Mass-media din lumea întreagă au sărbătorit pe 3 mai Ziua Internaţională a Libertăţii Presei. O libertate relativă, supusă presiunilor politice şi economice, în numele căreia, de multe ori, jurnaliştii sunt bătuţi sau ameninţaţi cu moartea.
Situaţia libertăţii presei române este detaliată într-un raport Freedom House lansat joia trecută. Potrivit acestuia, libertatea presei din România este în declin, iar mass-media autohtone rămân parţial libere. În raportul Freedom House 2008, România ocupă locul 94 în lume, privind libertatea presei, cu patru poziţii în scădere faţă de anul trecut, în condiţiile în care Freedom House constată şi că libertatea presei a cunoscut un regres clar în 2007, pretutindeni în lume, pentru al şaselea an consecutiv. Analiştii media contactaţi de NewsIn precizează problemele cu care se confruntă presa din România, privind cadrul economic şi legislativ. „Nu contează pe ce loc ne situăm (în clasamentul anual Freedom House – n.r.), pentru că sunt ţări care înaintează sau coboară în clasament de la an la an, modificând astfel şi celelalte poziţii. Ceea ce este important este faptul că nu reuşim, de vreo zece ani, să depăşim categoria ţărilor cu presă parţial liberă, aşa cum au reuşit state din Europa Centrală, precum Polonia, cu care ne tot comparăm“, a spus Ioana Avădani, directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI).
Joaca de-a legislaţia
„Legislaţia este deficitară“, a declarat Avădani. „Insulta şi calomnia erau incluse în Codul Penal, apoi au fost abrogate, iar acum, în loc de o lege proastă, avem o lege neclară, fiindcă unii judecători condamnă pentru insultă sau calomnie, alţii nu. În loc să decidă legea, decide arbitrariul judecătoresc, al şcolii pe care a făcut-o persoana care judecă“. Insulta şi calomnia au fost abrogate în noul Cod Penal, adoptat în 2006, însă continuă să fie incriminate, lucru condamnat şi de preşedintele Uniunii Sindicale MediaSind, Cristi Godinac, precum şi de preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor din România (AJR), Cezar Ion. Godinac atrage atenţia asupra „refuzului partidelor de a depolitiza cele două instituţii publice de radio şi televiziune“, Societatea Română de Televiziune (SRTV) şi Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), precum şi CNA.
„Reforma în radio şi televiziune, promisă de atâta timp, prin care unui politician i-ar fi interzis să deţină o instituţie media, a rămas tot neadoptată“, a menţionat Ioana Avădani. Parlamentul, care numeşte membrii CNA, precum şi pe cei ai consiliilor de administraţie ale SRTV şi SRR, „poate în continuare demite în bloc consiliul de administraţie (al SRTV şi SRR – n.r.), fără a se interesa cine şi-a făcut treaba şi cine nu“, a adăugat Avădani. Potrivit lui Ioan Onisei, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), în audiovizual, se remarcă o depreciere a libertăţii jurnaliştilor, care sunt din ce în ce mai pliaţi pe interesele politice şi economice ale patronilor.
Dependenţa de bani
„Presa este o industrie lipsită de cadru legal, care să îi permită dezvoltarea şi independenţa economică faţă de stat“, a considerat Avădani. „Ameninţarea la adresa libertăţii presei vine mai degrabă din partea economicului. Politicul nu poate ameninţa libertatea presei, decât în măsura în care nu face paşii necesari pentru asigurarea cadrului legal, prin care ar fi date garanţiile necesare împotriva politizării“, a explicat ea. „Presa este în continuare impozitată ca orice fabrică sau uzină“, a precizat Cristi Godinac, care acuză fiscalitatea excesivă şi lipsa oricăror facilităţi fiscale pentru instituţiile media.
„Presa din România este supusă din punct de vedere economico-financiar“, a afirmat Cristian Tudor Popescu. Presa românească este deţinută în mare parte de câteva persoane, a spus analistul, iar „unde sunt bani mulţi, apare şi componenta politică“. În plus, „sunt câteva persoane care dictează cifrele, de la investiţii în marketing, până la salariile angajaţilor, fără legătură directă cu profitul financiar“, a declarat Cristian Tudor Popescu. Preşedintele Agenţiei de Monitorizare a Presei, Mircea Toma, enumeră problemele presei din România, pornind tot de la aspectul economic, concentrarea proprietăţii media, amintind că nu există reglementări clare între patronat şi consiliul editorial şi că nu a fost îndepărtat pericolul influenţei politice în radio şi televiziune.
Presa, în rapoartele Freedom House
Ingerinţa politică în mass-media şi intimidarea jurnaliştilor de către politicieni au continuat să fie principalele aspecte criticate de organizaţia Freedom House, în rapoartele din ultimii 16 ani, privind libertatea de exprimare în România. Influenţa politicului asupra mass-media a rămas importantă, odată cu schimbarea regimurilor politice, iar rapoartele Freedom House din ultimii ani arată că tendinţa de controlare a presei, atât din punct de vedere politic, cât şi economic, s-a accentuat puternic odată cu venirea la putere a Cabinetului Năstase, în 2000.
Atac la buzunarul jurnalistului
În a doua parte a regimului Constantinescu, în 1999, organizaţia americană invoca lipsa accesului la informaţii ca fiind principala problemă a presei româneşti, în condiţiile în care aprecia că presa este „parţial liberă“. În 2001, Freedom House menţiona că presa, „parţial liberă“, este în majoritatea ei independentă, că parlamentul a adoptat Legea privind liberul acces la informaţiile de interes public (nr. 544/2001), dar şi Legea privind protejarea secretului de stat, care prevedea că acela care se face vinovat de publicarea unor informaţii considerate secrete de stat poate primi o pedeapsă de la un an la zece ani de închisoare. Raportul pe 2002 preciza că puterea presei s-a diminuat în continuare din cauza influenţei guvernului Năstase asupra radioului şi televiziunii de stat. În acelaşi an, ministrul de atunci al apărării, Ioan Mircea Paşcu, a avut iniţiativa modificării Legii dreptului la replică, o nouă formă de cenzură criticată vehement de media şi de societatea civilă. Potrivit iniţiativei lui Paşcu, prin lege, chiar şi în cazul acordării dreptului la replică, puteau fi solicitate daune morale, astfel că publicaţia care nu a acordat replica poate fi sancţionată de instanţa de judecată cu amendă contravenţională între cinci şi 100 de milioane de lei. În final, senatorii au eliminat din text prevederea prin care ziariştii puteau fi chemaţi în judecată pentru despăgubiri băneşti, deşi au publicat dreptul la replică solicitat de persoanele lezate.
Ameninţări cu moartea
Pentru 2003, Freedom House a evidenţiat numărul mare de cazuri de chemare în instanţă a jurnaliştilor, pentru defăimare şi răspândirea de informaţii false. Era consemnată creşterea cazurilor de agresiune împotriva ziariştilor. În acest an s-au înregistrat cele mai multe cazuri de agresiune, intimidare şi de ameninţare cu moartea la adresa ziariştilor, faţă de anul 1999. Potrivit Agenţiei de Monitorizare a Presei – Academia Caţavencu, 16 ziarişti au fost bătuţi în 2003.
În raportul pe anul 2004, Freedom House acuza în continuare influenţa guvernului asupra presei româneşti, insistând asupra faptului că multe posturi româneşti de televiziune, precum şi multe ziare locale sunt în proprietatea şi sub dominaţia unor oficialităţi locale, astfel că pot fi intimidate de guvern.
Schimbarea din 2005
În 2005, presa din România a „scăpat“ de presiunile politice considerabile în cursul anului, datorită schimbării guvernului. Acoperirea mediatică a politicii a fost mult mai echilibrată faţă de anul precedent. Mai mulţi demnitari au fost nevoiţi să demisioneze în urma presiunilor exercitate de presă, arătând cât de influentă a devenit aceasta, potrivit aprecierilor din raportul FH. În pofida acestor aspecte pozitive, au persistat îngrijorările referitoare la corupţia în mass-media şi lipsa de transparenţă a proprietarilor societăţilor de presă, România plasându-se la limitele unei prese „parţial libere“. Aceeaşi tendinţă pozitivă se menţine şi în 2006, raportul Freedom House menţionând o îmbunătăţire „substanţială“ a situaţiei după anul 2004.
Luna şi agresiunea
Organizaţiile româneşti de apărare a libertăţii de exprimare înregistrează aproape lunar un caz de agresiune împotriva jurnaliştilor, scrie organizaţia Reporters sans frontieres (RSF), într-un document despre pericolele acestei profesii în Uniunea Europeană, publicat cu ocazia Zilei Libertăţii Presei.
Libertatea presei este o realitate în interiorul UE, apreciază RSF, remarcând că nici un jurnalist nu a fost asasinat la ordinele statului, nici unul nu este închis, iar cenzura oficială a dispărut. Presa exprimă opinii diverse, iar pluralismul este, în general, garantat. Situaţia nu este perfectă, iar în spaţiul european au loc fapte deosebit de grave, vizându-i pe jurnalişti: ameninţări, tentative de asasinare a acestora de grupuri private, agresiuni, acte de intimidare a apropiaţilor. Noile ţări membre ale Uniunii Europene nu sunt scutite de asemenea situaţii. Adesea comise de grupări mafiote sau ultranaţionaliste, faptele de acest gen au continuat să existe, în diferite măsuri, după integrarea în Uniunea Europeană.
Exemple de agresiuni
Jurnalistul american Chuck Todaro a fost rănit la mână de o lovitură de cuţit în timpul unei altercaţii, în decembrie 2007, în timp ce lucra la un reportaj despre un sat din Moldova. Altui jurnalist, Mihai Braha, i s-a tăiat urechea cu un cutter, la Mărăşeşti.
În Bulgaria, pe 9 februarie 2007, Maria Nikolaeva a fost ameninţată că va fi desfigurată cu acid de doi bărbaţi care au reuşit să pătrundă în sediul săptămânalului unde lucrează jurnalista, Politika. I-au ordonat să abandoneze ancheta pe care o efectua asupra unui proiect imobiliar. În aceeaşi zi, jurnalista publicase, împreună cu colegul său, Asen Iordanov, un articol intitulat „Cruciada împotriva Strandja“, despre un proiect de construcţie în parcul natural Strandja, de pe malul Mării Negre. Jurnalista şi-a publicat ancheta integral în săptămâna care a urmat. Dar revista nu a putut fi distribuită, pentru că toate exemplarele au fost cumpărate de la distribuitor de un necunoscut.
Agresiuni în toată Europa
În Ungaria, Iren Karman a fost bătută de doi necunoscuţi şi abandonată pe malul Dunării, inconştientă, pe 22 iunie 2007. Găsită de un pescar a doua zi, jurnalista a fost spitalizată la Budapesta, cu răni destul de grave, în special la cap. Karman, care primise mai multe ameninţări pe e-mail şi prin telefon, scria despre afacerile mafiei petrolului şi despre corupţia din ţara sa. Cazul său face obiectul unei anchete. În Cehia, Tomas Nemecek, redactor-şef al săptămânalului Respekt, a fost agresat de doi necunoscuţi pe 17 ianuarie 2004. Agresorii nu i-au furat nimic, dar l-au atacat cu gaz lacrimogen şi l-au bătut, fără să îi spună de ce. Respekt publicase, cu o lună înainte, mai multe articole despre o bandă mafiotă din două oraşe din Cehia şi despre lipsa de măsuri a poliţiei. Jurnaliştii revistei primiseră ameninţări în timp ce se documentau pentru aceste articole.
Agresiunile nu ocolesc nici ţările din Europa Occidentală, scrie RSF, referindu-se la agresarea jurnaliştilor în suburbiile cu probleme din Franţa, la intimidările mafiei în Italia sau ale ETA în Spania. RSF reaminteşte şi de atentatul dejucat împotriva autorului unei caricaturi a profetului Mahomed, în Danemarca.
