10.6 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalClopoţelul a sunat şi la penitenciar

Clopoţelul a sunat şi la penitenciar

Aproape 100 de deţinuţi de la Penitenciarul Craiova, care s-au decis să se înscrie la şcoală, şi-au cunoscut ieri învăţătorii şi profesorii.

Penitenciarul Craiova, fostul Penitenciar cu Regim de Maximă Siguranţă, a găzduit ieri deschiderea anului şcolar pentru deţinuţii care s-au înscris în învăţământul primar şi gimnazial.

La nivel primar sunt 40 de persoane private de libertate, iar la cel gimnazial, 52.

În acest an se vor organiza pentru prima dată în Penitenciarul Craiova şi cursuri de învăţământ primar pentru deţinute. Învăţătorii şi profesorii care le vor preda sunt din cadrul Liceului Teoretic „Tudor Arghezi“ din Craiova. „Pentru că dreptul la educaţie este fundamental pentru orice persoană, iar şcolarizarea persoanelor private de libertate trebuie să fie integrată în sistemul naţional de învăţământ, structura cursurilor va fi stabilită de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. De asemenea, ISJ va asigura prezenţa cadrelor didactice din cadrul Liceului Teoretic «Tudor Arghezi» din Craiova“, a explicat Daniel Barbu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Craiova.

 

Pe băncile şcolii la 61 de ani

 

Din cei 92 de deţinuţi înscrişi anul acesta la cursurile şcolare, zece au fost în clasa I. Cel mai bătrân şcolar are 61 de ani, este în clasa a III-a şi a explicat că îşi doreşte ca până la terminarea pedepsei să promoveze şi clasa a VIII-a. „Am venit la şcoală ca să învăţ să citesc pentru că nu ştiu deloc. Mai am cinci ani de pedeapsă şi vreau să termin opt clase până mă eliberez“, a spus Florea Costică.

Pentru prima dată, anul acesta au fost înscrise la cursurile şcolii şi 11 deţinute. Femeile nu vor sta în bănci cu bărbaţii, pentru că aceştia din urmă vor învăţa în corpul principal al şcolii, în trei săli de clasă, iar elevele vor fi instruite într-un spaţiu amenajat în cadrul secţiei de deţinere.

Beneficii

Conform legii, deţinuţii care participă la cursurile şcolare beneficiază de o reducere a pedepsei cu 30 de zile şi de o indemnizaţie lunară de 30% din salariul mediu pe economie, în baza unui tabel cu punctaje, întocmit la sfârşitul fiecărui semestru. Pentru a beneficia de aceste avantaje, deţinuţii trebuie să frecventeze cursurile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS