Pe marginea articolului meu de joia trecuta s-a inregistrat un numar record de comentarii; peste 70. Si, pentru a fi drepti si obiectivi, se cuvine a remarca faptul ca aceste comentarii se arata a fi cu mult mai interesante, mai substantiale si mai justificate decât articolul insusi. Care a si fost catalogat de unul dintre primii comentatori drept inutil fiindca nu continea ceea ce trebuia sa se spuna (sau ceea ce comentatorul dorea sa se spuna). Numarul mare de comentarii demonstreaza ca in România de azi numai lucrurile inutile sunt folositoare; ca de pilda articolul incriminat… Dupa un apel la un dialog civilizat, lucrurile au intrat in normal. Comentatorii au parasit cadrul articolului si au inceput sa dialogheze intre ei. A urmat astfel un schimb de opinii, de idei, consistent, responsabil, justificat, cum am dori sa intâlnim si in parlament. Dar asta s-ar putea intâmpla numai daca parlamentarii ar avea calitatile celor ce au intervenit in discutie; ceea ce nu e cazul. Oricum, libertatea exprimarii opiniilor este unul din putinele câstiguri certe ale României postrevolutionare. Ne mai ramâne doar sa acceptam si opiniile contrare celor ale noastre si sa intelegem dreptul de a le exprima, fara a vedea in aceasta un atac premeditat. A avea o opinie contrara nu inseamna desfiintarea automata a celeilalte sau negatia ei totala. Din confruntarea rationala si argumentata a opiniilor contrare poate rezulta o farâma de adevar si oferirea oamenilor unor criterii de optiune rationala; ceea ce pâna acum nu s-a prea intâmplat.
La comentarii au participat aproape toate categoriile care sunt prezente si in parlament; tineri, adepti ai sistemului economic capitalist, precum si ai celui comunist, sau asa-zis socialist. A lipsit o singura categorie; cea a escrocilor… Dar n-au lipsit nici micile malitiozitati, tipic românesti.
Un elev, acelasi care intervine mereu cu comentarii de o seriozitate si responsabilitate datatoare de sperante, subliniaza una din necesitatile fundamentale ale tinerilor: nevoia de modele autentice. Cele rezultate din evidentierea recenta a celor mai valorosi români din anul trecut fiind suficient de neconcludente.
A urmat o interesanta disputa despre cele doua sisteme; cel capitalist si cel comunist (socialist). Daca sub comunism, referirea la unele posibile parti pozitive ale capitalismului ar fi fost considerata ca un caz penal, azi, referirea la valorile comuniste poate constitui cel mult, si numai uneori, un caz medical. Capitalismul a fost aparat, cu masura, recunoscându-se limitele si neajunsurile lui, in special de românii din diaspora. Care traind in capitalism au posibilitatea sa-l cunoasca direct, nu din manualele de marxism-leninism. Sistemul comunisto-socialist a fost aparat de un singur comentator. (Toata admiratia si consideratia pentru cei care au curajul propriilor opinii, chiar atunci când sunt in minoritate). Numai ca argumentatia era slabita de esecul acestui sistem in toata Europa Rasariteana. Mai mult, aceste argumente erau extrase din lucrari aparute in regimul comunist, regim in care obiectivitatea publicatiilor era cel putin discutabila. La care se adauga axiome emanate din vechiul regim, a caror credibilitate este diminuata, cum ar fi: condamnarea totala a monarhiei si nerecunoasterea nici unui rol pozitiv al ei in edificarea României moderne, condamnarea in bloc a clasei politice „burgheze“, prezentarea starii României ca fiind total catastrofala in perioada interbelica, contestarea sentimentului religios etc. Toate acestea, cei mai in vârsta decât comentatorul le-au intâlnit in literatura marxist-leninista.
Comentatorul pretinde ca regimul anterior n-a reusit total sa realizeze un adevarat sistem socialist sau comunist si prezinta o posibila astfel de societate umana; numai ca, nefiind verificat in practica, acest nou tip de sistem social ramâne cu un grad apreciabil de incertitudine. Caci ideologiile se schimba, se dovedesc ulterior ca nu au fost corecte, pe când practica este criteriul absolut al adevarului. M-a speriat afirmatia comentatorului ca o dictatura socialista este preferabila, intr-o oarecare masura, unei democratii capitaliste; când am privit pe fereastra i-am dat dreptate. Sub geamul meu, motanul Cristian facea dragoste cu motanul Terente. Pai, daca eram sub o dictatura socialista, isi permiteau cei doi motani sa faca prostii?
Este absolut adevarat ca fenomenul coruptiei este dintotdeauna si peste tot. Dar in tarile in care justitia functioneaza normal, ea este o exceptie si nu o regula. Sistemul comunist a institutionalizat coruptia. Pentru protipendada de partid exista un sistem medical propriu, un sistem preferential economic (gospodariile de partid, hoteluri ale partidului) etc. Un telefon al primului-secretar era suficient ca sa determine verdictul oricarei cercetari juridice sau proces. Activistii de nivel inalt chiar credeau ca merita aceste favoruri, prin valoarea lor deosebita. Actuala clasa politica este formata, in mare parte, din vechi activisti si din copiii acestora; care au mostenit aceeasi conceptie a valorii lor intrinsece si a necesitatii recompensarii acestei valori, prin orice mijloc. Acesta a fost izvorul coruptiei fara precedent de azi, cât si al imposibilitatii gasirii de mijloace eficiente de diminuare a ei… Si aceasta este cauza principala a ramânerii noastre in urma… Precum si a slabelor performante ale justitiei in instaurarea unui climat de respectare a legilor si de pedepsire a celor vinovati, indiferent de rangul lor social si politic.
Dar daca ne vom cantona mereu in discutii, nu vom realiza nimic. De aceea salut performanta Gazetei, de a se transforma intr-un purtator de cuvânt al opiniei publice.
Faptul ca au fost atâtea comentarii pe marginea articolului meu nu se datoreaza articolului banal; ci dorintei oamenilor de a dialoga, de a-si exprima opiniile.
Multumesc tuturor; cu precadere celor din diaspora, care nu uita ca sunt români si se intereseaza de realitatile tarii. Si care, daca ar gasi suficiente si substantiale mijloace de solidaritate româneasca, ar putea aduce mari servicii tarii.
