Umiliţi, aruncaţi dintr-o parte în alta, trimişi în ghetouri. Buni sau răi, nimeni nu stă să cântărească. Stereotipurile sunt ca obişnuinţa, a doua natură. Pentru ei, programele sociale încep în sălile de conferinţe şi se termină în inflamaţiile presei. Banii se duc în seminarii, afişe şi discursuri cu expresii europene. Dincolo de instituţii şi ONG-uri, în stradă, ura faţă de romi îngheaţă orice formă de judecată.
„Am un vis, şi anume că, într-o bună zi, această naţiune se va ridica şi va trăi conform adevăratului sens al credinţelor sale; acest adevăr este de la sine înţeles pentru noi: toţi oamenii sunt egali… Am un vis, că cei patru copii ai mei vor trăi într-o bună zi într-o naţiune în care nu vor mai fi judecaţi după culoarea pielii lor, ci după caracterul lor. Am astăzi un vis…“. Martin Luther King, 28 august 1963.
Aproape 50 de ani mai târziu, diferenţele sunt încă motiv de stigmatizare – femeile merg în urma bărbaţilor, negrii sunt o jignire la adresa rasei perfecte, romii sunt cetăţeni de categorie şi importanţă inferioare.
Ghetoul
În Potelu formează o colonie mică. Acum sunt aproape 200 la număr. S-au stabilit acolo cu vreo zece ani în urmă, mult în spatele Parcului „Romanescu“, departe de ultima aşezare omenească, atunci când nu era nici un ANL ridicat, nici un picior de vilă. Doar o cale ferată care trece prin spatele unui dâmb. Şi bălării. Au căutat în apropiere o sursă de apă: să bea, să gătească, să se spele. Să supravieţuiască. Aici
şi-au făcut casă romii fără de casă. După putinţă: unii din cărămidă, alţii din scânduri şi carton asfaltat. Cinci, şase, înghesuiţi într-o încăpere. Acolo găteau, acolo dormeau, acolo se spălau. În lighean, cărând apă cu bidoanele. Mulţi trăiesc din vânzarea de fier vechi. Puţini au carte.
Demolarea
Pe drumul prăfuit, se apropie un rom, cu tricoul sumeţit şi pantaloni trei sferturi. Târăşte după el un ţânc în pielea goală care priveşte îndărătnic peste umăr la umbra care se ţine scai de el. Se apropie de grupul gălăgios şi dă drumul de mână copilului, îndreptându-se spre ai lui. Cel mic se opreşte lângă o căruţă în care stă, ţinându-se de o sticlă de apă aproape cât el de mare, un băieţel. Rămâne câteva minute în picioare, privind aproape indiferent la oamenii mari care se agită lângă copacul din marginea drumului, apoi se aşază liniştit pe o cărămidă şi începe să molfăie la o eugenie, în aşteptarea părintelui. În spatele lui e alt copil şi mai încolo, alţii. Stau cu faţa spre romii adunaţi să dezbată: „Atâta vrem! Să ne dea şi nouă o palmă de pământ unde să stăm. Că vine toamna. Când mai ridicăm barăcile?“. Până în urmă cu câteva zile aveau „locuinţele“ la câteva sute de metri în spatele ANL-urilor din zona Potelu, în apropierea unei căi ferate. Vineri, pe 20 august, buldozerele le-au ras din temelii. 30 de construcţii au fost demolate, primăria explicând că proprietarii nu deţin autorizaţie, „acestea fiind ridicate peste o importantă conductă de apă, care face legătura între cartierul Făcăi şi restul municipiului Craiova“.
Copiii
Ţâncul continuă să mestece liniştit eugenia pe cărămida ce până nu de mult fusese parte dintr-un zid. Nu înţelege nimic… Noaptea, vede cerul mare, întunecat, deasupra capului. Ziua, când nu se face domn în căruţa ce cară scânduri sau fier, merge împleticit în urma părintelui şi picioarele i s-au obişnuit cu ascuţişul pietrelor şi cu mărăcinii ce ies din pământ. De câte ori trece pe lângă casa mare, albă, a boierilor din apropiere, întoarce capul şi se uită năucit printre spaţiile decupate în gard, la grădina plină cu flori şi alei. N-a văzut niciodată o baie, o bucătărie sau o jucărie nouă. Nimeni nu i-a făcut vreodată un vaccin. Nu ştie că viaţa poate fi şi altfel. Pentru el nu şi-a mai făcut nimeni griji că mănâncă din gunoaie sau cu mâinile nespălate. E încă mic şi nu l-au învăţat să-ntindă mâna. Are roata lui de căruţă nefolosită pe care o aleargă fericit prin colbul de pe drum sau prin iarba crescută sălbatic în jur. Nu e singurul…
Cartea, mediul şi legea ţigănească
„Fiecare dintre noi se naşte cu o inteligenţă pe care mediul în care trăim şi educaţia pe care o primim îşi pun amprenta. Importanţa lor este atât de mare, încât un copil care are şansa să crească într-un mediu educativ, cu modele în jurul său, îşi poate dezvolta capacitatea cognitivă mult mai bine decât un copil care s-a născut cu un nivel mai mare de inteligenţă“, spune Claudia Măciucă, psiholog în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj. Statisticile spun că analfabetismul în rândul romilor este o problemă care, în ciuda eforturilor din ultimii ani, a înregistrat o înrăutăţire. Datele oficiale culese din recensăminte arată dublarea numărului romilor analfabeţi în rândul populaţiei adulte, între 1992 – 2002: de la 57.108 persoane s-a ajuns la 104.737 (cifrele sunt preluate dintr-un studiu al Centrului de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală). „Copilul preia modelul pe care-l vede în familie, perpetuat din generaţie în generaţie. Nu poate să aleagă. N-are, practic, alternativă, fiind prins într-un cerc vicios, căci legea etniei este mai presus de orice“, adaugă psihologul.
Rădăcina
Avutul pe care îl lasă moştenire e sărăcia. Libertatea şi frumuseţea vieţii de nomad sunt poveste. Realitatea e alta: romii sunt paria, fură, mint, înşală. Toţi sunt la fel. Cu cât stau mai departe, cu atât mai bine. În lume, prin istorie, „rasa pură“ îşi tot revendică supremaţia şi-şi declamă voinţa de putere. Dreptul la viaţă e doar o noţiune abstractă. Politicile de orice natură n-ajung niciodată în profunzime. Măsurile statului se opresc la porţile instituţiilor, iar banii – foarte mulţi bani-, se cheltuiesc pe afişe, simpozioane şi discursuri de integrare. Pârghiile sunt fie excavatorul şi forţa, fie declaraţiile zornăitoare cu gust politic şi strategiile de hârtie. Educaţia, acolo unde este, nu merge mai departe, în comunitate, iar programele extraşcolare sunt inexistente, ca şi educaţia permanentă, educaţia adulţilor, educaţia pentru identitate. Datele recensământului din 2002 arată că 26% din populaţia romă peste zece ani nu a finalizat nici o formă de şcolarizare, comparativ cu doar 4,9% din populaţia totală, iar 25,6% din populaţia romă de peste zece ani este analfabetă, faţă de 2,6% din populaţia totală de peste zece ani.
Drepturile
Există legi, sunt frumoase, dar soluţiile lipsesc. „Mulţi dintre romi n-au drept de viaţă. De ce ajung să cerşească?“, întreabă Nelu Pavel, vicepreşedintele Partidei Romilor. „Pentru că dreptul la muncă, la strictul necesar pentru a trăi, le lipseşte. Sunt daţi afară oameni cu studii, care au muncit o viaţă, dar romii care n-au şcoală şi au supravieţuit până acum din meserii tradiţionale? Cine mai caută cărămidari sau lucrători în lemn sau material neferos? Mai sunt CAP-uri? Muncile agricole sezoniere au dispărut. Nu ştiu câţi medici au venit să facă un vaccin copiilor. Există dreptul la locuinţă… câţi romi beneficiază de ANL-uri? Cine îndeplineşte condiţiile? Ăla sărac, care n-are din ce să bea apă? Şi unui câine îi faci un coteţ…“.
Şi obligaţiile
Barometrul relaţiilor etnice din 2002 arăta că romii reprezintă cel mai sărac segment al societăţii româneşti. În ultima vreme, aproximativ 90,5% dintre ei s-au aflat cel puţin o dată în imposibilitatea de a-şi cumpăra mâncare din cauza lipsei banilor. „La om, în viaţă, sunt două lucruri: drepturi şi obligaţii. Dar întâi dă-le drepturi şi apoi spune-le obligaţiile. Să luăm ca exemplu târgul de la noi: dacă nu le creezi o posibilitate să plece seara cu un ban, să ia ceva de-ale gurii, atunci îi împingi la cerşit, la drumul mare. Şi plătim şi noi impozit, acolo, pe Râului, lângă Autobaza 2… ne achităm de datorii“, exemplifică liderul Dumitru Nicolae. Oamenii îl ştiu de Niţă. „Să încerce la AJOFM… păi locuri de muncă nu se găsesc nici pentru cei care au studii, dar pentru ţiganii care nu ştiu decât să dea cu mătura sau cu târnăcopul?!“.
Meseriile tradiţionale
Tras deoparte de lângă grămada de oameni adunaţi să-mpartă cartofii, apa, zahărul, uleiul şi eugeniile aduse de Partida Romilor la câteva zile după demolarea locuinţelor din zona Potelu, Ion Curte îi lasă pe cei tineri s-apuce câte ceva. A făcut opt copii. Numărul nepoţilor nu-l ştie. Sunt mulţi. „Cu Ceauşescu, când era, aveam serviciu la IGO, la Electroputere. Eu, dacă nu ştiu carte, munceam la sapă. Da’ puşcărie nu făcui o dată“, zice cu mândrie. „Şi baba mea, Ana – nu suntem luaţi cu acte – era cu mătura pe la blocuri. Acum e mai rău, că nu e de muncă, să luăm servici“. Vreme în urmă, romii erau împărţiţi pe neamuri, după îndeletnicirile moştenite din generaţie în generaţie. Erau lăutari, căldărari, fierari, cărămidari, spoitori. Îşi făceau veacul mai mult prin sate, mulţi având meserii tradiţionale – ceaunari, muzicanţi şi rudari. Alţii erau lucrători ai pământului. Puţini aveau propriile terenuri, fiind agricultori în adevăratul sens al cuvântului. Se ocupau, în schimb, de muncile cel mai puţin calificate, ca zilieri. Cei de la oraş erau mai ales spoitori, argintari şi lăutari. În ultimele decenii însă, lucrurile s-au schimbat. Meseriile tradiţionale se întâlnesc din ce în ce mai rar în mediul rural, înlocuite fiind de meserii moderne: construcţii – zidar, zugrav, fierar-betonist, lăcătuş mecanic, mecanic auto, sudor, şofer, croitor etc. În contextul actual, nivelul de pregătire profesională al romilor rămâne scăzut. Conform datelor Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV), 34% dintre romi nu au nici o calificare, în timp ce 14% sunt agricultori şi cam 5% zilieri.
Umanismul şi conducta de apă
„Eu nu spun că nu sunt şi romi care fac rău. Dar pădure fără uscături nu există“, continuă Niţă (Dumitru Nicolae), preşedintele Partidei Romilor din Craiova. „Nu cerem încălcarea legii, dar autorităţile trebuie să caute o soluţie. Nu poţi să-i laşi aşa, sub cerul liber, acum că vine toamna. Sunt o sută de copii aici. La iarnă unde stau? În cutii? Oamenii ăştia s-au aşezat aici, în zona Potelu, de vreo zece ani. Atunci de ce nu i-au demolat? De ce i-au lăsat până acum? Sunt români care au case fără autorizaţie, pe ei de ce nu îi dărâmă? Sunt săraci… ce au avut ei aici a fost un pic mai mult decât are un câine“, spune Nelu Pavel. „Nu este discriminare“, se apără primăria. „Nu s-a intervenit din raţiuni pur umane şi practice. În ultimii doi ani au tot avut loc discuţii cu liderii comunităţii romilor, însă nu s-a ajuns la nici o concluzie. Dar n-au fost discriminaţi. Dovadă că ceilalţi cetăţeni de etnie romă au înţeles şi au acceptat să se mute la Hanu Roşu. Cât despre conducta de apă peste care şi-au construit locuinţele, aici nu există tocmeală. Orice cetăţean, indiferent de etnie, trebuie să se supună legii“, afirmă Alin Oprea, purtător de cuvânt al Primăriei Craiova.
Şcoala
Situaţia de la Potelu nu este nici prima, nici singura şi nu va fi nici ultima. Romii sunt „buni“ şi „răi“, ca toţi oamenii. Sunt printre ei cei care respectă legea, care muncesc, dar sunt şi cei care fură, înşală sau cerşesc. În cazul lor, soluţiile politicienilor sunt sterpe. Estimările arată că, pe termen lung, accesul romilor pe piaţa muncii se va face la fel de greu, căci nivelul pregătirii şcolare şi profesionale se va menţine coborât. Izolarea comunităţilor, atitudinile şi manifestările discriminatorii nu vor îmbunătăţi cu nimic situaţia. Nici măcar şcoala nu pare să fie locul de început al unei schimbări de mentalitate. Atitudinea e comună: părinţi care-şi vor copiii protejaţi, cadre didactice pasive, care nu acordă nici o atenţie copiilor romi, care dau note de trecere doar pentru a scăpa de ei sau care îi lasă repetenţi pentru a-i forţa pe părinţi să-i trimită la şcoli speciale. O demonstrează procentul mare (de circa 90%) de copii romi aflaţi în altfel de instituţii – rezervate, oficial, pentru copiii cu dizabilităţi mentale. Din disperare şi sărăcie, părinţii romi contribuie la situaţie, pentru masa caldă oferită copiilor pe zi şi pentru că aici se pot termina mai lesne opt clase.
Ura
Dar lucrurile nu se opresc aici. Ei sunt migratorii netoleraţi, hoţii, interlopii. Să stea cât mai departe. Nu-i vrem în şcoli, nu-i vrem pe străzi, nu-i vrem în faţa ochilor. Ura pare generală. Stereotipurile şi judecata merg până la replici de genul „Mai bine i-ar muta în cimitirul de la Mofleni!“, „Dacă sunt ţigani, trebuie omorâţi“, „Daţi-le foc de vii!“ sau „Sunt oameni şi trebuie să trăiască…. două minute la naştere“. Imaginaţia e nestăvilită. Fanteziile scenariilor sunt demne de Ku Klux Klan. Dar istoria pare să nu ne înveţe niciodată nimic…
Pregătirea
În 1992, conform cercetării „Condiţii social-economice de viaţă ale populaţiei de romi“, a Institutului pentru Cercetarea Calităţii Vieţii (ICCV), peste 51,2% dintre romii chestionaţi nu aveau un loc de muncă şi doar 3% dintre aceştia primeau ajutoare de şomaj. Şase ani mai târziu, o cercetare similară arăta că 52,4% din populaţia activă (de peste 16 ani) nu avea nici un fel de calificare profesională, spre comparaţie cu 79,4% în 1992. (http://www.edrc.ro/resources_details.jsp?resource_id=20)
