20.5 C
Craiova
luni, 15 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateTudor Chiuariu, ministrul justiţiei, în război cu "coaliţia PD-PLD-DNA"

Tudor Chiuariu, ministrul justiţiei, în război cu „coaliţia PD-PLD-DNA”

Ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu, s-a aflat astăzi în Craiova pentru a lua parte la o întâlnire a procurorilor generali de la toate parchete curţilor de apel. "Am venit sã mã întâlnesc cu cei mai importanţi procurori, procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, pentru că mă interesează problemele reale ale sistemului – supraîncărcarea parchetelor, problemele de personal, promovarea – şi, spre deosebire de alte dăţi, vreau să existe o consultare reală a procurorilor şi judecătorilor în procesul de reformă", a explicat ministrul într-o conferinţă de presă ţinută la Parchetul Curţii de Apel Craiova.

Chiuariu n-a scăpat ocazia de a ataca din nou Direcţia Naţională Anticorupţie, cu care se află într-un adevărat război: "Eu cred că lupta anticorupţie şi instituţiile judiciare nu trebuie să sufere din cauza câtorva procurori care nu-şi fac treaba. Ştim cu toţii la ce ne referim, sunt câteva persoane care, în lipsa rezultatelor, vor să îşi salve scaunele făcând cereri abuzive şi provocând un scandal absolut inutil".

Ministrul a pozat în continuare în postura de victimă a DNA, susţinând că anchetele procurorilor îi vizează pe liberali nu pentru că aceştia ar fi corupţi, ci exclusiv din motive politice. "Cu siguranţă vor apărea dosare noi. Azi (n.r. ieri), după cum ştiţi, la Baia Mare, PNL îşi lansează candidaţii pentru Parlamentul European şi, ca o coincidenţă, ieri (n.r. joi), primarul liberal al municipiului, domnul Cristian Anghel, a fost trimis în judecată de DNA. Aşadar, vânătoarea de liberali continuă, dar din acest punct de vedere noi suntem pregătiţi pentru această campanie electorală. PNL e pregătit să intre în campanie electorală împotriva coaliţiei PD-PLD-DNA", a declarat Tudor Chiuariu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS