Un tânăr chinez a trimis un e-mail clubului Ceahlăul prin care îşi manifestă intenţia, ca împreună cu câţiva prieteni, să deschidă în China un fan club al grupării din Piatra Neamţ, informează NewsIn.
Lu Zhi Yuan, fanul care a trimis scrisoarea electronică a afirmat că jucătorul care i-a determinat pe suporterii chinezi ai grupării să înfiinţeze un fan club este Constantin Schumacher: "Am ajuns să cunoaştem foarte multe date atât despre clubul Ceahlăul Piatra Neamţ, cât şi despre jucătorul Constantin Schumacher. L-am apreciat de cum l-am văzut în campionatul Chinei. Este un fotbalist cu adevărat talentat. Ne-ar face mare plăcere să-l revedem, poate la vară, cu echipa Ceahlăului, într-un turneu efectuat în China. Veţi deveni faimoşi".
Ofiţerul de presă al Ceahlăului, Gelu Crăcană, cel care a primit e-mailul respectiv, a anunţat că va face toate demersurile pentru a satisface dorinţa chinezilor: "E-mailul primit din China mă obligă, la modul serios, să facem un fan club al Ceahlăului şi în această ţară, iar pe mine, personal, să particip la un curs de engleză. Vom trimite poze, fanioane şi autografele jucătorilor Ceahlăului respectivului suporter din China".
Constantin Schumacher a jucat în China trei sezoane pentru echipele Yunnan-Hongta, Quinqing Lifan, respectiv Guangzhou, câte un sezon la fiecare grupare. "Sunt surprins şi totodată bucuros de această scrisoare. Nu mă aşteptam. Jucând trei ani acolo, cred că le-am lăsat o bună impresie, de vreme ce în primul meu an am fost declarat cel mai bun jucător. Publicul a fost mulţumit de mine. Unii spectatori aveau achiziţionate din magazine tricouri cu numărul meu şi chiar tricolorul românesc", a spus, pentru NewsIn, Schumacher.
Mijlocaşul Ceahlăului a mai precizat că publicul chinez este unul cald, care apreciază realizările tehnice ale jucătorilor. "Cu toţi străinii se poartă foarte bine. Le place dacă eşti jucător tehnic, dacă dai o pasă decisivă sau marchezi multe goluri. Sunt zgomotoşi şi vin în număr mare la meciuri. În China eşti mai liber pe teren, nu joacă toată lumea pe posturi. La noi, fotbalul a ajuns foarte tacticizat şi este mult mai solicitant", a încheiat Constantin Schumacher.
Fotbal: Ceahlăul Piatra Neamţ va avea fan club în China
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei