17.9 C
Craiova
luni, 15 septembrie, 2025
Știri de ultima orăSportMedalii pe bandă rulantă pentru judoka din Bănie

Medalii pe bandă rulantă pentru judoka din Bănie

La Drobeta Turnu Severin s-au desfăşurat recent două competiţii de judo cu participare numeroasă, Campionatul Naţional de Ne-Waza (luptă la sol) şi Cupa Drobeta, turneu internaţional, care a reunit peste 700 de sportivi din România şi alte şapte ţări (Serbia, Bulgaria, Republica Moldova, Polonia, Ungaria, Croaţia şi Albania). Cluburile oltene au fost reprezentante de un număr mare de sportivi şi chiar dacă în clasamentul general pe medalii nu s-au regăsit pe podium, numărul de medalii este apreciabil.
La Ne-Waza, sportivii de la LPS „Petrache Trişcu“, din grupa pregătită de Mihai Voinea, au obţinut două medalii. David Mitran a devenit campion la U11, categoria 42 de kilograme, iar Răzvan Dumitru a obţinut medalia de bronz la U11, categoria 42 de kilograme.
Tot de la LPS „Petrache Trişcu“ Craiova au mai urcat pe podium alţi doi judoka, Lorena Necula (+57 kg, U15) şi Matei Soreanu (U13, +55) – ambii medaliaţi cu bronz. Aceşti doi sportivi sunt pregătiti de profesorii Nicolae Pârvu şi Cristi Mărgineanu.
CSM Craiova, cu un nou antrenor, Adrian Nicola, a cucerit la Ne-Waza o medalie de aur, prin Andreea Balica, sportiva care a învins-o în finala de la U11, categoria +40 kilograme, pe sora ei geamănă Ştefania Balica. A treia medalie pentru CSM, una de argint, a fost cucerită de Nicoleta Veghea (U15, +57 de kilograme). Tot din judeţul Dolj, dar de la Independenţa Calafat (antrenor Alexandru Pop), Adrian Şulcă a devenit campion naţional la U13, 55 de kilograme.  Clubul-gazdă, CSM Drobeta Turnu Severin, a oprit acasă şase medalii, una de aur, prin Diana Argint (U11, 32 kg), Roxana Stanciu – argint la U11, 34 de kilograme şi patru de bronz, prin Ana Maria Vladu (U11 – 26 kg), Roberta Ioviţă (U13 – 36 kg), Anda Vâlvoi (U15 – 57 kg) şi Aaron Carlaonţ (U11, 34 kg). Câte o clasare pe podium au avut şi alte două cluburi oltene, CCE Strehaia a cucerit un bronz, prin Ane – Marie Brebinaru (U13, 29 kg), iar CSS Slatina a luat argint prin Marius Dincă (U15,55 kg). Campionatul Naţional de Ne-Waza a reunit 413 sportivi.  

Pe podium
şi la Cupa Drobeta

La Cupa Drobeta, cel mai puternic turneu internaţional de verificare găzduit de România, cu participanţi începând de la U11 până la seniori, oltenii au avut mult mai multe clasări pe podium decât la CN de Ne-Waza. LPS „Petrache Trişcu“ – CSU Craiova (grupa antrenorului Mihai Voinea) a obţinut 24 de clasări pe podium, după cum urmează: Nicoleta Veghea – locul 1 la U15 (+63 kg) şi locul trei la U18 – 70 kg, Robert Pasăre – locul 2 la U15 (46 kg) şi locul 1 la U18 (46 kg), Rareş Vasilescu – locul 3 la U11 (38 kg), David Mitran – locul 1 la U11 (38 kg), Alexandra Ganea – locul 1 la U21 (44 kg), Andreea Vrejoiu – locul 3 la U21 (44 kg) şi locul 1 la U18 (44 kg), Cleonia Rîciu – locul 3 la U21 (57 kg) şi locul 3 la U18 (57 kg), Delia Ciobanu – locul 3 la U21 (63 kg) şi locul 2 la U18 (63 kg), Anca Pătru – locul 3 la U15 (63 kg), Răzvan Dumitru – locul 1 la U11(46 kg) şi locul 2 la U11 (42 kg), Andrei Pasăre – locul 3 la U11 (30kg), Andreea Dobrin – locul 3 la U18 (48 kg), Theodora Bleaju – locul 3 la U18 (48 kg), Monica Ochea – locul 3 la U13 (52 kg), Iulia Dumitru – locul 2 la U13 (29 kg), Andreea Ciurezu – locul 3 la U18 (70 kg) şi Mădălina Enache – locul 3 la U13 (44 kg). Din grupa profesorilor Mărgineanu şi Pârvu au urcat pe podium trei sportivi: Alexandru Hamied – locul 2 la U18 (90 kg), Matei Soreanu  – locul 2 la U13 (+55 kg) şi Robert Guşe  – locul 3 la U15 (66 kg). Cupa a fost câştigată de CSM Piteşti, care a acumulat cele mai multe puncte în clasamentul general. CSM Drobeta (şase medalii de aur, cinci de argint, 13 de bronz) a ratat la doar două puncte podiumul, iar CSU-LPS Petrache Trişcu Craiova s-a clasat pe cinci.
O medalie de aur a cucerit şi Palatul Copiilor Strehaia, prin Ane-Marie Brebinaru (U13 – 26 kg), dar şi două medalii de argint.
CS Independenţa Calafat a obţinut o medalie de argint şi trei de bronz, iar CSS Slatina patru medalii de bronz.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS