Trebuie sa privim prin geamuri neaburite de istorie direct in realitate.
Lucian Blaga
Ca un popor patimas si latin ce suntem, am cautat de multe ori, in analiza unor fapte sau justificarea unor necesitati sa inlocuim logica si rationamentul prin argumente istorice, fara sa evaluam dinainte necesitatea si utilitatea actiunilor ce intentionam sa le desfasuram. Pozitia aceasta s-a dovedit de multe ori a fi nepotrivita. Sa luam de pilda cazul partidelor „istorice“ care, dupa Revolutie, au mizat, in incercarile lor de legitimizare, sa se sprijine pe trecutul lor. Or, cum spune Mircea Vulcanescu, „munca si meritele inaintasilor ne pot fi indemnuri, chezasi, si-n oarecare limite pot chiar suplini carenta noastra. Dar numai in oarecare limite“.
De curând s-a format o „Comisie pentru condamnarea comunismului“. Asa cum remarca Andrei Plesu, titlul comisiei este contradictoriu. Nu pui o comisie sa cerceteze o problema, anticipând rezultatul acestei cercetari in titlu; condamnarea. Nu pun problema rolului comunismului in istoria moderna a României; aceasta este o alta chestiune. Dar cred ca o condamnare a comunismului nu se poate obtine prin verdictul unei comisii, de altfel competenta si responsabila. Condamnarea eficienta si definitiva o pot face oamenii; si numai intr-un singur mod. Asigurându-le o existenta superioara celei precedente sau, cel putin, convingându-i ca acest lucru este pe cale de realizare. Exista oameni care considera comunismul ca o perioada fasta. E dreptul lor constitutional si democratic la opinia proprie, indiferent de motivatia acestei opinii. Pe acesti oameni nu trebuie nici sa-i compatimim, nici sa-i condamnam. Calea de convingere este cea mentionata mai sus. Si care, din nefericire, nu este deloc vizibila. De fapt, avem astfel motivatia pentru faptul ca Legea lustratiei a trecut prin Senat; lucru de care ne-am mirat. Dar mutând centrul atentiei spre trecut, prezentul scapa unei analize atente si continue. Cred ca de o utilitate mare si imediata ar fi analiza si condamnarea prezentului; in felul acesta, automat, vom realiza si acuzarea unor fapte din trecutul comunist. Am parcurs prin ziare lista unor posibili „lustrabili“; ea este cu mult mai mica decât lista celor care, imbogatindu-se pe cai discutabile, au saracit tara si au distrus speranta oamenilor intr-o viata mai buna decât cea dusa inainte. Dar eficienta unor organisme special create (CNSAS, DNA) ne arata ca, cu cât ne ramificam pe mai multe directii, cu atât rezultatele sunt mai nesemnificative. Daca cele doua organisme amintite mai sus ar avea rezultate, atunci am realiza convingator ceea ce comisia aceea ar avea sarcina sa faca.
Si in Germania postnazista s-a pus problema culpabilitatii. Acolo, unii din principalii vinovati au fost sanctionati, dar dupa un proces corect. Thomas Mann, intr-o conferinta celebra, a semnalat pericolul unei acuzatii globale, impartirea natiunii in „germani buni“ si „germani rai“. Aceasta ar fi ingreunat si mai mult realizarea unitatii unui popor, atât de dezbinat de o neagra dictatura.
Nu sunt un aparator al comunismului; n-am fost nici oprimat, nici favorizat, ci la fel ca si dumneavoastra, chiar daca nu vreti s-o recunoasteti, am dat dovada de lasitatea necesara.
Motivele nu conteaza. Majoritatea celor care au profitat de comunism n-au facut-o din convingeri ideologice; ei au fost simpli oportunisti, arivisti, carieristi, care si-ar fi vândut constiinta oricarei alte ideologii politice sau altor stapâni. Ceea ce au facut si acum; si de aceea ei pot fi lesne depistati de DNA si CNSAS.
Prioritatea actuala absoluta este sa facem curatenie in prezentul nostru. Istoria va elucida apoi si trecutul.
Astazi trebuie, cum spunea Voltaire, „sa ne cultivam gradina“.
