20.1 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăSanatateScrisoarea medicală, pe sub mână

Scrisoarea medicală, pe sub mână

M-am bucurat zilele trecute că puteam să ajut un fost coleg de liceu cu un serviciu relativ simplu: mă rugase să-i prelungesc mamei sale scrisoarea medicală recent expirată – ceea ce-mi era evident la îndemână. Aşa că bucuria revederii peste ani a fost întregită de satisfacţia că puteam să-i fiu de ajutor, şi încă fără nici un pic de efort.
Fiindcă nu era prea experimentat în domeniu, m-a întrebat ce documente îi sunt necesare pentru obţinerea unui astfel de document. Nu mare lucru: trimiterea de la medicul de familie şi dovada calităţii de asigurat – mai concret, o copie xerox după cuponul de pensie.
În plus, mi-ar fi fost de folos orice document medical care să mă familiarizeze cu afecţiunea de care suferea mama sa: scrisori medicale sau reţete mai vechi, analize, bilete de ieşire din spital, electrocardiograme, buletine ecocardiografice sau rezultatele altor investigaţii medicale. Am insistat să nu ezite să aducă chiar şi acele acte medicale despre care credea că nu sunt folositoare – mai bine să le ia şi să nu fie nevoie de ele decât să fie necesare şi să nu le aibă.
La data, ora şi locul stabilite s-a produs mult aşteptata reîntâlnire. Emoţia revederii a fost însă însoţită de o surpriză pe măsură: avea trimiterea de la medicul de familie, avea copia cuponului de pensie, avea chiar şi carnetul albastru de asigurat pe care nu îl solicitasem, ordonase într-un dosar documente medicale strânse de-a lungul mai multor ani, dar lipsea tocmai… personajul principal – pacienta.
L-am întrebat oarecum încurcat unde era „beneficiara“ scrisorii medicale. Răspunsul m-a lăsat perplex: mi-a adus aminte cu un aer nevinovat că nu menţionasem la telefon că trebuie să vină şi pacienta. Am încercat să-i explic despre necesitatea prezenţei acesteia, cu atât mai mult cu cât motivul pentru care rămăsese acasă era tocmai că de câteva zile nu se simţea prea bine. Deşi iniţial a insistat să-i eliberez actul medical „în lipsă“, profitând de relaţia noastră de prietenie, m-am bucurat că în final am reuşit să-l conving să revină cu pacienta.
Am povestit această întâmplare fiindcă vreau să atrag atenţia asupra unei practici comode, dar periculoase, tot mai frecventă în ultimul timp: din păcate, mulţi pacienţi sau familiile acestora consideră eliberarea unui document medical o simplă formalitate birocratică, nu un act medical de profundă responsabilitate, cu implicaţii serioase asupra sănătăţii. Trebuie să recunosc faptul că la formarea acestei percepţii greşite contribuie şi superficialitatea de care uneori medicii dau dovadă atunci când consultă pacienţii.
Insist asupra faptului că un înscris medical este concluzia la care medicul poate ajunge doar în urma consultaţiei, uneori însoţită de unele examene paraclinice conexe: electrocardiogramă, ecocardiografie etc. Bolile cronice nu rămân neschimbate, ci, din contră, sunt caracterizate de o continuă evolutivitate, care implică de-a lungul anilor necesitatea schimbărilor frecvente în atitudinea terapeutică.
Eliberarea unui document medical fără a consulta pacientul ori – mai rău – în lipsa sa poate să dăuneze acestuia. Nu solicitaţi medicului să hotărască tratamentul sau să elibereze acte medicale unui pacient care nu este prezent, chiar dacă acel pacient a mai fost consultat de respectivul doctor. Obţinerea unui înscris medical „pe sub mână“ nu este doar ilegală, ci ar putea avea uneori urmări nedorite sau chiar periculoase asupra sănătăţii.

Dr. Ovidiu Vîlceanu, medic specialist cardiolog

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII