Zoltan Andras – voce, Emil Viciu – chitară, Mircea Laszlo Horvath – clape, Vladimir Sateanu – bas şi Ionel Tănase – tobe, de fapt, trupa Sarmalele reci.
Craiova avea să-l aibă oaspete săptămâna aceasta pe Zoltan Andras. Nu în calitate de solist vocal al trupei „Sarmalele reci“, ci pe post de traducător. Surprinzătoare ipostază, am putea spune. Se poate oare ca artistul de astăzi să se coboare din turnul său de fildeş, să lase departe condeiul şi foaia de hârtie şi să înceteze să viseze, participând activ la viaţa comunităţii? Se pare că da. Sau cel puţin aşa se întâmplă cu Zoltan Andras, absolvent de Limbi şi literaturi străine, de fapt un îndrăgostit de meseria de translator. „Este o meserie care îmi place şi care mă aduce în linia întâi a evenimentelor sociale. Nu sunt artistul distrat, idealist, care noaptea e vesel şi ziua trist, şi care îşi găseşte destul de greu locul printre ceilalţi oameni, pentru că este atât de prins în norii săi de vise. Cred că mulţi artişti valoroşi au arătat că pot fi şi altfel, implicându-se în proiecte, în activităţi sociale, unii chiar fac afaceri. Eu nu mă pricep, nu e rău să faci afaceri, dar eu nu mă pricep. În schimb fac tot ceea ce ştiu să fac“.
„Sarmalele reci“, mereu în prim-plan
Şi uite aşa ancoraţi în viaţa reală, dar vizibil influenţaţi şi de mrejele creaţiei se naşte o nouă piesă marca „Sarmalele reci“. Aceeaşi reţetă de 14 ani încoace, chiar dacă „vinovaţii“ de reuşită s-au schimbat. În 1995, an care coincide cu apariţia primului album „Sarmalele reci“, „Ţara te vrea prost“, Zoltan Andras, Mihai Iordache, Emil Viciu, Ciprian Voine şi Florin Dumitrescu ridicau săli în picioare cântând „Ce folos ai dacă-nveţi prea multe-n viaţă?/Poa’ să-ţi explodeze creierul …/Ce folos din cărţi despre domnitorii morţi?!/Tot ce ţi se cere azi e să fii nul …/La ce bun să-nveţi limba română?/O vorbeşti cursiv de la doi ani …/Nu exagera nici cu matematica …/S-o ştii numai cât să nu te-ncurci la bani …“, căci „ce frumos …/Viitorul luminos li se-arată celor idioţi …/Deci fii supus faţă de cel mai sus pus …/Nu uita că ţara te vrea prost!“. Aşa că „Nu încerca să te realizezi în viaţă/Nici o meserie n-are viitor …/Şi nu cuteza să încerci să schimbi ceva/După două mii de ani de somn uşor/Mai cinstit e să-ţi găseşti o cunoştinţă/Ca să te servească, tu să o serveşti …/Un spate solid te va promova rapid/ În armata naţională a capetelor seci!“. Sau piese de genul „Adrian Băsescu / Ion Constantinescu/Mariean Videanu / Mircea Tăriceanu/Traian Băsescu / Adrian Nazarbaev/Miron Meleşcanu / Corneliu Vadim Codreanu/Pruteanu Bela / Schröder Angela/Dinu Iacubov / John Fitzgerald Hrusciov/Traian Nastase / Beniamin Abass/Yasser Sharon / Indhira Agaton“ şi lista continuă. De fapt, „Ei în lumea lor/în lumea lor ei fac ce vor/trăiesc şi mor în lumea lor/E lumea manelelor“. Alte nume vin să completeze galeria celor mai sus amintite. Le completează din nou versurile: „Ei în lumea lor/în lumea lor ei fac ce vor/trăiesc şi mor/în lumea lor/E lumea din televizor/Ei în lumea lor/în lumea lor ei fac ce vor/dau din buric şi cânta-n cor/E lumea manelelor“. O lovitură de gherilă on line, după pamfletul anti-Năstase din 2004, intitulat „Adrian Minune preşedinte“, care a făcut parte din „operaţiunea virală CONGO“. De fapt, o iniţiativă muzicală satirică la adresa clasei politice româneşti, o serioasă listă de „mutanţi“ politici, de la Adrian Băsescu, Mariean Videanu, Corneliu Vadim Codreanu, la Nicolae Antonescu, pe o combinaţie de stiluri muzicale aflate în (aparent) conflict: manea şi rock, în încercarea de a reda „şi pe plan muzical promiscuitatea infinită a lumii politice. Năstase e rocker, cântă Dire Straits la chitară, Băsescu ascultă manele… Ei însă în lumea lor dansează aceeaşi muzică, indiferent de etichetele pe care ni le afişează. După cum războiul dintre rock şi manele este unul artificial, şi competiţia politică este doar aşa, ca un fel de mit al show-bizz-ului“, declara la momentul apariţiei piesei Florin Dumitrescu, textierul.
Alt album, altă poveste
Astăzi, aceiaşi Zoltan Andras şi Emil Viciu, ajutaţi de Mircea Laszlo Horvath, Vladimir Sateanu şi Ionel Tănase, îndulcesc puţin stilul. Spun poveşti de iubire pătimaşe. Alice, o fată de liceu, încearcă să intre în lumea spectacolului… Mai bine zis, vrea să fie vedetă… aşa cum a văzut ea la televizor. Intrând cu timiditate în show-bizz, Alice descoperă o lume ipocrită, deşartă, în care talentele nu îi sunt recunoscute. Un cântec de dragoste pătimaşă, de „amor latin“, plin de vână şi temperament, despre un macho lover care îi dă papucii iubitei, fără a renunţa totuşi să o urmărească, să îi controleze posesiv şi gelos fiecare pas… Un fel de „adio, dar rămân cu tine“, la jumătatea drumului între autocompătimire şi autoironie… Pe de altă parte, Lăcrămioara, o tânără fană a telenovelelor, nu se mai poate desprinde din faţa televizorului. Doru, un june maniac al jocurilor pe computer, nu se mai poate ridica din faţa monitorului. „Păcat“, spun băieţii de la „Sarmalele reci“, pentru că Lăcră şi Doru s-ar putea întâlni, s-ar putea îndrăgosti unul de altul şi astfel ar putea trăi intens, autentic, „pe propria piele“, ceea ce ecranul le furnizează sub formă de surogat. Se naşte un cântec despre o dragoste întreruptă…, dar nu definitiv curmată… Un cântec despre amintiri…, dar şi despre speranţe… Un cântec despre zilele împlinite de odinioară, despre zilele deşarte din prezent şi despre convingerea că… şi mâine e o zi. Poate chiar ziua împăcării. Alte piese, alte succese ce poartă marca „Sarmalele reci“, alte turnee prin ţară, popasuri muzicale prin Oradea, Cluj, Timişoara, Slatina, Blaj. Alte întâlniri ale celor ce iubesc „Sarmalele reci“ cu muzica live, de calitate. Şi printre atâtea turnee din nou un videoclip, la altă piesă, „Vine, nu vine“, de fapt, un nou single se naşte.
Secretul longevităţii
O muncă de 14 ani, cu micile secrete ale longevităţii. Unul dintre ele: „Cred foarte mult în muzică, în menirea mea ca artist şi împreună cu colegii care au înţeles să rămână în acest grup, dar şi cu cei care rând pe rând s-au alăturat grupului. Cred în sinceritatea pentru artă, pentru om, care doreşte să primească totuşi ceva de calitate, nu surogat. E drept, am învăţat şi din greşelile altora, care au apărut şi dispărut. De asemenea, am conştientizat importanţa rolului nostru ca artişti. Avem menirea de a le oferi celor care lucrează 9, 10, 12 ore pe zi o alternativă, o rază de bucurie, de speranţă. Un artist autentic este acela care consideră că arta este cel mai valoros lucru, care ştie să extragă seva artistică din artă. În plus, sufletescul fiecăruia dintre noi este cât de cât asemănător. Asta ne-a ţinut aproape“, divulgă solistul vocal Zoltan Andras. Aşa s-a născut şi „Vaca“, un album ce include 12 piese, toate „cu un anumit rol. Niciodată piese de umplutură. Nu ne-am spus vreodată «Hai să punem piesa asta ca să fie». Sunt cântece care ne plac, care înseamnă fiecare în parte ceva pentru noi, căci dacă n-ar fi importante nu s-ar afla pe album. Fiecare primeşte toată atenţia cuvenită. Şi din punct de vedere al muzicii, al versurilor, al orchestraţiei, al înregistrărilor şi mixajelor. Niciodată nu am făcut trei piese şi restul remixuri, pentru că nu dorim să păcălim oamenii“, a mai precizat Zoltan Andras.
O grijă atentă faţă de artă, o dragoste pe măsura pasiunii, de fapt ingredientele unui nou album marca „Sarmalele reci“.
