„Ultimul tablou al lui Wang Wei. Povestiri de trăire“
De Arianne Buisset
Editura „Herald“, 2007
Una dintre cele mai elevate case editoriale din România în materie de carte „iniţiatică“, „Herald“, îşi propune, printr-un program care sfidează piaţa saturată de apariţii subdezvoltate, să demonstreze importanţa cărţilor scrise – şi transmise – de maeştrii gândirii iniţiatice, de la „Manuscrisele de la Marea Moartă“, trecând prin mistica budhistă, încordarea spirituală sinică ori înţelepciunea patristică (Sf. Grigore de Nazianz, Sf. Ioan Gură de Aur) până la maeştrii contemporani cu „fluturii, cu Dumnezeu“: Henry Corbin, Ananda Coomaraswamy, Rene Guenon, Teilhard de Chardin sau românul Sergiu Al-George. Dincolo de tulburările diurne provocate spiritelor fragede de apariţia unor cărţi precum cele scrise de Dan Brown, „Herald“ pune la îndemâna celor ce vor să cunoască „rădăcina“ fantasmelor care îi bântuie pe amatorii de best-seller-uri mondiale cărţile fundamentale ale spiritului religios uman, fie că este vorba de Cartea lui Enoh, Cartea Formării sau Bhagavad-Gita. Adică marile zăcăminte de înţelepciune şi iniţiere din lumea ebraică, indică sau chinezească, intens utilizate şi azi de cei care nu cred că progresul uman înseamnă doar lectura ziarelor de bursă ori atracţia inexplicabilă pentru alegerile electorale, ca circ al zilelor noastre.
Cartea Arianei Buisset, „Ultimul tablou al lui Wang Wei“, este o culegere de povestiri cu „înţelesul la urmă“, al căror desen din covor este întrezărit într-o situaţie unică de viaţă în care viaţa însăşi joacă rolul principal în edificarea unui individ, exponenţial, e adevărat, preocupat să găsească înţelepciunea ultimă – ca autentică, profundă chemare a artei sau misiunii căreia-i este supus devotat. Povestirea care dă titlul volumului este ea însăşi un pastel al prozei în care se cheamă una pe alta „trăirea“ umană şi arta ca situaţie ultimă, de viaţă şi de moarte, într-un joc cu final dramatic: artistul, pictorul Wang Wei, cel care ştie că trebuie să uiţi totul cu mintea, dar cu inima nu ai voie să uiţi nimic, uită, la finalul unei vieţi dedicate căutării inexprimabilului, viaţa însăşi pentru ca lumea să „pară“ pe pânză aşa cum este. Tuşele delicate ale prozei Arianei Buisset, licenţiată în chineză şi japoneză, practicantă de yoga cu maeştri orientali, dar şi cu renumitul Jean Klein (nu, nu e rudă cu Calvin Klein), o recomandă ca pe o subtilă portretistă a stărilor inefabile ale vieţii. Altă proză a cărţii, „Fugen Bosatsu“, surprinde apariţia ireală a unei stranii femei care serveşte pentru scurt timp în stabilimentul comun al unei matroane, în bucătăria sordidă a unei codoaşe sau la groapa de gunoaie a oraşului şi al cărei portret, în urma dispariţiei anchetate de poliţie şi de înalţi funcţionari ai Curţii Imperiale japoneze, stârneşte uimiri şi contradicţii insolubile, rememorări dintre cele mai paradoxale sau stări emoţionale vecine cu catatonia. Cu atât mai mult cu cât fiecare martor al celor cinci nopţi în care eroina dispărută îl vrăjeşte cu magia prezenţei sale îi creionează acesteia un portret total diferit de al celuilalt, în funcţie de pregătirea şi înţelegerea în faţa vieţii, fiecare pe limba destinului său lumesc. Dincolo de trupul de carne pe care, în diverse împrejurări, îl strâng în braţe toţi bărbaţii care o cunosc pe Fugen Bosatsu, soră pământeană a şogunului – dar şi chipul pământean al celui care aude totul – stăruitoare rămâne amintirea muzicii care izvorăşte din Mila întruchipată care se apleacă asupra celor umili în viaţă.
Proza cu semnificaţii ce ţin de sacru şi religios a Arianei Buisset, cu trimiteri dintre cele mai explicite la marii iniţiaţi – Buddha, Iov -, este, în fapt, un voal transparent al unei Isis-scriitoare care drapează apariţia simbolului sacru în lumea profană printr-un tip de story care transmută ceea ce pare inexprimabil în registrul vieţii. Viaţa care ştie tot, deşi nu înţelege totul pentru că un fenomen atât de vast nu se poate cunoaşte pe sine. Viaţa este aici, pare a spune Ariane Buisset, dar şi acolo unde este inima noastră. Dincolo de graniţe reale sau nu.
