15.1 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCampanie electorală cu alimente

Campanie electorală cu alimente

OLT. Năravul şefilor organizaţiei judeţene a PSD de a face campanie electorală pe bani publici este cu succes aplicat (chiar dacă ilegal şi imoral) şi la nivelul organizaţiilor locale. În comuna Obârşia, unde primarul este membru PSD, s-au cheltuit, la sfârşitul anului 2007, peste 100 de milioane de lei vechi din bugetul local pentru ca formaţiunea social-democraţilor şi edilul să dea bine la electorat. În ultima şedinţă de anul trecut a consiliului local, primarul Tudor Udrea le propunea consilierilor, printr-un proiect de hotărâre supus dezbaterii şi aprobării, să se cheltuiască 80 de milioane de lei vechi pentru cadouri care să fie oferite copiilor, în special celor din familii sărace. Consilierii locali n-au mai ţinut cont de culorile politice când au aflat despre buna intenţie a edilului şi au aprobat proiectul. La serbarea de la şcoală, copiii au primit câte o plasă cu dulciuri şi băuturi răcoritoare. Cam puţin în plase faţă de cât s-a stabilit în şedinţa consilierilor. În loc de 160.000 de lei vechi, cât s-a stabilit, primăria a cheltuit doar câteva zeci de mii de lei pentru fiecare copil. În plus, copiii îndreptăţiţi să primească daruri şi care însă nu au putut să participe la şedinţă n-au mai primit ceea ce li se cuvenea. În schimb, ar fi fost achiziţionate alimente pentru populaţie, respectiv pentru familiile sărace. În realitate, plasele cu alimente au ajuns la cine trebuie să voteze cum i se va cere la alegerile locale. În plus, în fiecare plasă se găsea şi câte o scrisoare din partea primarului Tudor Udrea, cu un text din care să reiasă clar cine le vrea binele beneficiarilor. Surse din localitate susţin că totul a fost bine pus la punct pe ascuns de primar şi de reprezentanţii PSD în comună şi că suma fusese suplimentată cu alte câteva zeci de milioane de lei destinate vârstnicilor din comună. „Una s-a votat şi alta s-a făcut. A fost campanie electorală pe faţă. Deşi sumele de bani pentru cadouri au fost aprobate de consiliul local şi au provenit din fonduri publice, oamenii au înţeles că primarul este cel care le oferă cadourile. Multe dintre familiile care au primit plase cu alimente sunt astfel ţinute aproape de PSD, cu care trebuie să voteze. A fost o acţiune urâtă a primarului. De altfel, Primăria Obârşia ascunde multe mânării, dar pentru descoperirea lor ar trebui făcute nişte controale amănunţite şi profesioniste, fără raţiuni politice, că de-astea au mai fost, şi degeaba“, au spus sursele.

Dacă la o eventuală verificare a modului în care au fost cheltuite sumele destinate oferirii de cadouri de Crăciun se vor confirma spusele oamenilor, primarul Tudor Udrea ar putea fi acuzat de deturnare de fonduri.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS