Știri de ultima orăLocalFrancesco Enrico Speroni: Am decis să nu permitem ca domnul Severin să fie arestat

Francesco Enrico Speroni: Am decis să nu permitem ca domnul Severin să fie arestat

Europarlamentarul italian Francesco Enrico Speroni, raportor în cazul eurodeputatului român Adrian Severin, surprins de publicaţia Sunday Times în timp ce negocia sume de bani în schimbul cărora a promis să promoveze un amendament în PE, a povestit într-un interviu pentru HotNews.ro de ce Comisia Juridică din Parlamentul European a decis să propună ridicarea imunităţii în această speţă.  „Am considerat că procurorii lucrează în baza unor documente, a unor informaţii“, a declarat Francesco Enrico Speroni. Europarlamentarul italian a explicat că deputaţii-jurişti din PE au decis să nu permită arestarea lui Severin, deoarece, în opinia sa, şi jurnaliştii de la Sunday Times sunt vinovaţi pentru că au încercat să îl corupă.

HotNews.ro: Sunteţi raportorul desemnat în cazul Adrian Severin. Aţi finalizat raportul, iar Comisia Juridică din cadrul Parlamentului European a luat o decizie. Care este concluzia raportului şi ce decizie a fost luată?
Francesco Enrico Speroni: Decizia Comisiei a fost aceea de a propune ridicarea imunităţii domnului Adrian Severin, dar fără ca libertatea lui să fie afectată.

HN.: De ce aţi luat această decizie şi care au fost argumentele?
F.E.S.: Decizia a fost luată deoarece procurorii din România ne-au solicitat să-i ridicăm imunitatea pentru ca ei să îl poată ancheta. Noi nu am găsit în această cerere nici un fel de „fumus persecutionis“ (anchetarea unei persoane cu unicul scop de a afecta reputaţia acesteia – n.r.). Asta înseamnă că am gândit că procurorii români nu lucrează împotriva domnului Severin ca politician. Am considerat că procurorii lucrează în baza unor documente şi a unor informaţii.
Sigur că noi nu putem să ne pronunţăm dacă documentele trimise de procurori sunt probe reale sau nu, dar noi nici nu ne putem pronunţa pentru că nu suntem judecători. Nu avem calitatea de instanţă. Noi decidem dacă cererea de ridicare a imunităţii este solicitată pentru a persecuta sau pentru a ancheta. Astfel am considerat că procurorii nu au solicitat ridicarea imunităţii pentru a persecuta, ci pentru a ancheta. Am considerat că este datoria noastră să ridicăm imunitatea. A fost un caz excepţional pentru că au încercat să îl corupă, a existat şi o altă parte coruptă, adică jurnaliştii, de aceea am decis în concordanţă cu regulile noastre să nu permitem ca domnul Severin să fie arestat.

HN.: Dar ce aţi decis faţă de percheziţii?
F.E.S.: Regulile noastre nu prevăd nimic în acest sens. Totul depinde de legislaţia din România. Noi am decis doar să nu permitem ca libertatea domnului Severin să fie afectată, să nu fie arestat. Cât despre percheziţii la domiciliu sau altceva se ia în calcul legea românească.

HN.: Ce se întâmplă în continuare?
F.E.S.: Raportul va fi supus votului plenului care urmează să fie în prima săptămână din luna iulie.

HN.: Dacă plenul decide ridicarea imunităţii, domnul Severin îşi va continua activitatea în Parlamentul European?
F.E.S.: Desigur, pentru că nu putem să excludem pe cineva din PE. Nu există reguli care să prevadă asta, nici măcar să fie suspendată. Nici în cazul în care este condamnat nu putem să îl excludem. În unele ţări, cum ar fi Italia, judecătorii pot să decidă excluderea din parlament dacă cineva a comis o infracţiune relevantă, de o gravitate suficient de mare. Nu ştiu ce prevede legislaţia din România în acest caz. Noi trebuie doar să acceptăm deciziile autorităţilor din România.

HN.: Urmează votul în plenul PE. Care este atmosfera în jurul acestui caz. Are domnul Severin destui susţinători pentru ca propunerea de ridicare a imunităţii să nu fie aprobată?
F.E.S.: Nu ştiu ce se va întâmpla în plen. Nu ştiu care va fi decizia. Pot să vă spun că în Comisia Juridică, decizia de ridicare a imunităţii a fost luată în unanimitate. Toţi membrii prezenţi au votat pentru. Poate în plen votul va fi altul. Nu pot să mă pronunţ.

HN.: Încercăm să stabilim în ce zonă se plasează discuţiile pe tema cazului Severin.
F.E.S.: Nu prea am avut discuţii pe această temă cu colegii. Vorbind cu colegii, am conchis că este de datoria sistemului judiciar să stabilească dacă domnul Severin este sau nu vinovat.
 
HN.: După cazul Severin s-a discutat mult despre amploarea activităţii de lobby din jurul PE. Din cunoştinţele dumneavoastră, există şi alţi europarlamentari care ar putea fi acuzaţi de conflict de interese în legătură cu activităţile de lobby?
F.E.S.: Tocmai am aprobat un cod de conduită pentru lobbyist. Acum lucrăm la un cod de conduită pentru membri ai PE pe această temă. În câteva luni cred că vom avea un set de reguli în privinţa asta. Avem nişte reguli în privinţa asta, dar trebuie întărite. Aceste reguli ar trebui să prevină conflictele de interese, dar avem şi Codul Penal, care previne crimele, dar ele tot se întâmplă. Noi putem să încercăm să facem un set de reguli stricte pentru a preveni aceste cazuri. Dar fiecare regulă are limitele sale şi depinde de membrii PE să le respecte.
 
HN.: Credeţi că în acest moment există o masă critică de europarlamentari implicaţi în activităţile de lobby?
F.E.S.: Nu, nu cred asta. Sunt membru al PE din ‘89 şi acesta este primul caz. Poate că au fost cazuri care nu au devenit publice. Dar, după părerea mea şi din experienţă, pot să vă spun că marea majoritate a PE are o conduită ireproşabilă.
 
HN.: În opinia dumneavoastră, domnul Severin a greşit în vreun fel?
F.E.S.: Prefer să nu mă pronunţ, având în vedere că parlamentul se va pronunţa pe ridicarea imunităţii şi cred că este de datoria judecătorilor să se stabilească dacă este sau nu vinovat. Prefer să aştept procesul, dacă va exista.
 
HN.: PE a anunţat că va realiza şi o anchetă proprie în acest caz. Ce ne puteţi spune despre asta?
F.E.S.: Nu prea ştiu nimic despre asta. Dar pot să vă spun altceva. În cazul de corupţie există două părţi vinovate: cel care este corupt şi cel care corupe. Mă întreb în acest caz de ce nu este anchetat nici unul dintre jurnalişti.
 
HN.: Credeţi că ar trebui să fie deferiţi justiţiei?
F.E.S.: Chiar dacă au făcut asta pentru a scrie la ziar, au acţionat ca şi corupători. I-au oferit bani domnului Severin. Asta e o crimă. Mă întreb de ce nici un procuror nu îi anchetează.
 
HN.: Jurnaliştii au încercat să demaşte corupţia de acolo. Au făcut asta pentru opinia publică, pentru un interes public justificat.
F.E.S.: Da, dar o infracţiune este o infracţiune. Un jurnalist nu poate oferi bani cuiva pentru a asasina pe altcineva. Dacă oferi bani cuiva pentru a ucide o altă persoană înseamnă că ai comis o infracţiune, ai comis o crimă. Chiar dacă după ce ai dat banii spui: „sunt jurnalist şi fac asta pentru un articol“, tot este o infracţiune. Chiar şi dacă persoanele nu acceptă banii.
 
HN.: Credeţi că în Italia, dacă jurnaliştii ar fi documentat materialul cum au făcut colegii de la Sunday Times, ar fi fost puşi sub învinuire sau ar fi fost condamnaţi?
F.E.S.: Da, cu siguranţă. Potrivit legilor noastre, dacă oferi cuiva ceva şi este încălcat Codul Penal, atunci eşti vinovat. Chiar şi dacă persoana refuză oferta. Nu ştiu cum e în România. În acest caz nu ştim unde era domnul Severin, unde erau jurnaliştii. Este greu de spus de unde a început contactul iniţial.
 
HN.: În concluzie, Comisia Juridică prin această decizie a încercat să transmită şi un semnal că nu acceptă astfel de cazuri?
F.E.S.: Comisia s-a pronunţat doar pe ridicarea imunităţii şi asupra faptului că nu poate fi afectată libertatea domnului Severin. Acum urmează ca plenul PE să se pronunţe prin da sau nu. Plenul poate decide în favoarea sau împotriva propunerii de ridicare a imunităţii, dar nu poate interveni pe raport.
 
HN.: Dar, în general, care este cutuma? Plenul merge pe propunerea comisiei ?
F.E.S.: De obicei, plenul este de acord cu deciziile Comisie Juridice, dar nu exclusiv în toate cazurile. Îmi aduc aminte de cazul domnului Botzi, un europarlamentar italian, când plenul a votat împotriva ridicării imunităţii. Nu ştiu însă ce se va întâmpla în cazul domnului Severin.
 
Adrian Severin îşi reafirmă „completa nevinovăţie“

În legătură cu avizul Comisiei pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European privind ridicarea imunităţii sale parlamentare, europarlamentarul Adrian Severin dă publicităţii următorul comunicat:
„Reafirm completa nevinovăţie în privinţa acuzaţiilor formulate de ziarul britanic Sunday Times, precum şi convingerea că adevărul în legătură cu înscenarea şi provocarea puse la cale împotriva mea va ieşi la lumină. În acest sens, este necesară o cercetare obiectivă şi profesionistă. De aceea, salut orice hotărâre care deschide calea către o asemenea cercetare“.
„Asupra opţiunii Parlamentului European, bazată pe avizul Comisiei pentru Afaceri Juridice a acestuia, mă voi pronunţa în detaliu după ce Parlamentul European va lua hotărârea sa definitivă şi oficială în şedinţa de joi, 23 iunie 2011, şi după analiza atentă a conţinutului concret al acestei hotărâri“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII