea localităţii, fiind de câteva luni după gratii într-un dosar de corupţie şi de abuz în serviciu. Viceprimarul Tivig i-a luat locul, dar este extrem de atent la ce decizii ia, pentru a nu face paşi „greşiţi“. În tot acest timp, una dintre cele mai vizitate zone turistice din judeţul Gorj se transformă încet, dar sigur, într-un ţinut aproape abandonat de autorităţile locale. În afara Casei Memoriale „Constantin Brâncuşi“, unde sculptorul gorjean desăvârşit la Paris a făcut primii paşi în lume, Hobiţa îi lasă un gust amar vizitatorului, fie el turist sau doar simplu trecător prin zonă. Aproape că nu este turist român sau străin care să fi vizitat operele brâncuşiene de la Târgu Jiu şi care să nu fi dorit să vadă şi locul de unde a plecat Constantin Brâncuşi în lume. După vizitarea Casei Memoriale, impresiile sunt pozitive, dar după plecarea din satul Hobiţa expresia de dezamăgire nu poate fi ştearsă, cel puţin pentru câteva clipe, de pe faţa vizitatorilor.
Infrastructura
lasă de dorit
Celui care vine pentru prima dată la Hobiţa, zona îi lasă senzaţia, cel puţin în anumite momente ale zilei, că ar fi nelocuită. Localnicii sunt oameni destoinici şi gospodari, însă de buruienile de pe la unele porţi şi de şanţurile înfundate nu se mai ocupă nimeni. Intrarea în localitate nu este semnalizată pe măsura importanţei locului, ci doar printr-o tablă care se întrezăreşte dintre tufe şi care este înconjurată de buruieni. Năpădită de ierburi şi de arbuşti este şi o coloană a infinitului, la o scară mai mică decât originalul de la Târgu Jiu. Coloana este situată pe partea stângă a şoselei, cum intri în Hobiţa. Obiectul ar trebui să semnalizeze şi el că Brâncuşi s-a născut în satul în care tocmai s-a intrat, dar nu se vede dintre copăcei. Coloana din romburi de lemn prezintă în mai multe locuri câteva găuri perfect rotunde, semn că o ciocănitoare şi-a făcut de lucru în lemnul pe care anii l-au transformat într-un fel de iască fragilă.
Drumul e pentru amatorii de sporturi extreme
Şoseaua care face legătura între intrarea în satul Hobiţa şi intersecţia principală din localitate este sursa nemulţumirii sătenilor şi, mai ales, a turiştilor care vin zilnic să vadă locul unde s-a născut Constantin Brâncuşi. Drumul este tapetat cu gropi, în care un muncitor a turnat cu zgârcenie bitum. Suprafaţa deloc plană a asfaltului ar constitui mai degrabă un traseu potrivit pentru turismul de aventură, decât pentru un parcurs lin cu autocarul sau cu maşina. În intersecţia din centrul Hobiţei, de la care mai sunt doar două sute de metri până la Casa Memorială, se află şi singurul parc al localităţii. În centrul parcului, împărţit frăţeşte între domeniul public şi o persoană privată, tronează un bust din beton al lui Constantin Brâncuşi. De jur împrejurul soclului, locul este garnisit cu PET-uri, resturi menajere sau ambalaje. Nu cu mult timp în urmă, parcul dedicat lui Constantin Brâncuşi a fost împărţit pe jumătate, pentru a face loc unui miniteren de fotbal, unde tinerii satului îşi exersează abilităţile şi visează că într-o zi vor ajunge la o echipă de fotbal mai mult sau mai puţin celebră.
Pădurea ascunde ruşinea
Turiştii au parte şi de o surpriză plăcută: drumul care duce spre Casa Memorială este proaspăt asfaltat, iar la intrarea în spaţiul muzeal a fost amplasată o placă de lemn pe care este sculptat numele sculptorului Constantin Brâncuşi. Drumul se continuă până în dumbrava de la capătul uliţei. În poieniţa ascunsă de copaci se află o fostă tabără de sculptură şi câteva opere din piatră, abandonate şi de care s-au agăţat rugii şi lichenii. Norocul autorităţilor este că „ruşinea“ este ascunsă de pădure şi numai cei peste măsură de curioşi vor merge să vadă ce a mai rămas din operele create înainte de 1989. Nimeni nu a mai făcut nimic şi natura şi-a reintrat în drepturi. Perdeaua verde ascunde o realitate năpădită de buruieni şi scufundată în delăsare.
Turiştii vin şi pleacă
Brâncuşi este o marcă a Gorjului, a Olteniei şi a României. Este poate un arhetip planetar şi universal, însă nu şi la el acasă. Turiştii vor să vadă patul în care a dormit Brâncuşi sau cel puţin aşa se pomeneşte în discursul ghidului. Îl văd şi gustă metaforic din patina timpului. Primesc ceea ce vor. Aşteptarea le este confirmată. Turistul străin este uimit şi i se confirmă teoria că nu oricine poate ajunge un mare artist, dar un mare artist se poate naşte oriunde. Aurel Cernitoiu este custodele Casei-Muzeu şi se laudă cu cei 10.000 de turişti cărora le-a spus de la începutul anului şi până la începutul toamnei povestea lui Brâncuşi de la Hobiţa. „Vin mulţi. Şi români, şi străini. Avem peste 10.000 până la sfârşitul lunii august. Cât ţine de Casa Memorială, noi am încercat să ne facem datoria. Am schimbat şindrila la casă în mai, am refăcut acoperişul la pătul, la pivniţă vom aşeza trepte noi, din piatră. Abia am făcut rost de ele. Am adus şi şindrila pentru pivniţă. Suvenirurile se vând bine: cărţi poştale, magneţi, săcuiul, ia oltenească la 144 de lei. Zilnic vin câteva maşini cu turişti. Pot să mai vadă la cimitir mormântul părinţilor lui Brâncuşi, biserica. Altceva nu mai au ce. Satul e cam uitat. Ce ar mai trebui aici ar fi un pic de asfalt. Cred că nu sunt zile în care să nu aud de la turiști ceva legat de drum şi cum au fost zdruncinaţi. Parcul arată aşa cum arată. Au promis de la primărie că vin să îl igienizeze, dar au terminat orele muncitorii de pe Legea 416 şi nu mai au cu cine“, a povestit custodele Casei Memoriale „Constantin Brâncuşi“.
Made in China
Pe vremuri, la câteva sute de metri de Casa „Brâncuşi“, se afla un popas unde turistul putea să mănânce bucate tradiţionale sau să îşi potolească setea. Clădirea mai există şi acum, fiind cumpărată în urmă cu mai mulţi ani de un investitor. Imobilul este în paragină, pentru că investitorul a cumpărat doar clădirea, terenul aparţinând unor localnici care au ţinut însă la preţ. Ideea reînvierii popasului pentru turişti va fi îngropată definitiv, întrucât proprietarul vrea să demoleze şi ce a mai rămas pentru că plăteşte impozite prea mari către bugetul local. Turiştii vin şi pleacă. Dacă şoferul autocarului e atent, traseul poate fi şi lin. Iar turistul nu pleacă acasă cu mâna goală: un suvenir cumpărat chiar din casa unde s-a născut creatorul sculpturii moderne, chiar dacă e fabricat în China. „E bine şi aşa decât deloc“ ar spune cei care pe vremuri se mulţumeau doar cu o ilustrată prăfuită. De ar mai fi şi un pic de asfalt…
