Au asteptat Craciunul si ei la fel ca toata lumea. Cu aceleasi emotii, poate cu aceleasi rugaciuni nerostite, cuibarite in suflet. Insa, cu siguranta l-au asteptat mai resemnati, mai modesti, mai tristi. Nu s-au gindit ca noi ceilalti la un brad impodobit cu stelute aurii, nici la o masa imbelsugata cu sarmale si cirnati. Nici macar la cadourile lui Mos Craciun sau, mai ales, la cadouri nu s-au gindit. Saracii nostri, gasiti de echipele GdS de-a lungul lunilor si anilor in nenumaratele peregrinari prin Craiova si imprejurimi, au asteptat cuminti sa vina Sarbatorile si sa treaca. Dar, asa cum se intimpla numai in povesti, minunea s-a petrecut: la ceas de Ajun, la fiecare poarta ori fereastra, s-a facut vazut Mos Craciun. Nu in strai rosu, sarbatoresc, ci intr-unul de serviciu, purtind emblema GdS si OZ MARATON. Si tot saracul a primit, cu bratele tremurind de emotii si necrezare, darul Mosului: cornuri calde, piine, ciocolata, portocale, jucarii. Si tot saracul a stiut atunci ca au venit Sarbatorile. Si ca n-or sa mai treaca, asa, ca altadata…
Cei sapte frati Danciu au fost iertati de Mos Craciun. Iar pentru aceasta nu a fost nevoie decit de vreo doua zile – de cind GdS a publicat povestea trista a unei familii care traieste in cimp, pe undeva prin spatele Combinatului de la Isalnita. Fara alt ajutor decit alocatiile celor sapte copii si un salariu de mecanic al tatalui, Emil Danciu, cele noua suflete isi duc zilele pierdute in picla puturoasa a fabricii. Fara mutatie, primiti din mila in cladirea unei Statiuni de Cercetare din vecinatate, cu trei copii de scoala pentru care cartea inseamna doar 50.000 de lei pe zi cu tramvaiul, membrii familiei Danciu nu mai asteptau nimic. Doar Elena mai dadea fuga din cind in cind afara, sa se uite in sus: asa ii spusese doamna la gradinita, ca Mos Craciun vine cind ninge.
Si Mosul a venit chiar cind ploaia, lapovita se transformau incet-incet in fulgi de nea. I-a gasit pe toti acasa, si mici, si mari, spalind, scuturind, maturind. Sa-si faca saracia curata inaintea Nasterii Domnului. Au iesit cu totii in curte, parca nevenindu-le sa creada. Mos Craciun era acolo, la ei acasa, in carne si oase si, mai mult decit ar fi visat ei vreodata, cu sacul plin. E adevarat ca nu le-a adus nici o alta casa, mai calduroasa, nici slujbe pentru parinti si nici macar trei abonamente, reduse la jumatate pentru scolari. Dar pungile cu portocale, ciocolate, piini, cornuri si jucarii le-au bucurat sufletele. Si i-au convins ca undeva cuiva ii pasa de ei. Si ca speranta exista, asa cum exista Mos Craciun.
Cosmin a zimbit
Pe Cosmin Calina Mosul l-a gasit acasa, fireste. Statea in pat, mai obosit decit acum o saptamina, mult mai obosit decit acum doua luni, cind GdS a pornit o campanie menita sa-i procure tratamentul si sa-i faciliteze operatia pe creier. Parintii lui erau plecati. Mama, la acelasi loc de munca – femeie de serviciu – platit cu 600.000 pe luna, iar tatal plecase la tara, sa-si ajute niste rude, in schimbul unei bucati de carne de care Cosmin avea nevoie ca de aer. Serviciul pe care il obtinuse in urma campaniei nu-l mai avea. Asa ca acum cistiga bucata de piine facind tot felul de servicii, platite cu ora. Era din nou greu. Era chiar mai greu decit inaintea campaniei, pentru ca, atunci cind oameni de suflet au inceput sa vina, sa-si lase in semn de dragoste si de mingiiere pentru suferinta baiatului cite un dar, au crezut cu totii ca au gasit salvarea. Au crezut in promisiuni, au crezut ca vor cumpara medicamentele, ca vor merge la Bucuresti, ca acolo il vor opera pe Cosmin de tumoare. Au crezut totul. Apoi, cind s-au trezit din visul frumos, lovitura a fost mai cruda ca moartea: toata lumea ii uitase, nimeni nu si-a mai tinut vreo promisiune, nimeni nu a mai venit la Cosmin. Si, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, gazda la care stateau cu chirie i-a dat afara. Craciunul, Anul Nou nu insemnau deci pentru Cosmin si parintii lui decit o dovada certa a timpului care trecea. A evolutiei bolii catre un final nefericit…
Venirea Mosului le-a mai luminat insa chipurile. In ciuda oboselii din tot trupul, Cosmin a zimbit. Nu l-a uitat chiar toata lumea. Mos Craciun cu siguranta nu!
Aurolacii au fost cit pe-aci sa-i traga teapa Mosului
Abia ajunsese acasa, ca Ileana Stomlega a auzit batai in poarta. Venise de la Craiova, o luase mamaie s-o plimbe prin oras, sa o duca pe la magazine si la cofetarie. Acum se intorsesera acasa, la Bradesti, sa faca ultimele pregatiri inaintea marii sarbatori. Si ii era mai mare dragul sa o ajute pe mamaie la cozonaci si la sarmale: era in vacanta, vacanta adevarata, cu miros de bunatati. Iar cind se va sfirsi, se va intoarce la scoala, la Cluj, sa-si continue studiile, pe care a fost cit pe-aci sa le rateze definitiv.
Nu putea deci sa o astepte decit o alta surpriza. Asa ca a iesit nerabdatoare, pina la poarta, ghicind drumul in gind, numarind distanta cu pasii si cu miinile. Stia, fara sa-l vada, ca el e, Mos Craciun. Si i-a deschis fericita. Si l-a pupat pe amindoi obrajii, promitindu-i ca va fi cel mai cuminte copil din lume si va invata foarte bine.
Cu cei din urma, Mosul a cam avut de furca. Pur si simplu nu erau de gasit: nici in canal, nici la conducte, nici la mesagerie. Parca intrasera in pamint. A batut Mosul gara in lung si-n lat, doar-doar o da de urma lu’ Ioi, a Andreei, a lu’ Gherti. Aurolacii, niciunde. In cele din urma, vazind el ca nici renii lui fermecati nu-l mai ajuta, Mos Craciun a apelat la forte pamintene: jandarmii. Cu ei la brat, a scormonit toate cotloanele, dar de vedetele peronului nu a dat. Pasamite, plecasera in alai mare sa cistige un ban cinstit, din colindat. In ascunzatorile lor ori pierduti printre calatorii grabiti, mai ramasesera „ajutoarele“: Muta, Ilie, Mari. Neavind ce face – si grabindu-se sa termine cu impartitul darurilor GdS-iste, Mosul i-a prins pe aurolacii juniori la strimtoare: le-a pus in brate cite plase a mai avut, sa se bucure ei si firtatii colindatori de portocalele Craciunului. Si apoi a plecat.
Intii la GdS, sa spuna ca toata lumea va avea un Craciun mai fericit si un An Nou mai plin de sperante. Apoi la OZ MARATON, sponsorul de anul acesta, sa-l asigure ca darurile, toate, pina la ultimul, au ajuns la destinatie.
