Istorie cu bulina rosie

Potrivit specialistilor, n-ar exista riscul unui cutremur catastrofal, in Romania, pana in anul 2006. Acest pronostic a fost confirmat si de experti japonezi, ceea ce ii da un plus de credibilitate. Cu toate acestea, au reaparut, din cate mi-am dat seama, emotiile in blocurile pe care, cu cativa ani in urma, a fost aplicata celebra bulina rosie, un avertisment ca respectivele cladiri sunt expuse prabusirii la un viitor seism. Emotii agravate de faptul ca lucrarile de consolidare fie n-au inceput, fie se desfasoara cu o incetineala exasperanta. In Bucuresti, din 122 de cladiri cu bulina rosie, doar 14 se afla in reparatie.

A trebuit sa ma duc saptamana trecuta intr-o asemenea cladire, pe Calea Victoriei. Dand cu ochii de bulina rosie, la intrare, am tresarit. Am trecut prin doua mari cutremure, unul in 1940, altul in 1977, dar educatia in materie de instincte nu te ajuta prea mult. Apoi, am aflat ca unele apartamente din bloc au ramase goale. Mai putin fatalisti decat ceilalti, locatarii au preferat sa nu mai stea cu nervii incordati. La plecare, in vreme ce coboram scara, m-am gandit ca si tranzitia noastra ar merita o bulina rosie care sa ne avertizeze – de cate ori riscam sa uitam – ca traim intr-o istorie subreda, cu fisuri grave in stalpii de rezistenta; si ca intarzie in mod primejdios consolidarea libertatilor cucerite in urma cutremurului politic si social din decembrie ’89.

Guvernul Nastase se lauda de cate ori are ocazia, in strainatate, cu „stabilitatea politica“ de la noi. E drept ca guvernul actual a avut parte de mai multa liniste sociala decat toate guvernarile precedente. Vulcanul nemultumirilor populare nu mai scoate lava. Strada romaneasca arata ca iarba pasnica de pe coastele Vezuviului. Grevele sunt putine si anemice. Protestele nu mai ajung decat foarte rar sub ferestrele guvernului. Si nici atunci n-au forta de a le face sa vibreze din pricina vociferarilor, ca altadata. S-ar putea spune ca guvernul se teme mai mult de un cutremur real, dovada dorinta de a se muta in cladirea destinata Bibliotecii Nationale, decat de protestele strazii. Dar sa fie aceasta liniste un indiciu al stabilitatii? O dovada ca societatea romaneasca se simte in siguranta, ca a scapat de anxietati, ajungand la o stare de spirit normala?

Nu spun nimic nou afirmand ca exista mai multe feluri de liniste. La urma urmei, linistea maxima, pe care n-o mai tulbura decat vantul cand vanzoleste frunzele copacilor, este cea din cimitire. Linistea din afara cimitirelor e relativa, sfartecata de zgomote. Nu sunt amator de vacarm, nu duc dorul manifestatiilor zgomotoase, dar asta nu ma face sa apreciez linistea obosita care provine din lehamite sau din resemnare. Ea seamana foarte mult cu linistea din cladirile pe zidurile carora a fost aplicata o bulina rosie. E la fel de nelinistitoare, de fapt. Caci filosofia supravietuirii, la care ne-am intors, se pare, e prin excelenta egoista.

Nici in plan politic, situatia nu e mai roza. Desi, dintr-un punct de vedere, e „prea roza“. Adica, „prea trandafirie“. Partidul celor trei trandafiri, nerabdator sa acapareze si trandafirul solitar al Partidului Democrat, isi poate permite orice, fiindca, in continuare, nu se izbeste de nici o Opozitie reala, serioasa. Aceasta impiedica un joc democratic autentic si invita la abuzuri, la aroganta. Ce sentiment al sigurantei se poate obtine in asemenea conditii? Inevitabil, infruntam riscul sa vedem anormalitatea transformata in normalitate. Si, inevitabil, multi tineri vor fi tentati sa plece, daca „lucrarile de consolidare“ a democratiei vor fi tergiversate in continuare sau mimate.