11.7 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreţul aurului s-a dublat pe timpul crizei

Preţul aurului s-a dublat pe timpul crizei

Un gram de aur este cotat oficial de BNR la 145,02 lei, iar în 2008, pe vremea când criza intra în România, preţul aurului era de 75,26 lei pe gram. Bijutierii vând gramul de aur cu 110-120 de lei. Până când va mai creşte preţul metalului preţios?

De la debutul crizei în România şi până acum preţul aurului a avut cea mai mare ascensiune. În condiţiile în care piaţa imobiliară a amorţit şi Bursa a înregistrat un declin serios, aurul era singurul al cărui preţ urca. Din cauza inflaţiei şi a dezechilibrelor din zona euro, investitorii s-au mutat pe aur.
„Este cea mai bună formă de economisire“, spuneau specialiştii în urmă cu câteva luni. Acum, când aurul urcă mai rapid decât ar fi normal, doar unele voci avertizează de pericolul prăbuşirii cotaţiilor în viitor. Deocamdată, preţul aurului urcă galopant.

Preţ record al aurului pe piaţa românească

Banca Naţională a României (BNR) a cotat gramul de aur (XAU) în octombrie 2008 la 75,26 lei. De atunci şi până acum, preţul aurului la nivel oficial în România s-a dublat efectiv, ajungând vineri, 3 decembrie 2010, la 145,02 lei pentru un gram. Pe bursele internaţionale, preţul aurului a crescut fantastic, fiind o investiţie de refugiu în perioada crizei. Pe 9 noiembrie, aurul a ajuns la maximul istoric de 1.414,6 dolari/uncie (o uncie înseamnă 31,10 grame), adică în lei ar însemna aproximativ 147 de lei pe gram. Cel mai mult au crescut cotaţiile aurului la contractele futures (adică vei cumpăra acum, dar vei plăti la o dată ulterioară).

Nu se ştie însă cât va mai urca

Dacă, în urmă cu un an, specialiştii spuneau că era vremea de „pariat“ pe aur, acum analiştii avertizează că mai devreme sau mai târziu acest mit al aurului se va prăbuşi. Unii investesc în aur fizic, cumpărând fie mici lingouri, care pe piaţa românească sunt puse la dispoziţie printr-o singură bancă, fie cumpără bijuterii sau aur „de cont“, în sensul că nu cumpără efectiv metalul preţios, ci este vorba doar de instrumente financiare sau chiar de depozite bancare. Piraeus Bank afişa vineri pe site-ul propriu un preţ orientativ de 865 de lei pentru cei care doreau să cumpere un lingou de cinci grame de aur (de 24 K), ceea ce înseamnă că gramul de aur la banca respectivă are un preţ uriaş: 173 de lei.

Bijutierii nu urcă preţul aşa rapid

În ultimul an, bijutierii au urcat preţul aurului la 110-120 de lei pe gram sau chiar mai mult pentru bijuterii unicat sau împodobite cu diverse pietre. În ciuda cotaţiilor fantastice ale acestuia pe pieţele internaţionale şi chiar la BNR, la bijuterii preţul aurului urcă mai lent. Dar este o chestiune de timp până ce aurul se va scumpi şi în magazine. „Acesta este preţul momentan. Nu ştim dacă vom scumpi sau nu în perioada următoare“, a spus angajata unui magazin de bijuterii din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII