10.6 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriStart la finanţarea nerambursabilă în domeniul protecţiei mediului

Start la finanţarea nerambursabilă în domeniul protecţiei mediului

Ministerul Mediului, în calitate de Autoritate de Management pentru POS (Programul Operaţional Sectorial) Mediu, a lansat luna aceasta cea de-a treia sesiune de selecţie de proiecte în acest sens. Până acum în Dolj, au fost depuse două proiecte ce vizau finanţări pentru ariile protejate, dar nici unul nu a obţinut finanţare.

Începând de luna aceasta, cei interesaţi pot solicita sprijin financiar prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, Axa prioritară 4 (Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii), pentru investiţii în domeniul protecţiei mediului.
„Propunerile de proiecte pot include următoarele categorii de activităţi eligibile: elaborare/revizuire a planurilor, strategiilor şi a măsurilor de management al ariilor protejate şi alte activităţi conexe (activităţi preliminare măsurilor concrete de investiţii sau conservare), investiţii în infrastructura pentru uz public orientată spre protecţia şi gestionarea mediului în ariile protejate, activităţi privind menţinerea şi îmbunătăţirea stării de conservare favorabilă a habitatelor şi speciilor“, a declarat Dan Mitrea, ofiţerul de comunicare al Organismului Intermediar POS Mediu Regiunea 4 S-V Oltenia. La acestea se adaugă activităţi de consultare, conştientizare şi informare, activităţi de instruire şi creşterea capacităţii instituţionale de gestionare a reţelei de arii naturale protejate. „Potenţialii beneficiari sunt administratorii şi custozii ariilor naturale protejate, cu personalitate juridică proprie, organizaţiile neguvernamentale cu atribuţii în protecţia mediului, alte agenţii din Ministerul Mediului (Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate), autorităţile publice (consiliile locale şi judeţene), agenţiile regionale şi locale de protecţie a mediului, institutele de cercetare, universităţile, muzeele“, a precizat Dan Mitrea. Acesta a explicat că, de la începutul acestei luni, când a fost lansată sesiunea de selecţie, şi până în prezent, nu a fost depus nici un proiect.
„Din experienţa sesiunilor anterioare, proiectele sunt depuse pe ultima sută de metri, iar pentru această sesiune, data-limită de transmitere a proiectelor este 25 ianuarie 2010. Depunerea proiectelor se face la sediul nostru din Craiova“, a mai spus ofiţerul de comunicare al Organismului Intermediar POS Mediu Regiunea 4 S-V Oltenia.

Au fost aprobate proiecte în valoare de peste 1,524 miliarde de euro

La sesiunile anterioare, la nivelul Regiunii 4 S-V Oltenia, au fost depuse 13 proiecte, dintre care două din Dolj (acestea din urmă vizau ariile protejate şi au fost depuse de două ONG-uri). Dintre acestea, opt au fost depuse în prima sesiune şi jumătate din ele (aproximativ 27% din numărul total de proiecte selectate la nivel naţional) au fost selectate pentru a primi banii. Acestea din urmă vizau finanţări de aproximativ 900.000 de euro în Parcul Naţional Defileul Jiului (Gorj), 480.000 de euro în Parcul Naţional Buila-Vânturariţa (Vâlcea), 100.000 de euro în Parcul Natural Porţile de Fier (Mehedinţi) şi 44.000 de euro în Parcul Naţional Cozia (Vâlcea).
„În sesiunea a doua au fost depuse cinci proiecte şi în varianta aproape finală au fost selectate toate“, a afirmat Dan Mitrea. Acestea vizează ariile protejate Gruia-Gârla Mare şi Lunca Vânjului (Mehedinţi), Geoparcul Platoul Mehedinţi (Mehedinţi), Aria protejată Cheile Sohodolului (Gorj), Situl Natura 2000 din nordul Gorjului de Est.

215 milioane de euro pentru protecţia mediului
Pentru Axa 4, „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii“, în perioada 2007-2013, sunt alocaţi aproximativ 215 milioane de euro. Obiectivele acestei axe sunt conservarea diversităţii biologice a habitatelor naţionale a speciilor de floră şi faună şi asigurarea managementului eficient a ariilor protejate, inclusiv Natura 2000.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU