20.6 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPoliclinica 2, rătăcită între trei proprietari

Policlinica 2, rătăcită între trei proprietari

Clădirea în care acum activează Clinicile Medicale 2 şi 3 ale Spitalului „Filantropia“, cunoscută sub numele de Policlinica 2, nu se ştie a cui este în acest moment. Casa de Pensii o cere cu executorul judecătoresc, Primăria Craiova susţine că i-a dat imobilul pe hârtie, dar CJP trebuie să ceară evacuarea către Spitalul „Filantropia“. La rându-i, spitalul susţine că imobilul nu-i aparţine.

Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Dolj şi Primăria Craiova îşi dispută imobilul fostei Policlinici 2 a Spitalului „Filantropia“, care acum găzduieşte Clinicile Medicale 2 şi 3 (interne şi diabet) ale aceleiaşi instituţii spitaliceşti, fizioterapia, laboratorul de analize şi laboratorul de radiologie şi imagistică. La mai bine de un an de când instanţa s-a pronunţat irevocabil în ceea ce priveşte proprietarul, clădirea a rămas să deservească bolnavii care îi calcă pragul, pentru că reprezentanţii Casei de Pensii au încercat să execute silit pe cine nu trebuia.

Casa de Pensii bâjbâie

Procesul pentru revendicarea imobilului de lângă Curtea de Apel Craiova a început din 2006. Actele arată că acea clădire este a CJP Dolj, dar în realitate imobilul nu aparţine acestei instituţii decât pe hârtie. „Prin Decizia nr. 804/22.06.2009, irevocabilă, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 9585/215/2006 a fost admisă acţiunea Casei Judeţene de Pensii Dolj şi a obligat Primăria Craiova să lase în deplină proprietate imobilul situat în Craiova, strada Nicolae Titulescu nr. 6, care a aparţinut fostei Case Centrale de Asigurări Sociale, în care îşi desfăşoară activitatea Spitalul Clinic Municipal «Filantropia»“, susţin reprezentanţii CJP Dolj.

Casa de Pensii a încercat executarea silită
a Primăriei Craiova

Iţele sunt încurcate, instituţiile statului trimiţându-se la plimbare reciproc din septembrie 2009 încoace. CJP nu a reuşit nici până acum să-şi ia efectiv imobilul. Ba chiar a încercat executarea silită a Primăriei Craiova. „Urmare a acestei hotărâri judecătoreşti, CJP Dolj a demarat procedura de executare silită pentru punerea în executare a Deciziei nr. 804/22.06.2009 (…)“, au precizat reprezentanţii CJP Dolj, la solicitarea GdS. Viceprimarul Craiovei, Mărinică Dincă, spune că reprezentanţii Casei de Pensii au încercat în mod eronart să execute primăria, pentru un imobil care nu le mai aparţine şi care a fost predat chiar Casei de Pensii…, pe hârtie. „Noi le-am spus că acum clădirea nu mai este în proprietatea noastră, ci este a lor. Ei au revendicat prin executor calitatea de proprietar, dar clădirea este a lor. Aveau deja calitate de proprietar, pentru că noi le-am dat deja hârtie că este a lor. Trebuia să se adreseze Spitalului «Filantropia», dacă vor să fie evacuată clădirea, pentru că spitalul are personalitate juridică distinctă“, a precizat, pentru GdS, Mărinică Dincă.  
În acelaşi timp, actualul manager al Spitalului „Filantropia“, Mihaela Tătaru-Abagiu, spune că sunt peste 100 de paturi în clădirea respectivă, dar că imobilul doar deserveşte spitalul. „Nu avem nici o implicare în procesul cu Casa de Pensii, pentru că acea clădire nu este a noastră. Primăria Craiova a fost de la început în proces cu Casa de Pensii. Nu poate decide spitalul pentru o clădire care nu îi aparţine“, a spus Tătaru.  

„Casa de Pensii
să-şi aleagă o şcoală dezafectată“

Viceprimarul Mărinică Dincă susţine că le-a propus celor de la CJP Dolj o soluţie de compromis. În locul Clinicilor medicale de la „Filantropia“ să le fie dată o şcoală dezafectată, dintre cele recent comasate. „Le-am propus să ne înţelegem şi să le dăm o şcoală dezafectată. Ei ar trebui să meargă să îşi aleagă ce şcoală vor“, a afirmat viceprimarul. La o asemenea propunere, Casa de Pensii nu se lasă: instituţia vrea doar clădirea din strada Nicolae Titulescu nr. 6. „Vă învederăm faptul că în virtutea atribuţiilor sale, instanţa de judecată a analizat şi hotărât atât în ceea ce priveşte competenţa, calitatea părţilor, cât şi a obiectului litigiului, acesta nemaiputând face obiectul altei dezbateri“, susţin reprezentanţii Casei de Pensii.
Sediul în care îşi desfăşoară în prezent activitatea CJP Dolj a fost, la rându-i, revendicat de foştii proprietari. La adresa de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 14 se formează cozi interminabile, sunt mirosuri de toate felurile, mai multe activităţi se desfăşoară într-o singură încăpere la parterul clădirii. Persoanele care vin să îşi ridice ajutorul de deces aşteaptă câteva ore în frig iarna, respectiv pe caniculă vara. Lunar, circa 30.000 de persoane trec pragul CJP Dolj. În acelaşi timp, imobilul pe care instanţa l-a dat celor de la CJP deserveşte mii de bolnavi pe an şi există zeci de cadre medicale. Acolo există aparatura medicală care aparţine Spitalului „Filantropia“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII