19.5 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăSportCristian Daminuţă respinge atacul lui Ioan Becali

Cristian Daminuţă respinge atacul lui Ioan Becali

Fostul impresar Ioan Becali susţine că Internazionale Milano va renunţa în vară la jucătorul român de 19 ani, Cristian Daminuţă (foto), din cauza vieţii sale extrasportive.
„Cred că Daminuţă va fi dat afară, cei de la Inter nu sunt mulţumiţi de el. Nu am mai văzut un jucător prezent în revistele de scandal aşa cum este acest Daminuţă. Nici Mutu nu este atât de des surprins în cluburi şi în scandaluri prin presă. Pe Mutu îl căutau femeile, dar văd că Daminuţă le caută el“, a spus Becali la GSP TV.
Jucătorul român a infirmat spusele lui Becali, adăugând că este titular la echipa a doua a lui Inter, fiind convins că în scurt timp va ajunge în lotul pregătit de Jose Mourinho.
„Tot ce a zis Ioan Becali este fals, sunt numai aberaţii. După o perioadă în care am fost accidentat, joc iar meci de meci. Sunt om de bază la echipa a doua şi Inter vrea să mă ţină pentru la anul, când am şansa să joc la prima echipă. Sunt jucător profesionist şi ştiu foarte bine ce am de făcut la antrenamente şi la meciuri. Cred că mă priveşte numai pe mine ce fac în timpul liber, atâta timp cât nu depăşesc limita bunului-simţ. Cred că nu sunt singurul căruia îi plac femeile“, a spus fundaşul pentru NewsIn.
Cristian Daminuţă a semnat în mai 2008 un contract pe cinci ani cu Internazionale Milano. Fundaşul s-a format la FC Timişoara, gruparea pentru care a bifat şi două jocuri în Liga I, însă în sezonul 2007-2008 nu a evoluat în nici o partidă deoarece a refuzat în repetate rânduri să îşi prelungească înţelegerea. El are evoluţii apreciate pentru echipa a doua a clubului Inter Milano, pentru care a înscris patru goluri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU