Disputa dintre cele două tabere din PSD, cea reprezentată de Mircea Geoană şi cea a lui Iliescu, pe tema desemnării candidatului pentru Capitală, continuă, întâlnirea de ieri dintre social-democraţii din cadrul BPN fiind presărată cu declaraţii acide.
După ce preşedintele Organizaţiei PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat ieri că nu îl interesează „jocurile de culise“ făcute de Ion Iliescu, preşedintele de onoare al partidului i-a replicat spunând că „prostia nu se comentează“. Aceste afirmaţii vin în condiţiile în care, PSD nu a decis nici ieri candidatul pentru primăria Capitalei, numirea acestuia fiind amânată pentru săptămâna viitoare. Printre numele vehiculate pentru acest post, figurează şi cel al lui Miron Mitrea.
Vanghelie nu este interesat de „jocurile de culise“ ale lui Iliescu
Preşedintele Organizaţiei PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al partidului, legat de o eventuală candidatură a lui Miron Mitrea la primărie, că, în cadrul partidului, nu s-a discutat această variantă, precizând însă că acesta ocupă un loc foarte important.
„Dacă nu am apucat să discutăm, nu pot spune. Nu ştiu toate detaliile. Miron Mitrea ocupă un loc foarte important. Până în prezent, nu am purtat această discuţie. Vom vedea şi vom analiza decizia pe care o vom lua. De principiu, este posibil orice“, a arătat Vanghelie.
Totodată, atacându-l pe preşedintele de onoare al PSD-ului, acesta a arătat: „Nu acceptăm să se facă jocuri de culise nici de către Ion Iliescu, nici de alte persoane din partid şi să se dea la impuse, ci vocea majorităţii din acest partid. Mă bat să nu se mai întâmple aceste lucruri nici la mine în organizaţie“.
Ion Iliescu i-a replicat dur lui Vanghelie, spunând: „Nu comentez. Prostia nu se comentează“.
Mitrea: Vom stabili echipa în cursul acestei săptămâni
În legătură cu eventuala sa candidatură pentru Bucureşti, coordonatorul de campanie al PSD pentru alegerile locale, Miron Mitrea, a evitat să răspundă întrebărilor legate de eventualitatea candidaturii sale la primăria Capitalei, explicând însă că Marian Vanghelie va avea un cuvânt greu de spus în privinţa candidaţilor la Bucureşti.
Întrebat dacă l-ar interesa o astfel de candidatură, Mitrea a spus: „Mă interesează ca echipa pe care noi o vom trimite la Bucureşti să rezolve problemele grave şi, mai ales, traficul, o problemă care ne deranjează. Vom stabili echipa în cursul acestei săptămâni şi vom anunţa. Nu este vorba de o cursă politică, cine câştigă. Dar Vanghelie va fi cel care va avea un cuvânt greu de spus în privinţa configurării acestei echipe. (…) În această săptămână, PSD va propune o echipă de candidaţi care, dacă vor fi aleşi, vor schimba viaţa bucureştenilor“.
Geoană: Candidatura lui Mitrea nu are în spate nici o discuţie în partid
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a comentat ieri, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că în partid nu s-a discutat despre eventualitatea ca Miron Mitrea să fie candidatul-surpriză al partidului pentru primăria Capitalei.
Întrebat dacă este posibil ca Miron Mitrea să candideze la Primăria Bucureştiului, Geoană a răspuns: „Domnul Mitrea este coordonatorul campaniei noastre, este un politician cu foarte multă experienţă“. Geoană a precizat că membrii BPN nu au discutat despre candidatul partidului la Bucureşti şi a afirmat că informaţiile vehiculate de presă despre o posibilă candidatură a lui Miron Mitrea nu au în spate „nici un fel de discuţie în partid“.
Întrebat dacă vicepreşedintele PSD, Cristian Diaconescu, ar putea candida la primăria Capitalei, liderul social-democrat a răspuns: „În acest moment există foarte multe speculaţii, şi la noi, şi la PDL, cine va candida şi cine nu. Decizia se va lua săptămâna viitoare. Vanghelie este un candidat care are susţinerea propriei organizaţii, dar, aşa cum am spus, deciziile finale le vom lua la Comitetul Executiv, care va avea loc cu o zi sau două înaintea lansării candidaţilor, din 16 aprilie“. Geoană a mai afirmat că membrii BPN nu au discutat despre „miza cea mai importantă şi tema cea mai dezbătută“, anume candidatura pentru primăria Capitalei, acest subiect urmând să fie abordat la începutul săptămânii viitoare.
Surse din PSD declarau, în urmă cu două săptămâni, că unii dintre liderii PSD nu exclud posibilitatea unei candidaturi-surpriză a social-democraţilor la primăria Capitalei, în condiţiile în care atât varianta Oprescu, cât şi varianta Vanghelie aduce dezavantaje partidului, numele luate în discuţie fiind Miron Mitrea şi Cristian Diaconescu. Două zile mai târziu, pe 26 martie, purtătorul de cuvânt al campaniei electorale a PSD, Mădălin Voicu, confirma posibilitatea acestei variante, evitând însă avansarea unor nume de posibili candidaţi. Potrivit surselor citate, o astfel de discuţie nu a avut loc în mod oficial în forurile partidului, fiind evocată ca posibilitate de câţiva dintre liderii formaţiunii, în discuţii informale, informează Mediafax.
Argumentele invocate de susţinătorii unei asemenea ipoteze a unui candidat-surpriză sunt că astfel s-ar depăşi dificultăţile pe care o candidatură a lui Oprescu i le-ar crea actualului preşedinte al PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, iar, pe de altă parte, s-ar evita şi situaţia ca o bună parte a activului de partid din filială să fie demobilizată prin candidatura lui Oprescu. În plus, se va putea preveni şi situaţia în care Vanghelie nu şi-ar putea depăşi scorul estimat de sondaje şi nu ar câştiga alegerile. Sursele citate au arătat că această variantă, tatonată de unii dintre liderii partidului, ar putea fi adusă în discuţia conducerii centrale şi în funcţie de evoluţia din PD-L, în ceea ce priveşte desemnarea unui candidat la primăria Capitalei, în condiţiile în care şi democrat-liberalii au mai multe variante de candidaţi, adaptate, la rândul lor, posibililor rivali ai PSD. Aceleaşi surse au mai menţionat numele vicepreşedintelui PSD, Cristian Diaconescu, şi al coordonatorului de campanie, Miron Mitrea, printre cei care ar putea reprezenta soluţia pentru o candidatură-surpriză a PSD. Variantele unei candidaturi a lui Diaconescu sau a lui Mitrea au mai fost vehiculate în interiorul PSD, acum câteva luni, ambii afirmând că nu sunt interesaţi de o candidatură la Primăria Bucureştiului. Conform presei de ieri, Miron Mitrea ar putea fi candidatul PSD la primăria Capitalei.

