21.6 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAptitudinile fac diferenţa la angajare

Aptitudinile fac diferenţa la angajare

Chiar dacă pentru mulţi candidaţi la un loc de muncă secţiunea „aptitudini“ din CV este deseori neglijată, ea poate face diferenţa la un interviu de angajare. Pentru a vă promova cât mai bine, trebuie să vă identificaţi abilităţile şi să le puneţi în valoare.

 

Abilităţile de comunicare, munca în echipă sunt elementele nelipsite de la rubrica „aptitudini“ din CV. Acestea însă nu sunt singurele pe care le puteţi avea. De aceea, specialiştii în resurse umane vă sfătuiesc să vă analizaţi foarte bine şi să identificaţi şi alte abilităţi naturale sau dobândite pe care le aveţi. „Abilităţile rămân adesea nefolosite, pentru că nu ştii că le deţii sau nu ai fost încurajat să le descoperi. Pe măsură că trec anii de şcoală şi acumulezi tot mai multe cunoştinţe, încununate ulterior de aptitudinile dobândite prin joburile pe care le ai, constaţi că te-ai dezvoltat personal, că ţi-ai îmbunătăţit anumite puncte şi că ai obţinut mai multă competenţă“, spun specialiştii în resurse umane de la www.ele.ro. În CV, acestea devin cuvinte-cheie, care vă pot asigura succesul la un interviu de angajare, în detrimentul celorlalţi candidaţi.

Există trei categorii de abilităţi

Potrivit www.myjob.ro, aptitudinile pot fi grupate în trei categorii. Există competenţe învăţate din experienţă (cunoştinţe obţinute din educaţie, din cursuri adiţionale, seminarii la care aţi participat sau orice alte practici pe care le-aţi studiat pentru a obţine experienţa din prezent), care presupun şi abilităţi practice în lucrul cu computerul, aptitudini de comunicare sau fler pentru marketing. La acestea se adaugă aptitudinile transferabile, care se referă la competenţele specifice unui anumit job, printre care se numără capacitatea de a găsi soluţii, potenţialul de lider, de bun organizator, lucrul cu numerele şi bugetul, abilităţile de comunicare scrisă şi orală.

Potrivit specialiştilor de la www.myjob.ro, aceste abilităţi sunt motivul pentru care recrutorul întreabă la interviul de angajare: „Ce puteţi oferi companiei ca angajat?“. Cea de-a treia categorie de abilităţi le cuprinde pe cele personale, care includ o bună organizare, capacitatea de judecată, analiză şi sinteză, o bună orientare cu privire la ţeluri, flexibilitate, creativitate. La acestea se adaugă abilităţile de leadership, comunicare, încredere, energie şi capacitatea de a rezolva problemele.

Aptitudinile ca verbe, substantive şi adjective

Unii specialişti vă sfătuiesc că, atunci când vă referiţi la aptitudini, este mai uşor să vă gândiţi la ele ca verbe, substantive şi adjective. Dintre aptitudinile ca verbe amintim: a comunica, a persuada, a motiva, a negocia, a calcula, a organiza, a planifica, a te documenta, a sintetiza. „Acestea sunt aptitudinile transferabile (funcţionale). Ele mai sunt numite talente sau aptitudini naturale. Mare parte a acestor puncte tari le puteţi avea din naştere. Sunt persoane care «ştiu» din naştere cum să negocieze; dar, dacă nu ai un astfel de talent înnăscut, poţi obţine o astfel de abilitate pe măsură ce te dezvolţi“, precizează www.ele.ro.

Aptitudinile ce pot fi concretizate în substantive sunt cunoştinţele acumulate de-a lungul timpului, subiecte care vă pasionează şi vă ajută la job (limba străină, computerele, moda, florile, Word-ul, muzica, piaţa de mărfuri etc.). A treia categorie de abilităţi poate fi sintetizată prin adjective sau adverbe. Iată câteva exemple: adaptabil, creativ, flexibil, metodic, punctual, responsabil, amabil, sociabil. Toate acestea ţin de personalitatea dumneavoastră şi de felul în care „vă gestionaţi“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII