19.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDiana-Patricia Danciu vrea să fie „Studentul anului în Europa“

Diana-Patricia Danciu vrea să fie „Studentul anului în Europa“

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) va stabili, într-o gală organizată la Palatul Parlamentului, pe data de 8 ianuarie, câştigătorii competiţiei „Premiile LSRS pentru Excelenţă Academică“, în care s-au înscris 200 de candidaţi, studenţi la cele mai prestigioase universităţi din lume. După o primă selecţie, 44 de candidaţi au intrat în finală. Printre ei se află şi o tânără din Craiova, Diana-Patricia Danciu, în prezent masterandă la Universitatea din Cambridge. A fost aleasă pentru un proiect de cercetare la care a participat în 2013, finanțat de Biotechnology and Biological Sciences Research Council la Institutul de Bioinformatică Cambridge, tânăra făcând parte din grupul de Genomică Statistică.
Într-un interviu acordat cotidianului Gazeta de Sud, Diana-Patricia Danciu a vorbit despre cum a ajuns în această competiţie, dar şi ce înseamnă să fii student la Cambridge.

GdS: Este prima dată când în competiţia pentru premiile Ligii Studenţilor Români din Străinătate ajunge şi un candidat din Craiova. Cum ai aflat despre acest concurs?
Diana-Patricia Danciu: M-am înscris în această competiţie după ce am fost contactată din partea LSRS, spunându-mi-se că am fost nominalizată pentru categoria „Studentul anului în Europa“. Concursul constă în evaluarea rezultatelor studenţilor români şi are ca scop „să promoveze şi să premieze excelenţa academică“, ţinând cont atât de rezultatele academice şi activitatea ştiintifică, cât şi de activităţile extracurriculare.

GdS: În finală sunt 44 de candidaţi, dintre care se vor alege câştigătorii. Ce semnificaţie va avea un premiu LSRS pentru activitatea depusă până acum?
D.P.D.: Conştientizez că toţi candidanţii din concurs sunt foarte buni şi deci un eventual premiu ar fi ca o recunoaştere, o confirmare a muncii şi rezultatelor mele de până acum.

GdS: Premiul de la Gala Liga Studenţilor Români în Străinătate este o recunoaştere a muncii de cercetare ca student la Cambridge. Dar pentru a ajunge la o asemenea universitate de ce a fost nevoie? Cu ce premii ai plecat în portofoliu spre viaţa de student în Europa?
D.P.D.: În timpul gimnaziului şi liceului la Colegiul Naţional „Carol I“ din Craiova, am participat la olimpiadele şi concursurile de matematică, limba engleză, limba franceză, limba română, geografie… M-am specializat pe matematică şi în aceste competiţii am obţinut cele mai importante premii: medalii de argint, bronz şi menţiuni speciale la olimpiadele naţionale în diverşi ani, pe lângă multe alte premii la concursuri regionale şi naţionale. În clasa a XII-a am participat la un concurs de matematică în limba franceză, organizat la Ambasada Franţei în România, în urma căruia am câştigat o bursă completă care să acopere costurile de trai pe doi ani pentru cursurile pregătitoare la Liceul „Louis-le-Grand“ din Paris. În Franţa, după liceu, se fac doi ani de cursuri pregătitoare înainte de admiterea la facultate. Am renunţat însă la bursă, alegând să urmez cursurile de licenţă la Universitatea din Cambridge. În perioada studenţiei, în timpul vacanţelor de vară de la sfârşitul anilor II şi III, am aplicat pentru a lucra ca membru în echipele unor proiecte de cercetare din cadrul Departamentului de Matematică Aplicată la Universitatea din Cambridge, respectiv din cadrul Institutului European de Bioinformatică din Cambridge.

GdS: De ce ai refuzat bursa din Franţa pentru Universitatea din Cambridge?
D.P.D.: Am ales Universitatea din Cambridge pentru nivelul de excelenţă confirmat de clasamentele oficiale mondiale în domeniul în care voiam să aplic – matematica – şi pentru că îmi plac provocările care îmi testează limitele şi mă motivează să mă autodepăşesc.

GdS: Cum este viaţa de student la Cambridge?
D.P.D.: Viaţa de student la Cambridge este cu adevărat interesantă! Este un amestec perfect de studiu intens, activităţi extracurriculare şi viaţă socială. Din această ultimă categorie fac parte nenumăratele asociaţii studenţeşti în cele mai diverse domenii: de la „societăţi“, cum sunt numite acolo, specifice diverselor ţări, la asociaţii sportive, pe discipline de studii, dar şi cele mai ciudate idei de asociaţii, precum cea a mâncătorilor de ciocolată sau a creatorilor de origami. Consider, de asemenea, că împărţirea universităţii în colegii este un mare plus, întrucât înlesneşte socializarea şi creează un mediu prietenos, în care studenţii se simt protejaţi. Este foarte frumos să vezi cum totul în acest orăşel de dimensiuni comparabile cu Craiova, însă cu o populaţie cât jumătate din oraşul nostru, gravitează în jurul studenţilor care constituie 20% din totalul populaţiei. Piese de teatru şi concerte de operă regizate şi susţinute de studenţi, cursuri şi concursuri de dans, competiţii sportive între colegii sau faimoasele dueluri dintre Universitatea Cambridge şi rivala Oxford sunt doar câteva dintre activităţile ce pot fi desfăşurate în timpul liber. Cinele formale în sălile de mese ale colegiilor, unele vechi chiar şi de 700 de ani, cu o atmosferă asemănătoare celei văzute în filmele regizate după binecunoscutele romane „Harry Potter“, sunt un alt aspect specific universităţii. Te simţi cu adevărat special ca student la Cambridge.

GdS: Viaţa de student la Cambridge este însă aproape de final. Ce planuri ai pentru carieră?
D.P.D.: În viitorul apropiat, după finalizarea masterului, plănuiesc să urmez studii doctorale în bioştiinţe, utilizând matematica şi informatica pentru modelarea sistemelor biologice. Ulterior, intenţionez să-mi desfăşor activitatea în cercetare, într-un mediu academic, într-un institut sau în cadrul unor firme de profil.

GdS: Mai există posibilitatea de a profesa în România?
D.P.D.: Revenirea în România nu a fost niciodată exclusă complet, însă momentan îmi doresc să mă specializez şi să mă perfecţionez în domeniul ales.

GdS: Având în vedere experienţa studiilor în străinătate, ca o părere de final, învăţământul românesc ar avea nevoie de schimbări? Şi pe ce paliere?
D.P.D.: Alegând să fac facultatea în Marea Britanie, nu am multe informaţii legate de sistemul de învăţământ universitar din România şi de aceea nu mi-am format o opinie în această privinţă. În ceea ce priveşte liceul, consider că sistemul este foarte bun, iar concursurile şi olimpiadele sunt un mare plus. Pot spune că, în primele două săptămâni din anul întâi de facultate, cunoştinţele predate la diferitele materii îmi erau familiare, deşi nu acelaşi lucru se întâmplă cu unii colegi din alte ţări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS