16.2 C
Craiova
marți, 28 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinAqua-gym pentru trup şi suflet

Aqua-gym pentru trup şi suflet

Aqua-gym – gimnastica în apă – a început să câştige din ce în ce mai mulţi adepţi dornici să obţină sau să menţină o siluetă plăcută cu cât mai puţin efort.

 

Potrivit site-ului www.idieta.ro, aqua-gym este un sport de întreţinere, cu efecte benefice asupra trupului şi a psihicului, constând în exerciţii asemănătoare celor din gimnastica aerobică, dar practicate în apă.

 

Avantajele practicării aqua-gym-ului

 

– Exerciţiile efectuate în apă angrenează toţi muşchii corpului şi sunt stimulaţi cei patru factori esenţiali pentru o condiţie fizică bună: puterea, mobilitatea, coordonarea şi rezistenţa.

– Grupele musculare sunt mult mai intens solicitate decât în cazul fitness-ului pe uscat şi totul cu un efort mai mic din partea celui care practică acest sport.

– Ameliorează circulaţia sangvină.

– Gimnastica în apă este o combinaţie între sport şi hidro-masaj, o combinaţie deosebit de benefică în restabilirea tonusului muscular şi combaterea celulitei.

– Nu necesită calităţi sportive deosebite. Chiar mai mult de atât, pentru a practica aqua-gym nici nu este obligatoriu să ştiţi să înotaţi!

– Este o modalitate excelentă de a îmbina utilul cu plăcutul. Fondul muzical care însoţeşte această lecţie de fitness induce şi el o stare de bine, atât fizic, cât şi mental.

– Spre deosebire de aerobic sau lucrul la aparate, agua-gym-ul beneficiază de aportul unui mediu aparte: apa, care uşurează greutatea corpului.

În apă, chiar şi persoanele supraponderale, gravidele sau persoanele cu deficienţe fizice pot face mult mai uşor exerciţii, pentru că apa preia 70% din greutatea corpului şi vă puteţi mişca mult mai uşor.

– Pe lângă combaterea celulitei, aqua-gym-ul previne varicele, sedentarismul, cardiopatiile ischemice, hipertensiunea arterială, reumatismul şi osteoporoza.

– În cazul femeilor însărcinate, aqua-gym-ul este recomandat, pentru că, în acest fel, viitoarele mămici pot face activitate fizică în deplină siguranţă atât pentru ele, cât şi pentru copiii lor.

Mai mult decât atât, activitatea fizică efectuată în apă diminuează şi anumite neplăceri cauzate de sarcină, cum ar fi senzaţia de picioare grele sau durerile de spate (pentru că mobilizează muşchii paravertebrali şi dorsali, ceea ce permite o mai bună ţinută a spatelui).

 

Efecte şi pentru femei, şi pentru bărbaţi

 

În ceea ce priveşte eficienţa aqua-gym-ului, cercetările au dovedit că, în special în cazul femeilor, prin rezistenţa apei se produce un hidromasaj cu efect stimulativ de dislocare a masei celulelor adipoase.

Pe de altă parte, tot studiile au dovedit că, în ceea ce îi priveşte pe bărbaţi, aqua-gym-ul s-a dovedit a fi benefic în eliminarea stresului. Rezultatele au fost foarte favorabile în situaţiile în care exerciţiile obişnuite au fost efectuate alături de membrii familiei.

Pe lângă exerciţiile efectuate, prezenţa familiei şi muzica fac din aqua-gym un remediu eficient contra stresului.

Aqua-gym-ul creează momente de reală destindere, iar acest lucru se datorează şi faptului că exerciţiile sunt variate, tonice şi chiar haioase.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS