19.5 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPacienţi sufocaţi de căldură

Pacienţi sufocaţi de căldură

Ca să beneficieze de puţină răcoare, pacienţii dintr-un salon al Spitalului de Urgenţă Craiova au fost nevoiţi să vină cu cablu de acasă pentru a conecta aparatul de aer condiţionat la priză.

 

Bolnavii internaţi în Spitalul de Urgenţă Craiova sunt în pericol să se îmbolnăvească şi din cauza căldurii. Pentru că multe saloane nu au aer condiţionat, pacienţii trebuie să suporte căldura din încăperi. În fiecare vară, saloanele unităţii sanitare se transformă în cuptoare.

Spitalul de Urgenţă Craiova s-a dotat cu patru instalaţii de aclimatizare şi zece aparate de aer condiţionat, care au fost montate la Pediatrie şi la Maternitate. În majoritatea saloanelor nu există însă aparate de aer condiţionat, iar acolo unde sunt, bolnavii nu pot să le folosească. De exemplu, într-un salon din Clinica de ortopedie, cablul de alimentare nu ajunge la priză, iar telecomanda nu are baterii. Aparatul a fost montat în bătaie de joc, gaura din perete prin care trec ţevile dintre unitatea interioară şi cea exterioară fiind umplută nu cu ciment sau ipsos, cum ar fi fost normal, ci cu… hârtie igienică.

Bolnavii au adus de acasă prelungitor şi au cumpărat baterii. „I-am zis soţiei să-mi aducă prelungitorul de acasă, ca să pornim aerul condiţionat. Mai este ceva ce nu aducem de acasă în spitalul ăsta?“, a spus un bătrân internat în salonul cu pricina. Managerul Spitalului de Urgenţă, dr. Cristina Calangiu, a susţinut, în schimb, că este normal ca aparatele de aer condiţionat să nu fie lăsate pe mâna bolnavilor şi asta ar explica dimensiunea cablurilor de alimentare.

Soluţii extreme

 

Bolnavii stau cu ochii în soare la propriu şi apelează la soluţii extreme, cum ar fi cearşafuri ude aşezate la geamuri, pe post de draperii. „Stăm cu uşile şi ferestrele deschise şi ne punem comprese ude pe faţă ca să nu înnebunim de căldură“, a spus o bolnavă.

Pacienţii spun că nu se pot bucura de puţină răcoare nici noaptea, deoarece la multe saloane au dispărut plasele de ţânţari.

Nici în policlinică nu este mai bine. Acolo bolnavii aşteaptă îngrămădiţi la uşile cabinetelor medicale. Printre aceştia, şi pacienţi internaţi care sunt trimişi de cadrele medicale pentru consultaţii interdisciplinare fără să fie însoţiţi.

Potrivit managerului spitalului, dr. Cristina Calangiu, începând de astăzi, bolnavii vor fi ajutaţi să treacă mai uşor peste neplăcerile provocate de caniculă. „Toate secţiile vor primi apă rece şi apă caldă, filtrate, pentru bolnavi“, a precizat dr. Calangiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII