Qatar-ul de linga casa

Cind a auzit romanul ca e de munca la gradini, in Qatar, si-a zis ca e ceva in neregula. Cum sa iei o mie de parai numai pe plantatul zorelelor? Pe urma a aflat ca e si cam prea cald, fierbinteala, cam uscat, nici de bautura nu e rost, ca sa nu mai vorbim ca nici mia de parai nu mai era intreaga fiindca trebuia sa-ti platesti avionul. Istoria ne arata ca pentru prima mie de dolari americanul de rind a facut pe naiba-n patru s-o cistige. Abia la a treia sau la a patra mie a intrebat de apa calda. Aproape doua sute de mineri din Valea Jiului s-au dus la cules de struguri la Panciu si au dat peste purici si paduchi, desi saltelele erau Relaxa. E greu de zis cum ii e mai bine romanului – la gradini, dar la 40 de grade, sau la Panciu, decit acasa, dar cu purici. Cind stai sa alegi, nu culegi. La capsune s-a plecat cu entuziasmul marilor santiere de odinioara. De acolo insa, oamenii s-au intors mofluzi, cu moralul subred. Oricum, mai subred decit al concetatenilor romi, care, tot in Spania, au ras gistele si ratele pina la a saptea generatie zburatoare, „perturbind, declara specialistii, ciclul reproductiv al pasarilor…“.

Eu nu spun ca pe roman nu-l trage ata la munca, fiindca sint o multime care dau in brinci de dimineata pina seara pe te miri ce. Dar exista o multime la fel de insemnata care, la cei dintii paduchi si purici, dezarmeaza. Primul gest pe care-l face barbatul fara serviciu si haituit de viata, cind ii zici ca la Panciu e de munca, la cules de struguri, e unul care aduce a scarpinat. Se scarpina a indoiala, a neincredere, a sictir. Il asteapta qatarezii sa lucreze la gradini si el se scarpina. „Dom’le, se codeste el, da’ cu bautura cum stati? Prost, ai? Stiam eu. Cite grade aveti voi la umbra? Peste 40 la umbra? Basca nisipul… Cam multe…“

Cind qatarezul ii zice ca ar trebui sa stie cit de cit englezeste, omul nostru e de-a dreptul revoltat: „De unde sa stiu, bai frate, ca am fost sarac?! Poate fii-mea sa stie ceva, ca e din generatia cu globalizarea lui nea Nelu…“. Daca ii mai spune qatarezul ca ar trebui sa cunoasca si ceva gradinarit, romanul il face timpit. Dupa ce ca ii rabda si temperatura, si nisipul, si o limba straina… De-aia era bine la capsune, pina la urma. Pina la urma, fiindca bine, bine de tot nu e decit la tine acasa. Dar nu la cules de struguri, nici la drumuri, ci acasa, in pragul tau, cu ajutorul tau de somaj, cu compensatele, cu minimul pe economie, cu alocatia… De ici, de colo, se aduna. Fara nisip, limbi straine, paduchi, 40 de grade si exploatarea omului de catre om. Un inginer agronom a refuzat 120 de euro pe luna in Qatar fiindca nu prindea nici un post de televiziune romanesc. Asa ca a ales „quatarul“ de acasa, ca-i pirlea p-aia de la cablu cu un decodor pentru HBO luat cu cincizeci de mii din piata.