21.6 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCinci posturi vacante de procuror

Cinci posturi vacante de procuror

În judeţul Olt sunt cinci posturi vacante pentru funcţia de procuror. La Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt se înregistrează două posturi vacante, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina – tot două, iar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş – un singur loc disponibil. Deşi statul de funcţii aprobat de Ministerul Justiţiei prevede pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi Parchetele din subordine un total de 39 de posturi, în anul 2010, aceste unităţi şi-au desfăşurat activitatea cu un efectiv de 34 de procurori.
Cei 34 de procurori din Olt au înregistrat în 2010 o creştere de 5% faţă de anul 2009 la cauzele soluţionate, de la 10.861 la 11.411. În 2010 au fost trimişi în judecată 1.192 de inculpaţi. Faţă de 2009, anul trecut a crescut numărul cauzelor cu autor neidentificat de la 3.598 la 4.117. În anul 2010 s-au înregistrat creşteri în următoarele infracţiuni: ucidere din culpă – 22%, vătămare corporală gravă – 50%, viol – 82%, furt – 19,5%, tâlhărie – 25%, delapidare – 100%, distrugere – 66%, corupţie – 73% şi evaziune fiscală – 300%. „În comparaţie cu datele statistice obţinute de la celelalte Parchete din circumscripţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt se situează pe primul loc în ceea ce priveşte numărul rechizitoriilor înregistrate la urmărirea penală proprie şi numărul inculpaţilor trimişi în judecată în aceste dosare, pe locul doi după Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi“, a declarat prim-procuror Otilia Chiriţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS