Un raţionament şui

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

În declaraţia de presă succedând promulgării Legii de mărire a salariilor din învăţământ, preşedintele Traian Băsescu a replicat astfel argumentului guvernamental că n-ar fi bani pentru o mărire cu 50%:

„Ca preşedinte, nu pot intra în acest joc: Loganuri contra profesori. Ori cumpărăm Loganuri de 70 de mii, ori mărim salariile la profesori. Una din două. Opţiunea mea este unică, nu am de ales aici: creşterea salariilor la profesori. Sigur, ca să nu vorbim că zilele trecute s-au găsit două miliarde de lei pentru administraţiile locale, bani îndreptaţi preponderent către clientela politică, şi care parte din ei trebuie să vină înapoi convertiţi în campanie electorală, dar nu găsim bani pentru profesori. Şi acestea au fost argumente în favoarea promulgării legii. Nu putem să rămânem în demagogie. Acum, după ce doi ani efortul principal a fost pe investiţii, obiectivul major este să stimulăm apropierea de sistemul de educaţie a unor absolvenţi valoroşi de facultăţi, de universităţi“.

Aşadar, în concepţia Cotrocenilor, guvernul poate mări salariile în învăţământ cu 50%, câtă vreme are bani de risipit pe prostii.

Raţionamentul prezidenţial a fost înghiţit fără nuanţe şi apoi rumegat îndelung pe televiziuni de batalionul de propagandişti ai lui Traian Băsescu: politicienii PD-L şi jurnaliştii de casă ai preşedinţiei.

Numai că, fie şi la o simplă privire, acest raţionament e atât demagogie, cât şi prostie.

Să lăsăm deoparte adevărul că în cazul legii chestiunea principală n-o constituie absenţa banilor. Bani se găsesc. Chiar şi pentru a da o bere şi un mic pe gratis populaţiei prezente şi viitoare a ţării.

Chestiunea principală o reprezintă valoarea de semnal catastrofal a legii chiuite prin parlament.

Sindicatele din învăţământ s-au trezit peste noapte cu o mărire de salarii unică în istoria capitalismului: 50% pentru o categorie de bugetari. Unică şi pentru că, în toate ţările dezvoltate, bugetarii nu beneficiază de salarii mari. Siguranţa locului de muncă, infinit mai mare decât la salariaţii din privat, face ca bugetarii să se mulţumească şi cu mai puţin. Mărirea de 50% a fost obţinută fără ca profesorii să fi făcut o oră grevă sau cinci minute de demonstraţie de protest.

Uşurinţa cu care o categorie a obţinut o asemenea mărire de salariu nu poate decât împinge toate categoriile de bugetari să ceară şi ele o mărire de 50%.

Să observăm însă că domnul preşedinte consideră - şi pe drept cuvânt - banii daţi pentru clientela politică o abatere de la exigenţele democraţiei. Guvernul e în culpă risipind banii.

Înseamnă asta că el trebuie să dea bani profesorilor?

Fireşte că nu.

Înseamnă că trebuie sancţionat.

Deoarece risipirea banilor publici e o iresponsabilitate.

În nici un caz un argument că trebuie să fie iresponsabil mărind salariile din învăţământ cu 50%.