19.4 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăSportLeii vor înfrunta vulturii

Leii vor înfrunta vulturii

În turneul de pregătire din Austria şi Slovenia, alb-albaştrii îşi vor măsura forţele cu echipe puternice ca Beşiktaş, Hajduk Split sau Wisla Cracovia.

Deşi campionatul s-a încheiat de câteva zile, la Universitatea Craiova nu este încă vacanţă. Cel puţin, în rândul oficialilor, care au început deja să pună la punct strategia pentru sezonul viitor. Mişcările de trupe care au avut loc în aceste zile la nivelul conducerii s-au încheiat cu confirmarea antrenorului Florin Cioroianu pentru campionatul care urmează şi pentru care oltenii se pregătesc încă de acum. Finalul bun de sezon şi achiziţiile făcute au stârnit ambiţii mari în tabăra Ştiinţei, oficialii anunţând un campionat viitor glorios, care va culmina cu clasarea pe un loc ce va permite participarea în cupele europene.
„Promit că anul viitor va fi altceva şi oamenii vor umple din nou stadionul. Cu forţe noi, cu alte achiziţii, vom deveni o forţă în campionatul românesc“, a afirmat patronul echipei, Adrian Mititelu, după ultimul meci al Universităţii în sezonul trecut. „Împreună cu băieţii sunt convins că putem termina următorul sezon pe unul dintre primele patru-cinci locuri şi poate vom reuşi să jucăm într-o cupă europeană“, a completat Florin Cioroianu, la semnarea noului contract.

Se caută parteneri puternici pentru amicale

Primul pas pentru pregătirea noului sezon a fost căutarea de parteneri pentru amicale, însă unii puternici, pentru ca alb-albaştrii să-şi dea seama de adevăratul potenţial. Iar oficialii Universităţii s-au orientat spre echipele aflate în pregătiri în Austria şi Slovenia, acolo unde oltenii vor efectua a doua perioadă centralizată de pregătire. Până în prezent, s-au stabilit deja trei partide de verificare, cu Beşiktaş Istanbul, vicecampioana Turciei, Hajduk Split, vicecampioana Croaţiei, şi polonezii de la Wisla Cracovia, acestea urmând să aibă loc în perioada 28 iunie-15 iulie.
„Am perfectat deja trei partide de verificare, doar în privinţa celei cu Beşiktaş mai trebuie puse la punct unele detalii, şi mai încercăm să găsim şi alţi adversari puternici, pentru ca jucătorii noştri să se obişnuiască deja cu întâlnirile dificile care ne aşteaptă în campionatul următor“, a afirmat ieri, pentru NewsIn, directorul executiv al Ştiinţei, Ovidiu Costeşin.
Cu excepţia lui Bornescu, Dorel Stoica, ambii convocaţi la echipa naţională pentru dubla cu Slovenia, Gârlă, aflat în lotul de tineret cu care Săndoi abordează primele partide din preliminariile CE 2009, şi a leonezului Wobay, convocat la naţionala ţării sale, ceilalţi alb-albaştri au intrat deja în vacanţă. Reunirea lotului este prevăzută pe 11 iunie, şi, până la plecarea în cantonamentul din străinătate, elevii lui Florin Cioroianu se vor pregăti în Bănie şi la munte.
Până mâine, când Piţurcă va suna adunarea, Stoica şi Bornescu participă la Cupa Romcar Motors, un concurs între cei mai buni executanţi de lovituri libere din Liga I. Portarul Universităţii va trebui să le facă faţă lui Claudiu Niculescu, Herea, Schumacher şi coechipierului său, Dorel Stoica.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII