La „Zig-Zag“ cu Ion Cristoiu de pe Antena 3, am abordat cu Mihai Pelin cazul Liviu Turcu. N-a fost un moment intâmplator, unul dintre acele momente inevitabile intr-un taifas lejer pe TV. Când am citit una dintre lucrarile fundamentale scrise de Mihai Pelin despre Securitate, o institutie in care autorul e doctor docent – „Un veac de spionaj, contraspionaj si politie politica“ – m-a surprins sa descopar ca Liviu Turcu e singurul defector despre care Mihai Pelin are o parere buna. In emisiune, interlocutorul mi-a adus si argumentele necesare. Fostul lucrator DIE, aducator in tara, in decembrie 1988, al informatiei de top potrivit careia regimul Ceausescu va fi supus, in perioada urmatoare, unei izolari inimaginabile pe plan international, a defectat nu din motive financiare, precum Mihai Pacepa, ci pentru ca si-a dat seama ca Serviciul Secret Extern nu mai lucra in favoarea tarii.
Mai mult decât firesc, asadar, sa-l intreb pe Mihai Pelin asupra dezvaluirilor recente ale lui Liviu Turcu in chestiunea Varujan Vosganian. La o emisiune anterioara, alt personaj ale carui opinii imi inspira incredere – Andrei Brezianu, fost director al Vocii Americii – imi atrasese atentia ca interventia fostului lucrator SIE in disputa politica interna din România e ciudata. Nu numai pentru ca Liviu Turcu nu-si ingaduie, data fiind conditia sa de defector, gesturi hazardate, dar si pentru ca pâna acum el s-a multumit cu analize ale fenomenului românesc. Dezvaluiri in genul celei din Jurnalul National ies din logica prestatiei sale de pâna acum.
Mihai Pelin a intarit acest punct de vedere. Cel mai bun specialist al nostru in Arhivele fostei Securitati ne-a indemnat sa dam crezare dezvaluirii facute de Liviu Turcu.
Prin dezmintirile SIE, CNSAS si ale lui Traian Basescu, afacerea Varujan Vosganian pare a fi inchisa. Cum se intâmpla in Republica noastra de Dâmbovita, opinia publica a si uitat deja momentul. O greseala. Prin trecerea rapida peste acest moment, afacerea risca sa se inscrie in lungul sir de enigme postdecembriste ramase nedezlegate si din disponibilitatea spiritului românesc de a luat totul in usor.
Când spunem ca e vorba de o noua enigma, nu ne referim atât la chestiunea daca Varujan Vosganian a fost sau nu colaborator al fostei Securitati, ci la faptele care alcatuiesc afacerea numita esecul comisarului european.
Un fapt interesant, de exemplu, il reprezinta aparitia dezvaluirilor din Jurnalul National la putin timp dupa plecarea candidatului la Bruxelles. Dupa declansarea Dosariadei au aparut in presa multe deconspirari rasunatoare. Daca Varujan Vosganian a fost colaborator al Securitatii, de ce nu s-a spus nimic in presa de catre cei care – asemenea lui Liviu Turcu – stiau câte ceva despre trecutul din Arhivele fostei Securitati?
E unul dintre faptele care nu si-au gasit explicatia.
Un altul il reprezinta ziarul care a gazduit dezvaluirile. Despre campania Jurnalului National s-au spus o sumedenie de prostii. Marius Tuca insusi le-a alimentat, sustinând cu indârjire ca a mers pe mâna lui Liviu Turcu. Marius Tuca nu e insa chiar atât de iresponsabil incât sa riste coborârea ziarului la nivelul unei fituici de scandal, bazându-se exclusiv pe afirmatiile unui colaborator si, mai mult, asumându-si-le pâna in pânzele albe intr-un caz de un asemenea rasunet. Putem crede ca inainte de a da drumul articolului a intrebat la Cotroceni, cu care are o relatie mai mult decât apropiata. Si ca a primit de acolo confirmare, ne dam seama si din faptul ca, in aceeasi zi, Evenimentul Zilei, supranumit si „Oficiosul“, pentru consecventa cu care face jocurile presedintiei, si-a asumat acuzatia impotriva lui Varujan Vosganian intr-o masura mai mare decât Jurnalul National, invocând asa-zise surse.
Regizorul banuit al afacerii ramâne Traian Basescu.
De ce a negat ulterior ca Varujan Vosganian ar avea dosar?
Pentru ca o confirmare din partea lui Traian Basescu i-ar fi adus acestuia grava acuzatie de manipulare a Arhivelor Securitatii.
Un lucru asemanator s-ar putea spune si despre o alta dezvaluire a lui Liviu Turcu: faimoasa lista a celor unsprezece.
