Un film impregnat de superstiții și de simboluri, de simplitate și de ezoterism, o dramă familială care transcende însă granițele individualului
Aproape întotdeauna relațiile familiale generează situații complexe și uneori greu de gestionat, tensiuni mocnite, drame și suferințe. Totul poate părea simplu la început, dar pe măsură ce persoanele implicate evoluează în timp se acutizează și conflictele sau dramele personale.
De la inocența copilăriei până la problematicile complexe ale maturității, totul se află într-o continuă transformare.
Este ceea ce sugerează și regizoarea Lila Avilés în debutul peliculei Totem, când sunt redate pregătirile pentru o petrecere-surpriză organizată pentru tatăl suferind al lui Sol, o fetiță de 7 ani. Acestea au loc în casa bunicului și cadrele alese de regizoarea mexicană sugerează când simplitatea și modestia, când tensiunea anticipativă a unor probleme care urmează să vină.
Tainele vieții și ale morții se întrepătrund în mintea fetiței, pe măsură ce aceasta, cu mintea încă fragilă, începe să le descopere.
De la lucruri banale până la încercări de alungare a spiritelor malefice (să nu uităm că în America de Sud astfel de superstiții și tradiții sunt frecvent întâlnite), membrii micuței familii încearcă în permanență să-și asigure un viitor fericit.
Dar cât din acesta se află în putința lor și cât le este predestinat?
Empiricul și supranaturalul joacă un rol important în viețile aparent obișnuite ale personajelor
Empiricul și supranaturalul joacă un rol important în viețile aparent obișnuite ale unor personaje ce alcătuiesc o familie comună.
Micuța Sol (un rol excelent făcut de Naima Senties, performanță cu atât mai remarcabilă dacă avem în vedere vârsta) se întreabă, cu un dram de naivitate, dar și anticipând o maturizare care probabil va veni prea devreme, când va veni sfârșitul lumii și dacă tatăl ei o să moară.
Treptat, ”peisajul” vieții cotidiene a acestei familii va deveni haotic, dezorganizat, fără orizont. Cineasta mexicană face niște portrete veridice, dar și ușor caricaturale ale unor personaje care nu par a găsi drumul către echilibru – fie personal, fie al apropiaților.
Petrecerea va fi doar în aparență una fastuoasă și prilej de bucurie și reîntâlniri, fiindcă de fapt ascundea secretul teribil al bolii lui Tona, capul familiei, și al micilor sau marilor conflicte interne.
Aici contrastul dintre exterior și interior, dintre aparență și realitate este foarte bine redat și creează emoții puternice.
Însă cel mai reușit moment este al speech-ului fostului profesor al lui Tona, un micro-discurs profund, plin de înțelepciune și cu reverberații mitice, care relevă sensuri la care nu te-ai fi gândit. Este una dintre ”piesele de rezistență” ale filmului, alături de luarea de cuvânt următoare, cu rezonanțe de misticism, și de alternanțele candoare-maturizare ale micuței Sol (care are încă o scenă excelentă la sfârșit, când se cufundă ca în transă pentru a-și pune o dorință – probabil, legată de sănătatea tatălui ei).
De ce Totem?
Fiindcă acest film este impregnat de superstiții și de simboluri, de simplitate și de ezoterism, de realism și de magie și pentru că, cel mai probabil, nu este atât despre viața unui tată, Tonatiuh, lovit crunt de boală, ci mai mult despre soarta unui erou mitic, despre păcat și reconvertire, despre granița atât de fragilă între lumea de aici și cea de dincolo.
Dialogurile sunt simple, neprelucrate, așa cum au loc în viața reală. Lila Avilés nu mizează pe replici sofisticate, dar încearcă în permanență să pună în evidență un ”eu ascuns” al personajelor, insistă pe o dedublare a acestora.
Pelicula a fost distinsă cu premii la Festivalurile Internaționale de Film de la Berlin, Hong Kong, Lima și Montclair.
Regizoarea Lila Avilés la premiera filmului „Totem”, la Festivalul de Film de la Berlin, 2023
Foto: Harald Krichel, CC BY-SA 3.0 https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0, via Wikimedia Commons
Autor Mihai Gîndu
