Mediafax a transmis marţi, 12 noiembrie 2008, pe fluxul său de ştiri, următoarea informaţie: „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat marţi pe fostul consilier Virgil Teodorescu, acuzat de trafic de influenţă, procurorii anticorupţie susţinând că înaltul funcţionar ar fi primit 100.000 de euro pentru a interveni în sensul demarării unui proiect de investiţii în zona Buşteni. Hotărârea instanţei supreme este definitivă, procesul durând aproape cinci ani“.
Citind ziarele din 13 noiembrie 2008, am putut constata că această ştire n-a fost preluată de nimeni.
Nu mă miră.
Farmecul presei noastre e dat de isteria de moment. Tot ceea ce s-a petrecut ieri e uitat la iuţeală sub puterea a ceea ce se petrece azi.
Explicabil de ce un fapt care a stârnit cu cinci ani în urmă vâlvătăi mediatice neobişnuite nu numai că n-a fost recapitulat şi stors de învăţăminte, dar, mai mult, a fost trecut sub tăcere.
Noi însă ne amintim.
În vara lui 2003, consilierul guvernamental Virgil Teodorescu a fost denunţat la PNA (fostul DNA de azi) de omul de afaceri Octavian Ionescu, pentru că, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, primarul şi viceprimarul oraşului Buşteni, i-ar fi cerut două milioane de dolari mită pentru realizarea unui program de investiţii în zona Buşteni. Autodenunţătorul povestea de un soi de avans plătit lui Virgil Teodorescu în parcarea din faţa guvernului. Deşi Corpul de Control al premierului a constatat că, la investiţia din Prahova, nu se încălcase legea, consilierul a fost demis în octombrie 2003, iar ancheta şi-a continuat cursul. Octavian Ionescu îl acuza şi pe Şerban Mihăilescu de a fi fost mituit. Se invoca un ceas de 2.000 de dolari dat secretarului general al guvernului prin Virgil Teodorescu. Odată dosarul trimis în instanţă de DNA sub regimul Băsescu, procesul a durat cinci ani.
Tribunalul Capitalei, Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus achitarea lui Virgil Teodorescu.
O asemenea concordanţă dovedeşte clar că omul e nevinovat.
La vremea respectivă m-am numărat printre puţinii jurnalişti care şi-au exprimat public îndoiala faţă de afacere.
Mi-a atras atenţia precizarea cu parcarea din faţa guvernului.
Numai un idiot putea să ia bani acolo, lângă guvern, însă, după cum arătam eu, chestia cu parcarea de la guvern avea menirea de a impresiona opinia publică. Dacă locul ar fi fost în altă parte, omul simplu ar fi avut îndoieli.
Ne aflam – cum notam eu – în faţa unei operaţiuni politice împotriva Guvernului Năstase, a lui Şerban Mihăilescu, îndeosebi. Cu toate acestea, acţiunea DNA a fost crezută şi asumată de întreaga presă. Aşa s-a făcut că am avut de-a face cu Telejustiţie, şi nu cu Justiţie.
Un om a fost târât prin procese timp de cinci ani de către procurorii DNA.
I s-a distrus imaginea.
I s-a distrus cariera.
S-a dovedit că e nevinovat după cinci ani.
Ei şi?!
