Gheorghe Raboveanu din Ciupercenii Noi are 73 de ani şi de o sută de ori mai multe probleme. Cind era in floarea virstei, i-a murit nevasta şi a rămas cu un copil pe care l-a ingrijit şi l-a insurat. Cind zice că l-a insurat, moşul se referă la faptul că i-a făcut o masă cind feciorul a venit cu viitoarea noră acasă. A părut că o să fie bine, numai că, la nici 30 de ani, Ion, singurul copil al moşului, a murit, că „era slab de plămini“. A lăsat in urma lui o femeie văduvă şi un copil de doi ani. La puţin timp după ce şi-a condus băiatul pe ultimul drum, i-a plecat nora de acasă şi i l-a lăsat in grijă pe Dănuţ, copilul de doi ani. De atunci, a ţinut-o numai in supărări şi amărăciuni.
„L-am crescut cum am putut“
Bătrinul Gheorghe a uitat multe din necazurile care l-au adus in sapă de lemn. De dragul nepotului Dănuţ, şi acum, la virsta la care alţii iau bastonul in primire, el se tocmeşte cioban la proprietarii de oi, să aibă ce-i pune pe masă copilului.
„De cind a murit fiu’meu, bărbat tinăr de 30 de ani, noru’ mea a plecat de la noi şi mi l-a lăsat pe Dănuţ, de doi ani. L-am crescut cum am putut: mai la casa copilului, mai acasă la mine. Mama lui era din Coţofenii din Faţă, dar, de cind a plecat, nu s-a mai intors niciodată să-l vadă şi sint ani de atunci.“ Bătrinul nu-şi mai aminteşte cine şi cind a făcut actele pentru ca Dănuţ să plece la casa copilului, dar ştie că n-a putut să facă decit cinci clase primare.
„Şi acum se mai duce mititelul, din cind in cind, la şcoală, dar mi-a spus că-i este ruşine. El are 16 ani şi copiii din clasa in care se duce el sint mai mici. Eu ce putere am? M-am băgat cioban la unii şi mi-au dat porumb şi trei milioane de lei.“ Casa lui nea Gheorghe a rămas netencuită. A apucat doar o cameră să termine şi acolo doarme cu copilu. Bătrinul găteşte, spală şi face toate treburile pe care le rostuieşte o femeie in gospodărie.
„Cine să aibă grijă de noi? Fac de toate. O să mă odinesc cind o să mor, dar nu ştiu cui să las băiatul ăsta al meu.“
La omul sărac, nici boii nu trag
Cind oboseşte, bătrinul se mai duce la fratele său care şi-a făcut casă in fundul grădinii lui şi cumnata il mai scapă de calvarul făcutului piinii. Nu se duce des, că ştie că acolo sint mulţi in casă şi nu vrea să fie povara nimănui. In fiecare noapte işi face planuri. Pensia lui de 200 de mii de lei, cum ar intoarce-o, cum ar suci-o tot nu-i ajunge de mare lucru. Speranţa ii este la porumbul din pod, pe care, dacă-l va răzbi mai rău sărăcia, il va vinde. Cind a doua nevastă i-a murit, in urmă cu patru ani, a crezut că i-o fi venit şi lui rindul. N-ar fi mare lucru, numai că nu ştie cui o să-l lase pe Dănuţ… „Ce soartă şi pe copilul ăsta! Să ajungă să-l crească un moş ca mine! Nu pot să-i las decit odaia asta terminată şi oborul unde pune frate-meu varză. Ălea două pogoane din cimp degeaba le am că n-am cu ce le munci“
Cu privirea pierdută in necazurile vieţii sale, Gheorghe Roboveanu caută ceva pentru nepotul lui.
