„Invenţia lui Hugo Cabret“
Traducere de Mirella Acsente
Editura Corint Junior, 2007
Rar am văzut o carte pentru copii şi adolescenţi mai captivantă decât „Invenţia lui Hugo Cabret“ (editura Corint Junior), chit că nu am apucat să citesc nici una din seria „Harry Potter“ şi nu pot face comparaţii adecvate. Ca o paranteză inofensivă, dacă te iei după ce spune Harold Bloom, importantul critic literar, „Harry Potter“, cel puţin primul volum, este o carte rudimentară, scrisă amatoriceşte, net inferioară celebrei cărţi a lui Lewis Caroll, „Alice în ţara minunilor“. Totuşi, dincolo de textul simplu, fermecător al cărţii lui Brian Selznick, faimos ilustrator al „The Dinosaurs of Waterhouse Hawkins“, ceea ce atrage imediat atenţia este dozajul de o remarcabilă fineţe dintre text şi ilustraţia aferentă (248 de pagini cu desene originale). Dacă, prin absurd, cineva nu ar putea citi textul (în engleza americană sau în română), frumoasele şi expresivele desene semnate de Selznick l-ar introduce imediat şi definitiv în ţesătura poveştii micuţului Hugo Cabret.
Eroul acestei povestiri misterioase şi simple totodată ne plimbă prin labirintul Gării din Paris, unde locuieşte după moartea tatălui său. Acesta a lăsat cândva neterminat un automat mecanic, capabil să scrie numele celui care l-a proiectat, scăpat dintr-un incendiu şi al cărui secret de construcţie nu-l ştie nimeni. Recuperat de băiat, acesta devine obsesia lui: de acum încolo va face totul pentru a duce la bun sfârşit intenţia tatălui său. În vreme ce întreţine ceasurile din gară (în absenţa unchiului său, dispărut în Sena), Hugo încearcă să facă rost de piese pentru automat de la un micuţ magazin de jucării din gară, ţinut de un bătrân ursuz, care-l goneşte de câte ori îl vede prin preajmă. Băiatul se împrieteneşte cu Isabelle, o copilă de vârsta lui, care se dovedeşte a fi fost înfiată de morocănosul personaj. Acţiunea se derulează cu repeziciune, ca într-un film cu suspansuri la tot pasul, şi astfel, după peripeţii la care cei doi copii ne fac să participăm cu sufletul la gură, aflăm că domnul cel sever nu era altcineva decât George Melies, unul dintre pionierii filmului mondial, autor de capodopere ale cinematografiei suprarealiste franceze, între care se detaşează „O călătorie în Lună“ (pentru cei care vor să afle câte ceva despre filmele sale se poate consulta site-ul: www.misinglinkclassic-horror.co.uk. Acesta, dezamăgit de ieşirea prematură din domeniul său de activitate, sombrase într-o măruntă meserie şi într-o adâncă uitare din care îl scoate tocmai un băieţel care-l enervează zi de zi. Cel care-l dă de gol este chiar automatul proiectat cândva de el şi care-i scrie numele, dar şi desenează o scenă din filmul sus-amintit. Lucrurile iau o întorsătură favorabilă şi totul concură la un final fericit. Tânărul Hugo, urmărit de inspectorul gării şi deferit poliţiei pentru pretinse hoţii, ajunge să fie iubit de toţi şi devine maestru magician, ghidat de ochiul profesionist al lui Melies, care-şi primeşte astfel porţia, fie şi tardivă, de recunoaştere.
Ceea ce atrage la lectura cărţii este, repet, extraordinara îndemânare a autorului de a crea o poveste verosimilă din materiale istorice şi de a le cupla la imagini care vor face deliciul oricui este –
încă – îndrăgostit de poveşti. În domeniul cărţilor pentru copii, „Invenţia lui Hugo Cabret“ mi se pare best-seller-ul verii în România. Şi nu doar pour le connaisseurs…
