Haricleea Nicolau: O singură actriţă, 45 de minute, cinci tipuri de femei
O sală aproape plină de oameni, bere, sucuri şi fum de ţigară. Deşi nu pare, aceasta a fost atmosfera dinaintea reprezentaţiei de teatru neconvenţional „Doar femei“, cu premiera pe 24 februarie, în Scena 8.
Haricleea Nicolau păşeşte pe scenă ca o femeie de afaceri, invitându-i pe bărbaţii din sală să trăiască „halucinanta experienţă feminină“. Apoi, printre schimburi de haine, accesorii şi depersonalizări, ea se transformă.
Mai întâi, e femeia rebelă, care fură casetofoane din maşini şi care se lasă mângâiată de vânt pe motocicleta iubitului ei, Sebastian. Dar nu pentru mult timp, povesteşte ea. Un accident tragic de circulaţie i-a curmat viaţa acestuia, lăsând-o singură, plină de dor şi suferinţă.
Haricleea îşi schimbă iar hainele. Îmbracă pe fugă o fustă largă şi îşi pune pe cap un şal negru. Doi: criminala. „Bărbăţii nu sunt făcuţi să-şi încălzească toată viaţa mâinile la acelaşi foc“, spune ea. Devenise o ucigaşă în urma unui adulter şi povesteşte în detaliu crima oribilă pe care o săvârşise. Bărbatul ei obişnuia să facă baie înainte de culcare, iar în baie se făcea focul cu lemne. „Pe jos era un topor. I-am spintecat fruntea“, se destăinuie criminala, în timp ce căldura unor lumânări îi mângâie faţa.
Trei: nebuna. O fustă ce imită rochia de mireasă şi un voal pus pe cap o ajută să sugereze nebunia. Interpretează o actriţă cu ochii uscaţi, care îşi pune picături în ei pentru strălucire, şi pe care ar trebui să o vadă „un oculist“. Nebuna plânge în timp ce fredonează melodii din Bucureştiul de altădată: „Mi-a şoptit o viorea/ C-ai să-mi dai inima ta,/ Trurli, trurli, dragă…“. Şi ajunge la o concluzie dureroasă: „Dimineaţa te trezeşti mereu la fel de singur“.
„Fusta mea scurtă nu e o invitaţie“
O fustă scurtă de blugi, nişte cercei mari şi o acadea. Al patrulea personaj îşi intră în rol: femeia uşoară pentru care sufletul nu mai reprezintă nimic, pentru că „nu e palpabil“. „Mă vrei? O sută de euro!“, şi asta pentru că „tot ce-a câştigat a investit“ în propriul trup. Se plimbă prin public şi invită bărbaţii în jocul ei intrigant, apoi îi expediază scurt: „Treci la loc!“. Pentru femeia de moravuri uşoare, viaţa nu-i decât cerere şi ofertă, un capitalism carnal într-o lume superficială. Şi totuşi, „fusta mea scurtă nu e o invitaţie. E fericire, e libertate“.
Călătoria Haricleei prin diverse tipologii feminine se încheie în aplauzele celor prezenţi. După ce dă turul localului pe ritmul ovaţiilor, se retrage în cabina ei. „Ideea, din păcate, a venit în urma unei experienţe personale nefericite, dar din asta s-a născut acest spectacol. Am pornit de la ideea de a scrie pentru femei; a fost un pariu cu mine. Vreau să demonstrez prin acest spectacol că femeile sunt puternice. Pentru mine a fost un soi de purificare“, explică actriţa.
Reprezentaţia ei din seara de Dragobete a fost un manifest feminist şi, cu toate astea, un show dedicat bărbaţilor pentru a înţelege femeile.
Ceea ce intrigă este profunzimea personajelor, naturaleţea lor şi felul în care ele expun, pe o scenă dintr-un local, o mare parte din experienţa şi personalitatea feminină.
