19.4 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalÎn judeţul Olt se construieşte din ce în ce mai puţin

În judeţul Olt se construieşte din ce în ce mai puţin

Numărul lucrărilor în domeniul construcţiilor a scăzut, în judeţul Olt, sub 50 la sută faţă de anul trecut, şi acestea, de regulă, constau în reparaţii şi reabilitări de drumuri, extinderi de hale industriale, mai rar în construirea de case ori amenajarea de spaţii comerciale. Mihai Burgă, inspector-şef al Inspectoratului în Construcţii Olt, afirmă că, în asemenea condiţii, şi aria de activitate a instituţiei de control s-a mai redus, dar volumul de muncă al inspectorilor, în mod paradoxal, a crescut, aceasta ca urmare a diminuării numărului acestora. În prezent, unitatea dispune de numai zece inspectori. Cea mai acută problemă a Inspectoratului este lipsa de logistică şi de carburanţi pentru deplasările în teritoriu, consecinţă a reducerii cheltuielilor. În ceea ce priveşte controalele, în prima jumătate a anului în curs au fost programate 543 de verificări şi s-au efectuat 760, cele mai frecvente nereguli constatându-se în domeniul urbanismului, iar cele mai multe sancţiuni contravenţionale aplicându-se pentru nerespectarea documentaţiei tehnice necesare eliberării autorizaţiei de construire. Cuantumul amenzilor este de 14.000 de lei.
Totuşi, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, numărul abaterilor a scăzut cu 10-15 la sută. „Credem că tendinţa de scădere a numărului de încălcări ale legii în acest domeniu se va păstra, deoarece oamenii au început să cunoască legea şi să o respecte, dar marea problemă e că, odată cu fiecare nouă legislatură, vin alţi primari şi, până învaţă legea, cad în abateri, deoarece atribuţiile de control pe plan local le revin primăriilor“, sunt de părere specialiştii Inspectoratului în Construcţii Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS