15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinMicul dejun fără cappuccino

Micul dejun fără cappuccino

Pentru a evita acumularea de kilograme, ar fi bine să ţineţi cont de rezultatele celui mai recent studiu în domeniu, realizat de nutriţioniştii britanici, care au fost publicate în revista Which.

 

Specialiştii britanici recomandă să se acorde o atenţie deosebită micului dejun. Aceasta însă nu este o noutate. Cu toţii am auzit, şi nu doar o dată, că micul dejun este foarte important pentru sănătatea şi buna funcţionare a organismului. Cu toate acestea, puţini sunt cei care acordă acestei mese atenţia care i se cuvine.

Noutatea studiului britanic constă însă în alt sfat ce le-a fost oferit cititorilor revistei şi nu numai: celebrul cappuccino trebuie eliminat de la masa de dimineaţă. „Asimilarea celor mai multor calorii la micul dejun, respectiv în prima parte a zilei, şi acordarea unei mai mici atenţii celorlalte mese îi pot ajuta pe bărbaţii şi pe femeile de vârsta a doua să iasă învingători în lupta cu kilogramele“, a declarat Nita Forouhi, medic în cadrul Institute of Metabolic Science la Addenbrooke’s Hospital din Cambridge. Forouhi a subliniat însă importanţa eliminării din micul dejun a îndrăgitului cappuccino, precizând că acesta conţine atât de multe calorii încât ar trebui consumat singur, fără a mai fi combinat cu alte alimente. Specialiştii englezi au recomandat renunţarea la această băutură şi pregătirea unei mese care să conţină o combinaţie între mai multe produse.

396 de calorii într-o ceaşcă de cappuccino

Băutura tradiţională a milioane de italieni conţine, potrivit englezilor, atunci când este preparată cu lapte obişnuit, 396 de calorii. Dacă se foloseşte lapte degresat, dar se adaugă un pic de frişcă, aceasta coboară la 326 de calorii. Dacă s-ar prepara exclusiv cu lapte degresat, aceasta ar conţine 71 de calorii, însă în această situaţie nu s-ar mai putea vorbi de cappuccino, căci nimeni nu şi-l poate închipui fără spuma care îi este caracteristică.

Echipa de cercetători condusă de Nita Forouhi a analizat cazurile a 6.764 de bărbaţi şi femei cu vârste între 40 şi 75 de ani, timp de trei ani şi jumătate. Aşa cum se explică în American Journal of Epidemiology, au fost studiate stilul de viaţă şi obişnuinţele alimentare ale subiecţilor. Chiar dacă toţi au acumulat ceva kilograme în timp, s-a observat că persoanele care mâncau mai mult la micul dejun se îngrăşau mai puţin. Cei care mâncau dimineaţa între 22 şi 50 la sută din totalul de calorii zilnice au acumulat doar 0,79 grame pe durata desfăşurării studiului. În schimb, cei care consumau sub 11 la sută din totalul zilnic de calorii s-au îngrăşat cu 1,23 kilograme.

Energia de dimineaţă

Un mic dejun sănătos şi consistent vă va oferi energia, buna dispoziţie şi puterea de muncă de care aveţi nevoie pe parcursul întregii zile. Acesta nu trebuie să fie alcătuit dintr-un singur ingredient, ci dintr-o combinaţie de alimente precum cereale, fructe şi lactate, care să asigure organismului o mare parte din necesarul zilnic de fibre, vitamine şi minerale. Cu un mic dejun bogat, veţi reuşi să vă controlaţi greutatea cu mai multă uşurinţă. Micul dejun activează metabolismul, iar caloriile din alimentele consumate în cursul dimineţii sunt arse mai uşor, prin activităţile din timpul zilei. De asemenea, veţi reduce considerabil riscul apariţiei unor boli precum ulcerul, gastrita, tulburările neurovegetative, diabetul, bolile cardiovasculare. Alte studii au confirmat faptul că un mic dejun sănătos îmbunătăţeşte performanţele şcolare ale copiilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS