14.4 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024

Caldura face victime

O persoana a murit si alte câteva zeci au ajuns la Spitalul de Urgenta Craiova din cauza caldurii, in ultimele doua zile. Bolnavii aflati pe patul de spital sunt nevoiti sa infrunte zapuseala din saloane.


Chiar daca mercurul din termometre nu a mai urcat ca altadata pâna la 40 de grade, caldura a fost parca mai greu de suportat. Prima victima a fost un barbat de 46 de ani din comuna doljeana Ghidici. Marin Tanasie a murit miercuri dupa-amiaza in timp ce muncea la câmp, când a fost doborât de caldura. Echipajul Serviciului de Ambulanta Dolj, solicitat la fata locului pentru primul ajutor, nu a mai putut decât sa constate decesul, stabilind totodata ca moartea a survenit ca urmare a unui stop cadiac.


In aceeasi zi, zeci de bolnavi au ajuns la Spitalul de Urgenta Craiova cu diverse afectiuni provocate de caldura: lipotimii, spasmofilii, colici renale si colici biliare. Din aceasta cauza, numai in Unitatea de Primire Urgente s-a inregistrat un numar record de bolnavi, aproximativ 100, ceea ce in opinia cadrelor medicale de aici reprezinta aproape dublu fata de o perioada obisnuita.


Doi in pat, cu ochii in soare


Bolnavii nu au avut parte de o soarta mai buna nici pe patul de spital. Majoritatea saloanelor sunt asezate in asa fel incât sa primeasca o data cu lumina naturala si o doza permanenta de zapuseala. Numarul mare de internari a facut ca ieri la prânz bolnavii sa fie nevoiti nu doar sa stea cu ochii in soare, dar si câte doi in pat. In Clinica de Chirurgie III, Elena Gheorghe, de 82 de ani, din Urzicuta, astepta cu oarecare nerabdare sa fie dusa in sala de operatie. Nerabdarea era justificata si de dorinta de a scapa din patul de la fereastra, unde nu avea nici o protectie impotriva soarelui. „Mi-e greu, maica, de la soarele asta. Le-am zis asistentelor ca e cald, dar n-au nici ele saracele ce sa faca. Acum, eu de felul meu sunt rabdatoare ca sunt batrâna de la tara, obisnuita cu caldura. Si, oricum, astazi trebuie sa ma opereze la ochi si plec de aici“, a spus Elena.


In Clinica de Neurochirurgie, o situatie similara. Doar ca aici, câtiva bolnavi, mai inventivi, luasera cearsafurile de pe paturi si le facusera draperii. Altii au vrut sa le urmeze exemplul, insa nu au mai gasit cearsafuri. Cadrele medicale au recunoscut ca este penurie de cearsafuri, insa au sustinut ca situatia nu este mai rea decât in alte sectii din spital.


In Clinica de Chirurgie plastica, aceeasi atmosfera torida. Elena Visan, de 61 de ani, din Teasc, suferea in tacere pe un pat de la geam. Nu stia ce este mai rau: durerea pe care o simtea la picior dupa operatia suferita sau arsita soarelui. „Sunt de trei saptamâni aici. M-a operat domnul doctor de o infectie la picior si a fost bine pâna a venit caldura. Stau mai mult in sezut, ca sa nu ma ia durerea de cap de la soare. Mai deschid fetele usa, gemurile, ca altfel am muri aici. Mai rau este ca vreo câteva zile am stat in pat cu inca o femeie, ca nu mai aveau locuri. Si dupa ce ca era cald…“, a spus Elena Visan.


N-a murit nimeni de caldura


Intrebata ce ar putea sa faca in urmatoarea perioada conducerea Spitalului de Urgenta Craiova pentru a imbunatati confortul termic al bolnavilor, Adriana Trica, directoarea de ingrijiri a unitatii sanitare, a sustinut ca nu exista o asemenea preocupare, mai ales ca n-a murit nimeni pâna acum de caldura in spital. Cât despre instalarea de aparate de aer conditionat in saloane nici nu poate fi vorba, atâta timp cât spitalul nu sta prea bine la capitolul financiar. „Sunt câteva saloane in spital si blocurile operatorii unde s-a reusit, prin sponsorizari, montarea unor aparate cu aer conditionat. Insa mai mult de atât nu se poate face“, a adaugat Adriana Trica.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS