10.1 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalTârgujienii rău-platnici, puşi să muncească în folosul comunităţii

Târgujienii rău-platnici, puşi să muncească în folosul comunităţii

Întrucât recuperează foarte greu amenzile de la persoanele care au avut probleme cu legea, Direcţia Publică de Venituri din cadrul Primăriei Târgu Jiu îi trimite pe cei amendaţi să muncească în folosul comunităţii.

Direcţia Publică de Venituri Târgu Jiu nu reuşeşte să colecteze de la cetăţeni amenzile pe care aceştia le-au primit în ultimii ani. Fie că este vorba de amenzile rutiere, cele mai multe de altfel, de sancţiuni la Legea nr. 61 sau amenzi primite de cerşetori, prostituate sau taximetrişti, puţini sunt cei care se prezintă la ghişeele unităţii pentru a-şi achita datoriile pe care le au la bugetul local. Potrivit conducerii Direcţiei Publice de Venituri, de la începutul anului şi până în prezent, nu s-a reuşit decât încasarea a 10% din debitele provenite din amenzi, respectiv 300.000 de lei. Direcţia mai are însă de recuperat 2,7 milioane de lei. Sumele provin din amenzile date în acest an, dar şi din restanţele din ultimii doi-trei ani, pe care cetăţenii nu au mai venit să le achite.

Au obţinut hotărâri în instanţă

Conducerea Direcţiei de Venituri a formulat mai multe acţiuni în instanţă pentru a transforma amenzile în muncă în folosul comunităţii. Este vorba de patru cazuri de cetăţeni care au fost trimişi să lucreze în folosul comunităţii, în cadrul Direcţiei de Servicii Comunale ce aparţine de Primăria Târgu Jiu. „Nu aveau nici o posibilitate să plătească vreodată aceste amenzi. În mod normal, poliţia trebuie să se implice în formularea acţiunilor în instanţă, însă am intervenit şi noi pentru a grăbi acest lucru. Există deja hotărâri prin care debitorii vor merge să lucreze la Direcţia de Servicii Comunitare şi să fie pontaţi, până când îşi vor efectua orele hotărâte de judecător. Au fost puşi şi la curăţenie, însă ni s-a transmis că sunt cam leneşi şi nu le place să muncească. Sunt mulţi studenţi care iau amenzi de circulaţie şi spun că nu au bani, iar părinţii lor, la fel. Mai avem cerşetori, taximetrişti, prostituate. Pe acestea din urmă va fi mai greu să le trimitem să muncească în folosul comunităţii. Vor ajunge şi ele tot la curăţenie“, a declarat Mariana Budulan, şefa Direcţiei Publice de Venituri din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

Taximetriştii, în top la amenzi

Aproximativ două milioane de lei din totalul de 2,7, cât are de recuperat Direcţia de Venituri, reprezintă amenzi date pentru abateri de la legislaţia rutieră. Numai taximetriştii din Târgu Jiu au de achitat la casieriile instituţiei suma de 500.000 de lei. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în perioada 2006-2007, când foarte mulţi conducători auto din municipiu practicau taximetria fără a deţine un atestat. În topul debitorilor taximetrişti este un tânăr care a acumulat la bugetul local o datorie de peste 100.000 de lei, sumă rezultată numai din amenzile primite de la poliţie. Din cauza datoriilor, bărbatul a şi renunţat să mai practice meseria, nu mai are nici un fel de venit şi are probleme grave cu alcoolul. Şefii Direcţiei de Venituri nu mai speră să recupereze vreun ban de la datornic, deşi iau legătura destul de des cu acesta. „Mai avem un cerşetor cu amenzi de 140.000 de lei. Nici măcar nu activează în oraş, ci numai în Bucureşti. Nu ştim de unde a făcut rost de o carte provizorie de identitate şi toate amenzile primite în Bucureşti de la poliţie sau de la jandarmi sunt trimise la noi. Am făcut adrese la Poliţia Capitalei să îi ia o declaraţie asupra domiciliului, întrucât respectivul nu locuieşte de mulţi ani în Târgu Jiu şi nu are un domiciliu, ci stă la metrou, în canale. Ne încărcăm cu o datorie pe care nu trebuie să o recuperăm noi“, a spus Mariana Budulan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS