17.2 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăSportMarseille a câştigat derbiul cu Bordeaux

Marseille a câştigat derbiul cu Bordeaux

Olympique Marseille a învins duminică seară, pe teren propriu, pe ocupanta poziţiei secunde în Ligue 1, Girondins Bordeaux, scor 1-0, şi a urcat pe locul al patrulea în clasament, la cinci puncte în urma liderei Olympique Lyon. Singura reuşită a meciului de pe „Velodrome“, contând pentru etapa a 23-a, a fost consemnată în minutul 56, când atacantul marocan Marouane Chamakh a marcat în propria poartă.
Antrenorul lui Olympique Marseille, Eric Gerets, s-a declarat mulţumit de succesul pe care echipa sa l-a obţinut duminică, apreciind că diferenţa pe tabelă putea fi mai mare dacă jucătorii săi erau mai concentraţi la finalizare.
„A fost o dispută foarte interesantă, cu multe dueluri la limită şi cu ocazii de gol la ambele porţi. Din păcate, au fost şi multe erori de arbitraj care au fragmentat jocul. Cred că victoria noastră nu poate fi pusă la îndoială. Am avut mai multe oportunităţi de a înscrie şi ne-a fost anulat un gol pe care eu îl consider valabil. Un rol important în obţinerea acestui rezultat l-a avut Steve Mandanda, care a demonstrat încă o dată că este cel mai bun portar din campionat“, a spus tehnicianul belgian.
La rândul său, antrenorul lui Bordeaux, Laurent Blanc, a afirmat că formaţia sa merita cel puţin un punct în disputa de pe „Velodrome“.
„Am văzut un meci încins, în care ambele echipe şi-au dorit foarte mult să câştige. S-a jucat destul de dur, însă cred că arbitrul a avut prea multe intervenţii, nu a permis ca partida să aibă continuitate, fapt care a avantajat gazdele. Am ratat ocazii importante şi, din păcate, am înscris golul pentru Marseille. Trebuia să ne întoarcem acasă cu cel puţin un punct“, a spus Blanc.
Rezultatele complete înregistrate în etapa a 23-a din prima ligă franceză: Lorient – Monaco 1-1, Nancy – Auxerre 0-2, Nantes – PSG 1-4, St. Etienne – Caen 3-2, Toulouse – Le Mans 2-0, Le Havre – Rennes 1-0, Lille – Sochaux 3-2, Grenoble – Valenciennes 0-0, Nice – Lyon 1-3, Marseille – Bordeaux 1-0.
Clasament: 1. Olympique Lyon 46 de puncte; 2. Girondins Bordeaux 42; 3. Paris Saint-Germain 42; 4. Olympique Marseille 41; 5. Toulouse FC 41; 6. LOSC Lille 39; 7. Stade Rennais FC 38; 8. OGC Nice 33; 9. FC Lorient 30; 10. AS Monaco 28; 11. AS Nancy 28; 12. Grenoble 26; 13. FC Nantes 26; 14. Le Mans 25; 15. SM Caen 24; 16. AJ Auxerre 24; 17. AS Saint-Etienne 24; 18. FC Sochaux 20; 19. Valenciennes 20; 20. Le Havre 15.

Daniel BISTRICEANU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS