30.1 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTârgu Jiu: Sute de elevi și profesori au participat la o conferință privind securitatea cibernetică

Târgu Jiu: Sute de elevi și profesori au participat la o conferință privind securitatea cibernetică

Elevii din Târgu Jiu au învățat de la experți cum să nu devină victime ale fraudelor cibernetice.

La Sala Sporturilor din Târgu Jiu a avut loc o conferință organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Directoratul Național de Securitate Cibernetică, Asociația Română a Băncilor, Universitatea din Craiova și Asociația de Securitate Cibernetică pentru Cloud.

La eveniment au participat 700 de elevi și 50 cadre didactice.

„Participanții au primit recomandări de siguranță online pentru a asigura navigarea în siguranță pe internet și gestionarea corespunzătoare a datelor personale și bancare:

  • nu oferi persoanelor întâlnite pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta;
  • nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane în afara părinţilor;
  • evită să postezi pe Internet fotografii care te surprind în ipostaze indecente;
  • nu uita că nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet este adevărat;
  • nu da curs îndemnurilor, sarcinilor și provocărilor pe care le primești în cadrul unor jocuri online, care fac referire la viața reală și te îndeamnă să săvârșești fapte ce îți pot pune viața în pericol sau îi pot afecta pe cei din jur;
  • fii atent la mesajele care par să vină din partea băncilor! Băncile nu solicită niciodată date confidențiale cum ar fi datele cardurilor, parole de acces, coduri PIN, nici telefonic, nici prin SMS, nici prin e-mail și nici prin completarea acestora pe website;
  • dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană;
  • protejează-ți conturile de pe rețele de socializare ;
  • alege o parolă sigură pentru conturile online și folosește autentificarea în doi pași;
  • fă back-up pe Cloud pentru datele tale personale ;
  • nu stoca niciodată informațiile cardului tău bancar.

Sfaturi esențiale pentru a evita tentativele de fraudă pe internet:

  • evită să accesezi link-uri, primite din surse necunoscute pe mail sau prin SMS, prin intermediul comunicărilor de pe social media, ori prin intermediul platformelor de tip chat (WhatsApp, Signal, Telegram, etc.) și nu completa datele tale personale sau bancare pe acestea;
  • fii atent la mesajele care par să vină din partea băncilor! Băncile nu solicită niciodată date confidențiale cum ar fi datele cardurilor, parole de acces, coduri PIN, nici telefonic, nici prin SMS, nici prin e-mail și nici prin completarea acestora pe website;
  • citește cu atenție, înainte de a deschide orice mesaj sau un fișier care pare a fi transmis de la banca ta sau de alte persoane/instituții. Ca regulă, nu efectua transferuri și nu procesa operațiuni doar în baza unui e-mail sau a unei solicitări telefonice urgente, fără a face o verificare a autenticității mesajului. Băncile nu solicită niciodată date confidențiale cum ar fi datele cardurilor, parole de acces, coduri PIN, nici telefonic, nici prin SMS, nici prin e-mail și nici prin completarea acestora pe website;
  • nu furniza niciodată altor persoane datele de autentificare la conturi (username, parola, cod suplimentar de autentificare sau cod de back-up);
  • nu furniza niciodată altor persoane datele de autentificare la conturi (username, parola, cod suplimentar de autentificare sau cod de back-up);”, conform IPJ Gorj.

Activitatea a beneficiat de suportul Ambasadei Elveției în România și al centrului de training Swiss Webacademy, care au oferit participanților 1.500 reviste din seria de benzi desenate Webster, care abordează situații reale pe care oricare dintre membrii unei familii le poate întâlni în lumea digitală: escrocherii online, tentative de șantaj, dependență de ecran, site-uri cu conținut neplăcut și diverse alte tipuri de înșelătorii online.

Cititorilor li se arată cum să se comporte responsabil în astfel de situații periculoase. Benzile desenate beneficiază de expertiza în materie de securitate cibernetică a instituțiilor specializate din Elveția.

Poliția Română a venit în sprijinul elevilor și părinților prin crearea, în parteneriat cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor, a platformei SIGURANTAONLINE.RO unde sunt recomandări și sfaturi pentru navigarea în siguranță pe internet.

Citeşte şi: Olt: Un șofer băut a intrat cu buldoexcavatorul într-un TIR, la Curtișoara

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS