13.9 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriOraşele de top, la vânătoare de angajaţi

Oraşele de top, la vânătoare de angajaţi

Orice absolvent de facultate visează la un job bine plătit, maşină, telefon de serviciu şi posibilitatea ca în scurt timp să ajungă într-o funcţie de conducere. Toate aceste lucruri le puteţi obţine cu uşurinţă în marile oraşe ale ţării.

 

Sunteţi în căutarea unui job sau vreţi să vă schimbaţi locul de muncă şi să începeţi o viaţă nouă într-unul din marile oraşe ale ţării? Vreţi să ştiţi care sunt cele mai căutate şi mai bine plătite posturi?

Site-ul www.myjob.ro a realizat un top al oraşelor ţării, în funcţie de locurile de muncă vacante şi de tipurile de joburi existente. Salariul şi varietatea de locuri de muncă sunt luate în calcul atunci când alegeţi oraşul în care să locuiţi. În Bucureşti există peste 4.000 de locuri de muncă în diverse domenii, pentru absolvenţi de liceu, pentru cei cu studii superioare, dar şi pentru necalificaţi. Cele mai multe joburi sunt cele de broker imobiliar, designer, senior auditor, instructor fitness, operator calculator sau lucrător comercial.

 

Informaticieni, secretare şi bucătari, în Cluj-Napoca

 

Cluj-Napoca ocupă poziţia a doua în top ca număr de locuri de muncă disponibile. Cluj-Napoca este unul dintre cele mai importante centre de IT şi de servicii financiare din România. Printre locurile de muncă neocupate din Cluj se numără web designer, asistent manager, software developer, travel consultant, bucătar, lucrător comercial, secretară.

Arhitecţi şi cosmeticiene, în Timişoara

 

A treia poziţie în top este ocupată de Timişoara. Investiţiile realizate în acest oraş, corelate cu dezvoltarea infrastructurii, reprezintă un motiv solid pentru a alege un job în Banat. Se caută arhitecţi, personal pentru benzinării, project manageri, cosmeticiene, mecanici auto, referenţi maketing şi tehnicieni.

 

Agenţi imobiliari, ingineri şi şoferi în Braşov

 

Braşovul vine din urmă cu locuri de muncă vacante în domeniul imobiliar şi în zona de vânzări. În plus, în Braşov, salariul mediu brut a fost de aproximativ 350 de euro anul trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. În Braşov este nevoie de manageri zonali, de agenţi imobiliari, instalatori, ingineri tehnologi, directori economici, recepţionere, translatori şi şoferi.

 

Economişti în Iaşi şi directori în Constanţa

 

Iaşiul este al doilea oraş ca număr de locuitori după Bucureşti şi s-a dezvoltat în ultimii ani în sectorul bancar. Locurile de muncă oferite în Iaşi sunt colaborator bancar, economist, director vânzări automobile, reprezentant comercial, grafician-designer şi client services officer. Constanţa ocupă locul 5 în top, dar numărul de locuri de muncă din oraş creşte în perioada de sezon, când se caută personal pentru joburi part-time în turism, hoteluri şi restaurante. În prezent, în Constanţa este nevoie de directori executivi, tehnicieni electromecanici, specialişti marketing şi asistenţi de proiect.

 

Locuri de muncă part-time

 

La nivel naţional există locuri de muncă flexibile, cum ar fi reprezentant vânzări, consilier credite, consilier financiar sau consultant afaceri. Aceste locuri de muncă sunt în general part-time, însă pot constitui, în acelaşi timp, baza pentru o carieră în domeniul bancar sau al vânzărilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII