Are peste 19 expoziţii personale la activ şi o poveste frumoasă care vorbeşte prin tablourile sale.
Am descoperit-o pe Aurora Speranţa în atelierul său, un apartament de bloc, purtând vizibil amprenta pictoriţei. În boxe se auzea Leonard Cohen, muzica lui purtându-te spre alte meleaguri. Şi pentru că ori cine păşeşte în atelierul artistei e servit cu un măr, în timpul în care gazda ne pregătea platoul cu fructe, am avut timp să aruncăm o privire. Pe şevalet era un tablou aproape gata, din care ne privea un cavaler cu armură. Altul, dar în miniatură, domina o etajeră.
Pe alt raft, prima trusă de pictură a Speranţei era pusă la loc de cinste. „Prima trusă mi-a dăruit-o tata, atunci când a înţeles că pictura nu este un capriciu pentru mine. Pagini întregi curgeau zilnic. Lumea se mira tot timpul de ceea ce era pictat acolo. Şi totuşi, trusa întârzia să apară. Îi întâmpinam adeseori pe ai mei cu un acordeon din hârtie. Aşa că într-o zi ne-au dăruit unul mie şi surorii mele. În altă zi, tata mi-a dăruit şi cadoul mult visat. Ştiam că depuseseră eforturi. Darul l-am onorat cu bucurie şi nu cu povara unei investiţii părinteşti care nu trebuia irosită“, a explicat artista, când ne-a văzut admirându-i trusa.
Magia frumuseţii lucrărilor îi cucerea nu numai pe cei care le priveau, ci şi pe micuţa Speranţa. Dovada conştientizării actului împlinit îşi făcea simţită prezenţa.
Povestea merge mai departe
Şcoala Populară de Artă a fost următorul pas care se cerea făcut. Hrana spirituală, „minune de la Dumnezeu“, se concretiza în tablouri admirabile. Aşa s-au născut picturile Speranţei de ieri şi de azi, cu subiecte interesante, inspirate de gânduri, stări sufleteşti sau de o bucată muzicală, fiindcă „liniştea deplină, necesară creaţiei, poate veni şi pe fundal muzical“, după cum menţiona artista. Personajele sale vin cu o poveste. Un Don Quijote cere o vioară să cucerească lumea. O vioară roşie, căci despre ea este vorba în picturile Speranţei Aurora, pentru că „sunetele unei viori roşii nu pot fi decât benefice“. Apoi o Eva contemporană, pentru că „îmi place să cred că ne-am făcut suma la ceea ce trebuia să ispăşim pentru curiozitatea noastră“, dar şi un ciclu al Veneţiei smulg admiraţii din partea celor care astăzi fac cunoştinţă cu lucrările Speranţei Aurora. „Talentul şi frumosul nu aparţin nimănui; ele există, deasupra noastră, acolo unde cerurile se sărută cu pământurile; uneori, Acela ce stăpâneşte totul ia fărâme din acestea şi le împrăştie, nu cu dărnicie, ci cu parcimonie, unor aleşi. Printre aceştia a avut şansa să primească fărâme şi Aurora Speranţa, un nume predestinat“, a spus Vasile Parizescu, preşedintele Societăţii Colecţionarilor de Artă din România.
Acum, alte lucrări se pregătesc să se reunească într-o expoziţie personală, care va avea loc în toamnă. „Îmi doresc să fie ceva cu totul deosebit. Sper să pot scoate la lumină tot ce-i înăuntrul meu. O parte din temele vechi se vor regăsi: inorogi, arlechini, dar vor fi şi lucruri noi“, a mărturisit artista.
Am părăsit atelierul cu un sentiment plăcut, pe care ni l-au dat locul, omul, dar mai ales lucrările sale, promiţându-ne în gând că nu vom pierde următoarea expoziţie ce va purta semnătura Aurorei Speranţa.
