17.2 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCuvintul viceprimarului Solomon - o posibila anexa la Codul Familiei

Cuvintul viceprimarului Solomon – o posibila anexa la Codul Familiei

Viceprimarul Craiovei, Antonie Solomon, tocmai si-a incheiat cele doua saptamini de „munca silnica“ la… Casa Casatoriilor. Intors din concediu cu forte proaspete, Domnia sa a considerat ca este suficient de odihnit ca, dupa programul zilnic, obligatoriu de la biroul sau din primarie, sa poata indeplini, in week-end, si functia de Ofiter al Starii Civile. Asa incit Maestrul de Ceremonii si-a luat rolul in serios, venind la Casa de Casatorii, simbata si duminica la ora 9.00, sa citeasca din litera Codului Familiei.

Obosit sau nu, viceprimarul a facut fata cu succes obligatiilor functiei, rezistind eroic zecilor de perechi venite sa-i ceara binecuvintarea. Fie ca sarmul Maestrului a fost irezistibil, fie ca a inceput sezonul nuntilor, cert este ca nu putine au fost perechile impricinate. Simbata, 31 august, nici mai mult, nici mai putin de 60 de cupluri s-au rinduit in fata viceprimarului, hotarite, se pare, sa-si intemeieze familii sub obladuirea unuia dintre edilii urbei. Ritmul alert in care s-au desfasurat ceremoniile si atmosfera de-a dreptul incendiara i-au cam dat de furca lui Solomon, pricina din care a reusit sa amuze de fiecare data asistenta cu cite o gafa – uitind citeva paragrafe sau incurcind numele insurateilor. Emotiile si temperaturile fiind … ridicate, nimeni nu a dat insa atentie acestor amanunte.

Ceea ce a fost de remarcat, intr-adevar, a fost solemnul „cuvint al lui Solomon“, cuvint care i-a miscat profund pe tinerei: „… sa va iubiti… sa nu uitati ca bucuria bunicilor sint nepotii… – mireasa ride – si sa nu credeti cumva ca viata e usoara… – gata, pupa mireasa!…“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS