Cum am văzut în articolele anterioare, schimbarea condiţiilor electorale şi datele destul de imprecise din trecut nu permit aproape nici unui profesionist să spună cu un grad mare de încredere ce se va întâmpla la alegerile din 2012. În 1996, dacă mai citeşte cineva presa de atunci, se ştia din vară că urmează o schimbare la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, singurele întrebări fiind cu cât va pierde PDSR şi dacă Ion Iliescu va intra în turul al doilea, în faţa lui Emil Constantinescu şi Petre Roman. În 2000, nu a fost nici un dubiu, nici un moment, că PDSR şi Ion Iliescu vor câştiga alegerile. Din 2004 însă, alegerile se câştigă sau se pierd la un mandat sau la un procent, guvernarea se aranjează în culise (precum cele din 2004 şi 2008, cu PSD, PDL, PC parteneri luni dimineaţă după ce se înjuraseră până duminică seară), iar soluţiile de guvernare sunt cum nu se poate mai improvizate.
Astăzi, calculul hârtiei avantajează USL
Totuşi, votul uninominal pur (fără compensare) produce deviaţii mari de la structura votului popular – poţi avea 25% la nivel naţional, dar dacă nici un candidat al tău nu se clasează primul în colegiul său nu intri în parlament şi, reciproc, poţi avea numai 30%, dar dacă jumătate din candidaţii tăi se clasează primii în colegiile lor, ai peste 50% din mandate cu numai 30% din voturi. Traian Băsescu şi liderii PDL militează pentru votul uninominal pur tocmai din acest motiv. Jucător de tipul totul sau nimic, Traian Băsescu doreşte votul uninominal, paralel cu reducerea numărului de parlamentari şi cuplarea cu alegerile locale, tocmai pentru că ştie că are un număr de colegii unde este practic imbatabil. Încercaţi să vedeţi câte mandate poate câştiga USL în sectorul 3 al Capitalei… Calculele sunt destul de clare şi mai departe. Dacă USL reuşeşte să-şi valorifice sprijinul popular din prezent, atunci va obţine peste 50% din mandate. Dacă USL obţine 50% din mandate, Victor Ponta este prim-ministru. Să nu vă imaginaţi vreo secundă că Traian Băsescu nu-l va numi prim-ministru dacă nu va avea vreo altă cale să-şi formeze o majoritate parlamentară. Traian Băsescu este emoţional şi sare calul, dar nu este nici prost, nici iraţional. Dacă nu va putea să facă o făcătură în parlament, ca în 2004 sau 2008, Traian Băsescu îl va numi prim-ministru pe Victor Ponta, iar de a doua zi va începe altă istorie cu soluţia imorală. Ce viaţă va avea imberbul Ponta ca prim-ministru într-o ţară unde preşedinte este Traian Băsescu vă las pe dumneavoastră să vă imaginaţi, cu îngrijorare sau cu zâmbete de satisfacţie… Iar celor care visează că Ponta va fi înlocuit până atunci, îi rog să vadă că nu mai suntem în 2000: pe atunci Ion Iliescu avea puteri discreţionare în PSD şi tot nu l-ar fi putut înlocui pe Adrian Năstase, presupunând că ar fi vrut. Mecanismele puterii într-un partid politic nu-ţi permit să fii discreţionar, chiar dacă eşti atotputernic. Iar în PSD nu mai este nimeni atât de puternic încât să provoace o schimbare de conducere peste noapte. Toate aceste calcule ne spun că există o incertitudine majoră privind viitorul politic al României. şansa ca Emil Boc să conducă guvernul până în 2016 este aproape egală cu şansa ca Victor Ponta să devină prim-ministru. Această incertitudine politică are însă un pandant dureros pentru fiecare dintre noi. Nici una dintre cele două forţe politice nu are un plan pentru viitorul României – cel mult, ele au planuri pentru viitorul lor politic. Nu există nici cea mai mică soluţie pentru combaterea corupţiei, îmbunătăţirea serviciilor publice, rentabilizarea firmelor de stat, dezvoltarea economică şi a infrastructurii, crearea de locuri de muncă sau reducerea dependenţei aproape maladive de împrumuri. Deocamdată, PDL merge cu teoria taie!, care este bine primită de cei din sectorul privat şi de o parte a mass-media, iar USL pare să meargă în linia lor clasică, promite că dai!, care este bine primită de o parte a salariaţilor de stat şi a pensionarilor. Acesta este stadiul nostru la acest început de toamnă, 2011: nu ştim cine va câştiga alegerile viitoare, nu ştim ce va face cel care va câştiga, nu ştim dacă vom putea rezista viitoarelor crize. Pe cât suntem de precişi şi calculaţi în viaţa privată şi în micile noastre întreprinderi, pe atât suntem de imprecişi în viaţa publică. Dacă noi nu ştim ce vrem, cine să ştie pentru noi?
