20.6 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăSportLicenţierea Ştiinţei, la UEFA

Licenţierea Ştiinţei, la UEFA

Directorul Direcţiei de Licenţe şi Afiliere din cadrul FRF, Viorel Duru, a afirmat ieri că dosarul de licenţiere a Universităţii Craiova a ajuns la UEFA, iar forul european poate exclude echipa din cupele europene.
Duru a mai spus că a primit multe mesaje şi apeluri din partea finanţatorului Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, care „l-a somat să acorde licenţa clubului său“.
Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat ieri că echipa sa va putea participa în Liga Europa, în cazul în care va ocupa un loc care îi permite accesul, întrucât gruparea din Bănie întruneşte toate condiţiile legale şi nu poate fi sancţionată de UEFA în cazul licenţei.
„Am făcut cercetări, nu avem nici o emoţie cu UEFA. Conform regulamentului, UEFA poate să dispună un audit financiar la club şi, dacă va reieşi ceva ilegal, se va impune o sancţiune federaţiei, în cazul în care noi suntem unul dintre cluburile care vor participa în Liga Europa. Duru e un personaj butonat din cadrul FRF. E ultimul an în care Duru va conduce această Comisie de Licenţiere. De anul viitor, UEFA se va ocupa de audit. Duru era negru ieri (miercuri – n.r.), după decizia Comisiei de Apel. L-a deranjat că ni s-a acordat licenţa, a făcut toate demersurile pentru ca Universitatea Craiova să nu o primească“, a declarat Adrian Mititelu la GSPTV.
Comisia de Apel a Sistemului Naţional de Licenţiere a decis miercuri să acorde licenţele cluburilor Universitatea Craiova şi Farul Constanţa pentru sezonul competiţional 2009-2010 al Ligii I. Iniţial, cele două cluburi nu au primit licenţa din partea comisiei de specialitate din cauza unor probleme la dosarele depuse pe 31 martie. Prima decizie s-a dat pe 15 mai, iar dacă aceasta s-ar fi menţinut, Farul şi Universitatea Craiova ar fi fost retrogradate în liga secundă. Duru a precizat că dintre cele 18 cluburi din primul eşalon, 14 au primit licenţa încă de la prima instanţă, unul nu a depus dosarul – CS Otopeni, iar trei nu au primit licenţa în prima fază – Universitatea Craiova, Farul şi Gloria Buzău. Ultima nici nu a făcut apel, fiind retrogradată matematic în Liga a II-a. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU