• Banca Romana de Comert Exterior trebuia sa dispara pentru ca asa a cerut Banca Mondiala si Fondul Monetar International • Guvernul si Banca Nationala au indeplinit intocmai instructiunile regasite in Planul „Sun Set“ • Intilniri de lucru cu domnii Lajos Bokros, Farid Dhanji, Yasuo Izumi si Shoaib Naqvi pe tema indeplinirii masurilor acceptate de BNR si Administratorul Special pentru pregatirea transferului activelor neperformante la AVAB • Actionarii de drept ai Bancorex, clientii bancii, deponentii si contribuabilii trebuie sa afle ce a insemnat „punerea in practica a actiunilor si proceselor incluse in Memorandumul Bancii Mondiale din 5 februarie 1999, precum si a actiunilor convenite in aceasta perioada cu Guvernul Romaniei, Banca Nationala, Ministerul Finantelor“ • Administratorul Special recunostea ca marile banci straine corespondente nu stiau ce se intimpla la Bucuresti. • Banca Angliei cerea precizari privind procedura administrarii speciale, iar Deutsche Bank dorea implementarea unor noi proceduri in relatia cu Bancorex care se aplica numai in caz de faliment
De ce programul de privatizare al bancii a fost blocat?
Toate documentele care fac referire la situatia reala a Bancorex (bilanturi contabile, rapoarte ale comisiilor de cenzori, evaluari ale marilor agentii de rating, usurinta prin care banca reusea sa atraga importante fluxuri financiare internationale cu costuri de trei ori mai mici decit se putea imprumuta statul etc.) releva date certe care nu justifica cu absolut nimic distrugerea printr-o lichidare atipica a celei mai importante si puternice banci romanesti. Absorbtia acesteia in BCR nu poate fi catalogata decit ca o incercare disperata de a se sterge urmele fraudelor, abuzurilor si intereselor deloc ortodoxe ale cercurilor interesate, formate din persoane care au avut legatura directa cu factorul decizional din politica. S-a dorit scoaterea fortata a Bancorex de pe piata si preluarea operatiunilor acesteia de catre bancile straine nou intrate in Romania. De precizat un lucru important. Nu sintem impotriva bancilor straine care doar au profitat de o sansa nesperata data atit de catre BNR si de guvern, cit si de institutiile financiare internationale prin blocarea activitatii Bancorex. Cu profiturile de rigoare rezultate din spolierea societatilor bancare autohtone prin perceperea unor rate camataresti de 400 la suta la imprumuturile de pe interbancar si mai ales prin preluarea finantarii sectorului energetic si a investitiilor garantate de stat. Jocurilor de interese din interior li s-au suprapus cerintele exprese ale organismelor financiare internationale. Nu este o acuzatie fara fond. Este o realitate de necontestat. O dovada din multe altele o regasim in Planul Bancii Mondiale, unde in dreptul Bancorex era pusa deja cruce. Sub nume de cod „Sun Set“ se desfasura programul de lichidare a bancii. Putini dintre oficialii de la Bucuresti s-au opus acestui plan si prea putini l-au dezvaluit. Vladimir Soare a preferat sa-si dea demisia, realizind ca nu se poate lupta cu negociatorul sef al Fondului Monetar International la acea data, Emanuel Zervoudakis, cel care de altfel a si sugerat in februarie 1999 Bancii Nationale si guvernului demiterea conducerii Bancorex pe motiv ca nu era performanta. In fapt, lucru regasit si in scrisoarea de demisie a echipei lui Vladimir Soare, atit Banca Mondiala, cit si FMI nu agreau ca la Bucuresti sa se aplice alt plan de restructurare care sa conduca la salvarea bancii. Asa stind lucrurile, in fruntea bancii trebuia numita o persoana care sa raspunda intocmai ordinelor precise primite. Mai mult, pentru a nu exista „surprize“ ca acelea oferite de echipa lui Soare si ca totul sa fie sub control direct a fost instituita administrarea speciala a Bancorex. La cirma bancii, in calitate de Administrator Special, a fost numit Nicolae Danila, la acea data consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isarescu. Misiunea de scoatere de pe piata a Bancorex a fost indeplinita sub directa monitorizare si coordonare a Bancii Mondiale si a Fondului Monetar International, lucru recunoscut de Nicolae Danila in data de 15 septembrie 1999 in Raportul Administratorului Special privind activitatea si rezultatele financiare ale Bancorex in perioada administrarii speciale. La pagina 10, din amintitul document, se fac urmatoarele precizari deosebit de interesante si importante in aflarea adevarului despre prabusirea programata a fostei Banci Romane de Comert Exterior. In capitolul 14, Administratorul Special, Nicolae Danila, recunoaste in mod clar ca din data de 4 martie 1999 a fost reluata cooperarea cu expertii Bancii Mondiale stabilindu-se actiunile si hotaririle necesare pentru definitivarea procesului de lichidare prin absorbtie a Bancorex. S-au primit si indicatii desfasurindu-se numeroase intilniri de lucru cu reprezentantii BM, precum Lajos Bokros, Marcelo Bueno, Farid Dhanji, Yasuo Izumi, James Lacey, Rune Barneus, Lac Seward, Bernard Nelson si Shoaib Naqvi. Ce au urmarit aceste asa-zise consultari? In amintitul Raport se mentioneaza ca scopul ar fi fost nobil si anume analizarea „masurilor intreprinse de BNR si Administratorul Special pentru urgentarea finalizarii planului de restructurare si trecerea la procesul de privatizare a Bancorex“. In fapt nu a fost asa. Nici vorba de restructurare – nu se dorea acest lucru, confirmarea venind tocmai din textul demisiei echipei lui Vladimir Soare, si nici privatizarea nu era pe placul „arhitectilor“ demolarii bancii. Totul se rezuma la indeplinirea intocmai si la timp a operatiunii „Sun Set“ („Apus de Soare“), de scoatere a Bancii Romane de Comert Exterior din cartile competitiei financiar bancare. Nu este o interpretare eronata sau rau voitoare a faptelor si actiunilor din acea vreme. Acelasi Administrator Special recunoaste ca „a transpus in practica“ indicatii precise si ferme. Textul Raportului este clar: „S-A INITIAT UN PROGRAM COMPLEX DE LUCRU IN ECHIPA-BANCA MONDIALA SI BANCOREX, PENTRU TRANSPUNEREA IN PRACTICA A ACTIUNILOR SI PROCESELOR INCLUSE IN MEMORANDUMUL BANCII MONDIALE DIN 5 FEBRUARIE 1999, PRECUM SI A ACTIUNILOR CONVENITE IN ACEASTA PERIOADA CU GUVERNUL ROMANIEI, BANCA NATIONALA, MINISTERUL FINANTELOR.“
Ce mai socheaza in respectivul Raport? O intrebare la care trebuie sa se raspunda. Fraza „lucrind in echipa“ a insemnat doar executarea unor ordine aferente Programului Bancii Mondiale cu nume de cod „Apus de Soare“? Adica lichidarea unui concurent serios si puternic, decizie care ar putea fi tradusa pina la proba contrarie – este necesara oferirea de explicatii publice pentru motivele reale pentru care Bancorex trebuia musai sa dispara – ca o conspiratie a cercurilor si intereselor din lumea financiar bancara. Ar mai fi ceva de adaugat si anume extrema aplecare a negociatorului sef al Fondului Monetar International din acea perioada, Emanuel Zervoudakis, in a respinge orice fel de propunere privind salvarea bancii. Oficialul FMI a mers atit de departe – e drept ca Banca Nationala si executivul se dovedeau buni executanti de „ordine“- incit sa ceara demiterea conducerii Bancorex deoarece aceasta reusise gasirea unei solutii relativ ieftine de salvare a societatii ale carei costuri nu impovarau bugetul de stat si contribuabilul, costuri care se puteau acoperi in doar doi ani. Din nou o interpretare posibila datorita totalei lipse de transparenta in instrumentarea celui mai interesant caz de prabusire controlata, prin „implozie“, a unui banci comerciale de renume. Simpla lecturare a Raportului naste serioase intrebari privind „munca in echipa – Banca Mondiala si Bancorex“. Ce s-a urmarit de fapt? Era banca in faliment si, daca da, de ce nu s-au aplicat procedurile legale respectindu-se drepturile firesti ale actionarilor, care au fost decazuti din drepturi prin zeci de kilograme de legi, acte normative, decizii guvernamentale sau ale guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu? In fond, contribuabilul, prin Constitutia Romaniei, trebuie sa cunoasca ceea ce s-a intimplat de fapt. „Petardele“ lansate nu multumesc pe nimeni.
Foarte interesant Raportul Administratorului Special. Se afirma in el ca se initiase un program complex de lucru in echipa cu Banca Mondiala „pentru transpunerea in practica a actiunilor incluse in Memorandumul Bancii Mondiale din 5 februarie 1999“. La acea data, presedinte al Bancorex era Vlad Soare. La 18 zile de la prezentarea Memorandumului, echipa de conducere a bancii demisioneaza. Explicatia? O regasim in textul scrisorii de demisie inaintata presedintelui FPS, Radu Sirbu, de catre Vladimir Soare: „In conformitate cu mandatul incredintat am prezentat actionarilor bancii si autoritatii romane, precum si Bancii Mondiale, inca din luna noiembrie 1998, detaliile finale ale planului de restructurare financiara a Bancorex. La solicitarea Bancii Mondiale, planul de restructurare a fost modificat de cinci ori pina in prezent. Initial, Planul de restructurare antrena costuri minime la nivelul bugetului de stat, costuri care urma sa fie recuperate in cursul urmatorilor doi ani. Banca Mondiala a avut, dupa cum stiti, o alta abordare in ceea ce priveste Bancorex“. Referirea la „o alta abordare in ceea ce priveste Bancorex“ se traduce prin aplicarea tuturor mecanismelor pentru lichidarea prin absorbtie a bancii din Lipscani. Nici macar de privatizare nu a fost vorba, caci actiunea s-a derulat in graba si neconvingator.
„Daruri otravite“ de la BM si FMI
In fapt, toti cei implicati direct in acest caz trebuie sa recunoasca faptul ca nici nu s-a dorit privatizarea. Retragerea licentei si lichidarea Bancorex au fost un ordin precis si direct primit de la Banca Mondiala si FMI care a fost executat intocmai de guvern si Banca Nationala. In data de 29 iulie l999 in sedinta de guvern, premierul de atunci, Radu Vasile, se declara legat de miini si de picioare de conditiile impuse de Fondul Monetar International. Acelasi premier declara, tot in luna iulie l999, Agentiei Reuters, ca cerintele puse in mod constant tarii noastre sint exagerate. Or pentru obtinerea acordului din data de 4 august (acord stand-by in valoare de 475 de milioane de dolari) FMI cerea categoric retragerea licentei de functionare a Bancorex. Sint lucruri care trebuie cunoscute. Iata, in 24 februarie 1999, fostul presedinte al Fondului Proprietatii de Stat, Sorin Dimitriu, pe atunci deputat PNTCD, afirma clar: „Organismele internationale nu au dreptate in cazul Bancorex“. Deci se stia ca ni se impune o actiune sinucigasa, dar am preferat sa plecam umili capul. Pentru ce? Pentru un nou acord cu Fondul Monetar International de 475 de milioane de dolari, care era prevazut sa fie aprobat la data de 4 august 1999. Acum prezentam si dovada „negocierii“ in… genunchi cu FMI. Desi premierul Radu Vasile recunostea public ca are indoieli mari ca ne vor veni banii de la Fond, totusi guvernul a cerut ca BNR, la 31 iulie 1999, sa aiba o reuniune a Consiliului de Administratie, care sa examineze conditiile retragerii licentei de functionare a Bancorex. Crima premeditata. Pe post de „calai“, guvernul si Banca Nationala condusa de guvernatorul Mugur Isarescu. Macar daca prin sacrificarea Bancorex-ului Romania beneficia de ceva avantaje. Nici un avantaj si de aceea toti cei implicati trebuie sa raspunda si sa ofere explicatiile reale ale actiunii fara precedent de distrugere a celei mai mari banci comerciale romanesti. Intr-adevar, la data de 4 august 1999, guvernul de atunci primeste „rasplata“ de la F.M.I. si pentru indeplinirea ordinului de lichidare a Bancorex. Iata si „diploma primita“: „ In 1999, autoritatile din Romania si-au reinnoit eforturile de a corecta gravele dezechilibre economice si slabiciunile structurale persistente. In august 1999 Consiliul director al FMI a aprobat un acord stand-by in valoare de 400 de milioane DST ( aproximativ 535 de milioane USD) pentru a sprijini programul de reforma si stabilizare economica al Guvernului Romaniei. Imprumutul a fost pus la dispozitie in patru transe: prima transa, eliberata in august 1999, a fost in valoare de 53 de milioane DST (aproximativ 71 de milioane de dolari)“, se arata intr-un comunicat oficial al FMI. O simpla, dar dureroasa amagire pentru contribuabilii acestei tari care au trebuit sa acopere din buzunarul lor gaurile provocate Bancorex-ului de politicile guvernamentale. Sa nu uitam ca prin taxe originale cum este aceea pe care o platim si acum (centul pe litrul de benzina) contribuabilii scot din buzunare banut cu banut pina la suma de 507 milioane de dolari, atit cit au reprezentat creditele neplatite de fosta Companie Romana de Petrol transformata in SNP Petrom (acum privatizata si fara griji financiare) pentru importurile de titei finantate de Bancorex. Spuneam ca semnarea acordului stand-by cu FMI in august 1999 reprezinta cea mai mare dezamagire si rusine pentru cei care au acceptat si au pus in practica conditiile impuse. Iata si de ce. Dupa numai sase luni de la semnarea documentului cu Fondul, in data de 26 februarie 2000, FMI emite urmatorul comunicat de presa: „…cu toate acestea, derapajele in implementarea politicilor referitoare la indeplinirea criteriilor de performanta privind reducerea arieratelor si limitarea fondului de salarii din sectorul bugetar au impiedicat finalizarea celei de-a doua revizuiri a programului sustinut prin aranjamentul stand-by. In consecinta, aranjamentul stand-by a expirat la sfirsitul lunii februarie a.c. cu numai doua transe disponibilizate in cadrul aranjamentului, insumind 140 de milioane DST (circa 187 de milioane USD)“. Adica, prin lichidarea BANCOREX, Romania a pierdut patru miliarde de dolari, bani care puteau fi atrasi cu usurinta de banca prin linii de finantare externa, si a „cistigat“ … 187 de milioane de dolari. Oare nu este cazul ca intreg executivul de atunci care a acceptat sacrificarea Bancorex pe „altarul“ FMI, echipa de conducere a Bancii Nationale in frunte cu guvernatorul Mugur Isarescu si cu viceguvernatorul Mihai Bogza – care s-a opus privatizarii bancii, declarind la sfirsitul lunii iulie 1999 ca decizia de absorbtie a Bancorex a primit aprobarea institutiilor financiare internationale si ca „estimeaza ca aceasta decizie va fi privita ca o indeplinire a conditiilor impuse Romaniei de aceste institutii“- sa raspunda pentru aceasta crima?
Restul nu este decit circ
Dupa decizia de lichidare a Bancorex impusa de organismele financiare internationale, la Bucuresti a inceput circul ieftin. A fost declansata o ampla vinatoare de vrajitoare. Guvernul devine brusc interesat de aceasta banca si doreste „razbunare“. In spatele usilor inchise se creionau scenarii al caror scop nu era decit sa se gaseasca un „tap ispasitor“ care sa plateasca pentru gravele fapte comise. Cu tam-tam, printr-o scrisoare adresata vineri, 30 iulie 1999, procurorului general al Parchetului de pe linga Curtea Suprema de Justitie, ministrul justitiei, Valeriu Stoica, a solicitat acestuia, la cererea expresa a guvernului, sa dispuna toate masurile necesare pentru intensificarea, extinderea sau, dupa caz, finalizarea cercetarilor si urmaririi penale a tuturor persoanelor implicate in falimentul Bancii Romane de Comert Exterior – Bancorex S.A. si, implicit, in pagubirea si subminarea economiei nationale. Ministrul justitiei, Valeriu Stoica, mai cerea atunci procurorului general sa fie informat permanent asupra actiunilor intreprinse. De fapt, aceasta actiune nu a constat decit in crearea unei voite perdele de ceata densa deasupra „conspiratiei“ Bancorex. Au trecut cinci ani si oficialii romani nu au identificat nici un vinovat. Probabil ca nici nu vor, ceea ce este foarte grav. Vinovatii au trecut la categoria „autor necunoscut“ prin musamalizarea dosarului. Nu spunem noi aceste lucruri, declaratiile politicienilor vremii sint elocvente. Senatorul PNTCD, Andreiu Oprea, fost presedinte al Comisiei Buget-Finante-Banci din Senat, spunea la data de 1 august 1999 urmatoarele: „Mi se pare grava tergiversarea unor dosare de cercetare penala ori pur si simplu musamalizarea chestiunii“. In aceeasi zi, pentru Cotidianul, senatorul PDSR, Gheorghe Ana (Comisia Buget Finante Banci), declara: „Practic s-a vrut de catre organismele financiare internationale eliminarea unui concurent de pe piata“. Mai categoric a fost senatorul Nicolae Vacaroiu, care sublinia: „Interesant este ca retragerea licentei de functionare apare in Acordul cu FMI. In consecinta, cred ca interesul este mai ales unul extern cu complicitate interna, dat fiind ca Bancorex era cea mai puternica banca din Romania“. Iata ca lucrurile erau spuse pe nume chiar daca in mod voalat si cu jumatate de gura. Despre acea ancheta nu se stie nimic, iar „cozile de topor“ de la Bucuresti, cei care au executat ordinul de distrugere a Bancorex, dorm si azi linistiti.
Insa tot circul iscat de pe urma Administrarii Speciale a bancii spre lichidare a creat ingrijorare in mediile financiar-bancare internationale. Nicolae Danila, prezentindu-si Raportul Administratorului Special, la 15 septembrie 1999, recunostea ca marile banci corespondente ale Bancorex nu intelegeau ce se intimpla la Bucuresti. Astfel, Banca Angliei solicita clarificari urgente despre instaurarea administratiei speciale la Bucuresti. In confuzia creata, Deutsche Bank cerea chiar implementarea unei proceduri standard care sa acompanieze fiecare instructiune de plata sau orice alta instructiune a Bancorex – si care se aplica, de regula, numai in caz de faliment si blocare totala a activitatii. Reticente fata de planurile care vizau Bancorex erau si alte banci corespondente precum Bayerische Landesbank, Banco di Sicilia, Citibank, American Express sau B.N.P. Nu intimplator, in 1999 agentia de rating Moody’s acorda Romaniei cel mai scazut calificativ, tara noastra aflindu-se atunci in prag de incapacitate de plata. Aceasta a fost unda de soc determinata de prabusirea controlata a Bancorex. Pentru astfel de fapte grave, nimeni nu vrea sa raspunda.
