13.3 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorjenii nu s-au grăbit la vot

Gorjenii nu s-au grăbit la vot

Locuitorii judeţului Gorj cu drept de vot nu s-au grăbit să iasă din casă la primele ore ale dimineţii pentru a merge la vot. Mai devreme s-au trezit cei care locuiesc în mediul rural. Pe listele electorale la alegerile europarlamentare 2014, în judeţul Gorj, s-au aflat 304.361 de cetăţeni cu drept de vot. Cei mai mulţi votanţi au fost în municipiul Târgu Jiu, 81.028, iar cei mai puţini la Arcani, unde pe listele electorale s-au aflat 1.106 cetăţeni cu drept de vot. Pentru a elimina sau limita fraudele, în judeţul Gorj, pentru protecţia secţiilor de votare, în perioada alegerilor pentru Parlamentul European şi parţiale pentru Senat, au fost angrenaţi peste 800 de poliţişti, 400 de jandarmi şi 500 de pompieri. De asemenea, 1.160 de angajaţi ai MAI au asigurat protecţia celor 326 de secţii de votare, amplasate în 293 de locuri. Pentru soluţionarea solicitărilor şi eventualelor probleme cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, la nivelul judeţului au acţionat 52 de poliţişti, constituiţi în 26 echipe.

Cei în vârstă au fost primii

Primii care au mers să voteze au fost pensionarii. Cei mai harnici au fost cetăţenii din comuna Bălănești, care s-au prezentat la vot la primele ore ale dimineții. Printre aceștia s-a numărat și un bătrân în vârstă de 87 de ani. Acesta a spus că a votat pentru prosperitate și a plâns de emoție. De asemenea, în comuna Stăneşti, a mers la votare şi un pensionar de 86 de ani. Recordul de vârstă a fost deţinut de un bătrân de 89 de ani, din Târgu Jiu, care şi-a convins rudele să îl însoţească la secţia de votare de care aparţinea. Cei mai în vârstă au votat la prima oră şi în secţiile de votare din Scoarţa. Potrivit Biroului Electoral Judeţean Gorj, prezenţa la urne, la ora 10.00, a fost de 5,10%, corespunzătoare locului al 14-lea la nivel naţional. De asemenea, 5,25% dintre gorjenii înscrişi în listele electorale din Colegiul 2 Senat votaseră duminică până la ora 10.00. Potrivit raportărilor, până la ora 13.00, 13,47% dintre gorjenii cu drept la vot s-au prezentat la secţiile de votare. Locuitorii din mediul rural au fost mai conştiincioşi, 15,18% dintre ei mergând la urne, iar în mediul urban s-a înregistrat o prezenţă de 11,69%.

Un senator pentru 153.040 de votanţi

În cadrul alegerilor pentru postul de senator, la urne au fost așteptați 153.040 de votanți din 40 de localități ale județului Gorj, în care au fost amenajate 173 de secții de vot. Colegiul respectiv acoperă peste jumătate din suprafața județului, aici fiind incluse secții de votare din orașele Târgu Jiu (parțial), Țicleni, Novaci, Târgu Cărbunești și Rovinari. Politicienii au mers şi ei în prima parte a zilei la vot, fie că a fost vorba de lideri de partide sau de candidaţi.

S-a votat şi la penitenciar sau în arestul la domiciliu

La Penitenciarul din Târgu Jiu au votat peste 400 de persoane care şi-au exprimat dorinţa de a participa la scrutin. Conducerea unităţii a solicitat o urnă mobilă pentru ca deţinuţii cu drept de vot şi care au depus cerere să poată vota. În Penitenciarul Târgu Jiu sunt 649 de persoane private de libertate, însă doar 534 cu drept de vot. Dintre cei cu drept de vot, puţin peste 400 au depus cereri pentru a participa la alegeri. Şi cei aflaţi în arest la domiciliu au cerut urna mobilă. Între aceştia s-a aflat şi fostul candidat la prezidenţiale, Constantin Ninel Potârcă, arestat la domiciliu într-un dosar de evaziune fiscală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS