21.2 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateDolj: 82% din fermieri au solicitat sprijinul pe suprafaţă

Dolj: 82% din fermieri au solicitat sprijinul pe suprafaţă

Până la această dată, 33.000 de fermieri doljeni au solicitat sprijinul pe suprafaţă, reprezentând aproximativ 82% din numărul total de fermieri programaţi până la această dată. „Celor 33.000 de cereri, dintre care 166 ale marilor fermieri, le corespunde o suprafaţă de 155.300 de hectare de teren, 30% fiind al marilor fermieri)“, a declarat Emil Călugăru, directorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Dolj. Acesta a subliniat faptul că pentru evitarea aglomeraţiei de la sfârşitul perioadei de depunere şi pentru asigurarea fluenţei introducerii cererilor în baza de date, este important ca fermierii să solicite sprijinul conform programărilor. Persoanele interesate de acest spijin mai au la dispoziţie mai puţin de o lună pentru a-l solicita, depunerea cererilor în acest sens putându-se face în perioada 2 martie – 15 mai 2009, fără penalizări. Beneficiarii mai pot solicita sprijinul şi după aceea, până pe 9 iunie, dar cu penalităţi de 1% pe zi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS